Maia Sandu: Nu există un pericol iminent de invazie militară

În prezent, nu există pericole iminente de invazie militară la adresa Republicii Moldova. Asigurările sunt date de președinta țării, Maia Sandu, potrivit căreia armata ucraineană reușește să țină linia frontului departe de Republica Moldova.

Totuși, șeful statului spune că Rusia nu renunță la ideea schimbării regimului politic de la Chișinău, iar potrivit planului Kremlinului acest lucru ar urma să se întâmple prin intermediul unor acțiuni violente. Maia Sandu cere instituțiilor abilitate să manifeste vigilență maximă, iar cetățenilor – să nu se lase implicați în acțiuni provocatoare, notează IPN.

Potrivit președintei Maia Sandu, Moscova ar fi întocmit un nou plan de destabilizare a situației din Republica Moldova, după ce intenția Kremlinului de a provoca alegeri anticipate în toamna anului trecut a eșuat.

„Acest plan nu este o noutate, am văzut încercări încă în toamna anului trecut, încercări de a provoca proteste violente pentru a forța guvernarea să intre în negocieri pentru declanșarea alegerilor anticipate. Doar că acest plan nu a reușit în toamnă, atunci s-a mizat pe criza energetică, s-a mizat pe faptul că Republica Moldova nu se va descurca, nu va avea suficiente volume de gaz. Guvernul s-a descurcat, aproape am trecut de această iarnă, inclusiv datorită sprijinului României și al altor țări prietene”, a spus Maia Sandu în cadrul emisiunii „Dincolo de alb și negru” de la TVR1.

Potrivit șefei statului, planul Kremlinului este ca prin acțiuni violente, mascate sub forma unor proteste ale opoziției să fie forțată schimbarea puterii de la Chișinău. Președintele Republicii Moldova spune că a ales să vorbească public despre acest pericol pentru a determina cetățenii să fie prudenți și să nu cadă pradă propagandei și dezinformării.

„Elementul nou este că pot fi aduși oameni din afara țării, pentru a provoca acțiuni violente și să se creeze o stare de destabilizare în societate. Partea nouă este că noi vorbim deschis despre acest lucru. Vreau ca cetățenii să cunoască despre aceste riscuri, am discutat cu instituțiile statului să fie vigilente, să prevină asemenea scenarii. Cetățenii trebuie să știe că sunt în siguranță, iar noi vom face totul pentru a păstra pacea și liniștea în țară. La moment, nu există un pericol iminent de invazie militară, acest lucru se datorează faptului că Ucraina luptă pentru libertatea sa și în acest fel luptă și pentru libertatea noastră ”, a spus președintele Republicii Moldova.

La data de 13 februarie, președintele Maia Sandu a anunțat public că documentele recepționate de la partenerii ucraineni demonstrează existența unui plan al Kremlinului de a schimba puterea de la Chișinău. Potrivit Maiei Sandu, ar exista o bună documentare a locațiilor și aspectelor logistice pentru organizarea unor activități subversive. De asemenea, planul presupune folosirea persoanelor din afara țării pentru acțiunile cu caracter violent.

Recomandăm și ..

Irina Vlah vine cu un mesaj de Crăciun pe stil nou: Astăzi ne unește sprijinul reciproc și dorința de a vedea Moldova pașnică și prosperă

Irina Vlah, lidera Partidului Republican „Inima Moldovei”, a venit cu un mesaj de felicitare cu prilejul Crăciunului pe stil nou. „Putem sărbători Crăciunul în moduri diferite, dar în inimă împărtășim aceeași credință — credința în bine și într-un viitor mai bun. Astăzi este un prilej frumos de a fi mai aproape unii de alții!”,...

Ultima orǎ ..

A încercat să incendieze sediul Procuraturii din Vulcănești: un bărbat de 50 de ani, condamnat

Procuratura UTA Găgăuzia anunță pronunțarea unei sentințe de condamnare pe numele unui bărbat în vârstă de 50 de ani, originar din orașul Vulcănești, învinuit de tentativă de distrugere intenționată a bunurilor prin incendiere și huliganism agravat. Potrivit materialelor cauzei, în noaptea de 14 septembrie 2020, bărbatul s-a deplasat pe strada Gagarin din Vulcănești, unde a turnat lichid inflamabil peste două anvelope, pe care le-a amplasat pe pragul sediului Procuraturii locale. Ulterior, acesta le-a incendiat cu...

Trafic intens la frontiera Republicii Moldova de Crăciun: Peste 53 000 de traversări

Trafic sporit de persoane a fost înregistrat în ultimele 24 de ore la punctele de trecere a frontierei Republicii Moldova, în contextul sărbătorilor de Crăciun. Potrivit datelor Poliției de Frontieră, au fost contabilizate 53 287 de traversări ale frontier...

Incident șocant la Slobozia. Un copil a ajuns la spital după ce tavanul s-a prăbușit peste el

Un copil a ajuns la spital cu traumatisme după ce tavanul camerei în care se afla s-a prăbușit peste ea. Incidentul a avut loc ăn raionul Slobozia. În timp ce mama era ocupată în bucătărie, fiica ei de trei ani dormea în cameră. La un moment dat, femeia a auzit un zgomot puternic și a fugit imediat la micuță. Intrând în cameră, ea a văzut că o parte a tavanului s-a prăbușit peste locul unde...

Zelenski anunță întâlnirea cu Trump: „Multe lucruri ar putea fi rezolvate până la sfârșitul anului”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski despre o întâlnire importantă planificată cu președintele american, Donald Trump, într-un viitor apropiat. În cadrul acestui anunț, Zelenski a subliniat importanța acestui dialog la nivel înalt, afirmând că discuțiile vor contribui semnificativ la soluționarea conflictului din Ucraina, declanșat de Rusia, până la sfârșitul anului. Anunțul său a fost făcut public, în dimineața de 26 decembrie, pe canalul său de Telegram. „Nu pierdem nicio zi. Am convenit asupra unei întâlniri la cel mai...

„Vă doresc o zi tolerabilă!”. Replica unei pensionare care a trăit peste 40 de ani în Singapore a devenit virală

Videoclipul a devenit viral pe TikTok și face înconjurul țării. O simplă urare s-a transformat în subiect de glumă și… haz de necaz. Replica unei pensionare care a trăit peste 40 de ani în Singapore a devenit trend în rândul utilizatorii platformei.

RETROSPECTIVA 2025 | Aderarea Republicii Moldova la UE – apropiere hotărâtă și sprijin fără precedent

Anul 2025 a adus Republica Moldova mai aproape ca niciodată de obiectivul său strategic de integrare europeană, deși, contrar așteptărilor, negocierile de aderare nu au fost deschise oficial. Cu sprijinul politic și financiar fără precedent al Uniunii Europene, Republica Moldova a înregistrat cel mai mare progres anual dintre toate țările candidate. Iar sprijinul popular pentru parcursul european a fost reconfirmat categoric la alegerile parlamentare, în ciuda interferențelor hibride tot mai nuanțate și intense ale...

BNM pune în circulație noi monede comemorative. Cui sunt dedicate

Începând cu 26 decembrie 2025, Banca Națională a Moldovei (BNM) lansează în circuitul numismatic două monede comemorative, „Petre Teodorovici – 75 de ani de la naștere”, care completează seria „Personalități”, și moneda „80 de ani de la înființarea Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova”, care completează seria „Altele”. Moneda „Petre Teodorovici – 75 de ani de la naștere” este dedicată marelui compozitor și interpret de muzică ușoară, Maestru Emerit...