Maia Sandu a fost primită la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis

Preşedintele României, Klaus Iohannis, o va primi joi, la Palatul Cotroceni, pe Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, cu ocazia vizitei de lucru pe care aceasta o efectuează în ţara noastră la invitaţia Preşedintelui României.

Cei doi şefi de stat vor discuta despre proiectele comune de interes strategic în domeniile energie, transporturi, sănătate, educaţie sau societate informaţională, cu accent pe iniţiativele menite să conecteze Republica Moldova cu spaţiul Uniunii Europene, precum şi stadiul şi sprijinul României privind parcursul european al Republicii Moldova.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, ”consultările politice ale Preşedinţilor Klaus Iohannis şi Maia Sandu se înscriu în cadrul cuprinzător al cooperării strânse în plan bilateral şi european, precum şi al susţinerii clare şi ferme a României pentru Republica Moldova şi pentru rezilienţa sa”.

”În cadrul discuţiilor vor fi abordate proiectele comune de interes strategic în domeniile energie, transporturi, sănătate, educaţie sau societate informaţională, cu accent pe iniţiativele menite să conecteze Republica Moldova cu spaţiul Uniunii Europene, cu beneficii reale şi concrete pentru cetăţenii Republicii Moldova. Vor fi discutate, totodată, stadiul şi sprijinul României privind parcursul european al Republicii Moldova”, se arată în comunicatul Cotroceniului.

De asemenea, cei doi Preşedinţi vor avea un schimb de opinii privind provocările de securitate, precum şi modalităţile de gestionare a efectelor economice, sociale şi umanitare ale agresiunii Rusiei în Ucraina, mai precizează Administraţia Prezidenţială.

ULTIMA ORĂ

Ion Ceban: „Tinerii noștri sunt cei mai tari!” Premii pentru implicare și spirit civic la Chișinău

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că...

The Economist | După ce „a salvat țara de ruși”, Maia Sandu a salvat Moldova și de democrație

Conform analizei realizate de The Economist Intelligence Unit, Moldova...

Doru Petruți: Sprijin pentru integrarea europeană există, dar cresc rezervele populației

Directorul IMAS, Doru Petruți, a prezentat Barometrul Socio-Politic –...

ULTIMA ORĂ

Victorie cu dublu impact: Jannik Sinner a câștigat turneul de tenis de la Monte Carlo și a revenit pe locul 1 în clasamentul ATP

Tenismanul Jannik Sinner a câștigat turneul ATP Masters de la Monte Carlo. Italianul l-a învins în finală pe Carlos Alcaraz în 2 seturi cu scorul...

Cele mai bogate și cele mai sărace țări din UE în 2025: doar 10 state peste medie, Estul rămâne în urmă

PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în standarde de putere de cumpărare (SPC) arată diferențe majore între statele europene. În 2025, Luxemburg și Irlanda...

Important

Victorie cu dublu impact: Jannik Sinner a câștigat turneul de tenis de la Monte Carlo și a revenit pe locul 1 în clasamentul ATP

Tenismanul Jannik Sinner a câștigat turneul ATP Masters de la Monte Carlo. Italianul l-a învins în finală pe Carlos Alcaraz în 2 seturi cu scorul de 7-6, 6-3. Sinner a obținut victoria după o partidă ce a durat o oră și 15 minute. Jannik Sinner a obținut cu această ocazie a șaptea sa victorie în fața ibericului.

Prima conferință de presă după marele câștig: ce a transmis Peter Magyar în fața a zeci de jurnaliști

Prima conferință de presă a avut loc după ce liderul partidului de opoziție Tisza, Peter Magyar, a câștigat alegerile parlamentare din Ungaria, acesta declarând că țara „nu a votat doar pentru o schimbare de guvern, ci pentru o schimbare de regim”, transmite The Guardian. În fața presei, Magyar a insistat că votul are o semnificație mult mai profundă decât o simplă alternanță politică. „Nu este doar o schimbare de guvern, ci...

„Gheorghe Urschi schimbă scena lumească pe cea din cer”. Artiști și interpreți deplâng moartea „Regelui umorului”: Drum lin, maestre…

Lumea artistică este în doliu după decesul lui Gheorghe Urschi, supranumit „Regele umorului”, unul dintre cei mai îndrăgiți artiști din Republica Moldova. Artiști, colegi de scenă și interpreți au transmis mesaje de condoleanțe și omagiu, marcând astfel talentul, umorul și contribuția inegalabilă a acestuia la cultura națională. „Drum lin, maestre... Nu te vom uita niciodată!”, se arată într-un mesaj pe rețele.

Intervenția pompierilor în noaptea Învierii: Un motan a fost salvat de la etajul 6, după ce a ieșit peste geam

Pompierii au salvat un motan de la etajul 6 al unui bloc de locuit. Intervenția a avut loc chiar în noaptea de Paște, relatează martorii pe rețelele de socializare. Animalul a ieșit din locuință prin geamul întredeschis. Felina nu a putut intra înapoi în casă și a început a mieuna, cerând ajutor de pe un aparat de aer condiționat. Drept urmare, a fost solicitată intervenția salvatorilor. Aceștia au urcat după motan...

„Un veac de culoare și lumină”, expoziție la Chișinău în memoria Eleonorei Romanescu, la 100 de ani de la naștere

„Un veac de culoare și lumină” este genericul unei expoziții organizate la Galeria „Constantin Brâncuși” din Chișinău, cu ocazia marcării a 100 de ani de la nașterea Eleonorei Romanescu, supranumită și „marea doamnă a șevaletului românesc”. Vizitatorii au o ocazie în plus să admire operele marii pictorițe.

(video) Cea mai caldă primire după o misiune istorică. Cum a fost aşteptată astronauta de pe Artemis II de căţeluşa ei

Primii astronauţi care s-au apropiat de Luna după mai bine de 50 de ani au ajuns în mijlocul familiilor. După 10 zile petrecute la sute de mii de kilometri de Pământ, bucuria revederii a fost fără margini. De cea mai zgomotoasă primire a avut parte Christina Koch, prima femeie astronaut care a participat la o misiune de survolare a Lunii. Imaginile în care este întâmpinată acasă de câinele...

O copilă de 15 ani a dispărut în capitală în ziua de Paște: Voluntarii, în căutarea minorei

O adolescentă de 15 ani, identificată drept Melisa Constantinov, este căutată după ce a dispărut pe 12 aprilie 2026, în sectorul Rîșcani al capitalei, zona Poșta Veche. Anunțul a fost făcut de către echipa de căutare „COD”, care solicită sprijinul cetățenilor.