ULTIMA ORĂ: Serghei Şoigu a vorbit pentru prima dată public despre revolta lui Prigojin

Breaking newsnew
FLUX continuu de știri importante

Serghei Şoigu, ministrul rus al apărării, a declarat luni că revolta grupului de mercenari Wagner a eşuat luna trecută datorită loialităţii trupelor regulate, acestea fiind primele sale comentarii publice despre rebeliunea lui Evgheni Prigojin, deşi acesta ar fi beneficiat de susţinerea unui general de top al armatei ruse, Serghei Surovikin, care, de altfel, ar fi fost arestat.

Planurile de destabilizare a situaţiei din Rusia, la sfârşitul lunii iunie, au eşuat în primul rând datorită loialităţii – faţă de jurământ şi faţă de datoria militară – de care a dat dovadă personalul forţelor armate ruse, a declarat ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, citat luni de agenţia TASS.

“Nu pot să nu abordez o altă problemă, la care răspunsurile exhaustive au fost deja date de comandantul nostru suprem în funcţie (Vladimir Putin – n.r.). Este vorba despre tentativa de destabilizare a situaţiei din Rusia în perioada 23-25 iunie. Aceste planuri au eşuat în primul rând pentru că personalul forţelor armate a fost loial jurământului şi datoriei militare”, a declarat ministrul în timpul unei teleconferinţe cu personalul superior al armatei ruse.

Şoigu a menţionat că provocarea nu a afectat “operaţiunea specială” din Ucraina, unde militarii au continuat să îndeplinească “cu curaj şi abnegaţie” sarcinile care le-au fost încredinţate. “Mulţumesc personalului pentru serviciul lor conştiincios”, a spus ministrul.

Forţele armate ucrainene, care au lansat atacuri nereuşite timp de aproape o lună, nu au reuşit în nicio direcţie, pierzând aproximativ 2.500 de arme, a subliniat ministrul. Potrivit acestuia, Kievul a pierdut, printre altele, 16 tancuri Leopard, toate care au fost furnizate Ucrainei de Polonia şi Portugalia.

Evgheni Prigojin, devenit de-a lungul anilor unul dintre oligarhii apropiaţi lui Putin, a încercat, împreună cu grupul său privat de mercenari să-i dea jos pe principalii conducători ai armatei ruse, ministrul Serghei Şoigu şi şeful Statului Major Valeri Gherasimov, cu care avea un conflict de lungă durată.

Complotul lui Prigojin presupunea capturarea celor doi, atunci când aceştia urmau să viziteze o regiune de la graniţa cu Ucraina, a scris Wall Street Journal. Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a aflat însă de complot cu două zile înainte ca acesta să fie pus în aplicare, forţându-l pe Prigojin să îşi schimbe planurile în ultimul moment şi să pornească în schimb în marş spre Moscova. Mercenarii Wagner au preluat controlul asupra unei baze militare cheie din oraşul Rostov pe Don, iar trupele se apropiau de capitala rusă când Prigojin a pus capăt revoltei, graţie unei medieri a liderului din Belarus, Aleksandr Lukaşenko, acolo unde Prigojin a primit, de altfel, exil.

Au existat speculaţii cu privire la rolul unor comandanţi ruşi în momentul în care revolta s-a declanşat, în seara zilei de 23 iunie. Astfel, comandantul forţelor aeriene ruse, generalul Serghei Surovikin, ar fi ştiut despre planurile lui Evgheni Prigojin de a se răzvrăti împotriva conducerii militare ruse. Surovikin a făcut apel la Prigojin să oprească revolta la scurt timp după ce aceasta a început, într-un mesaj video în care a lăsat să se înţeleagă că este de partea lui Putin. Însă începând de a doua zi generalul Surovikin nu a mai fost văzut în public, iar pe surse a apărut informaţia că ar fi fost arestat.

Recomandăm și ..

Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco propusă la funcția de vicepreședinte al Parlamentului. PSRM și PAS au votat pentru socialistul Vlad Batrîncea

Fracțiunea Partidului Nostru consideră necesar ca Parlamentul să aibă trei vicepreședinți în Legislativ și a propus-o pe Elena Grițco pentru funcția de vicespeaker. „Pentru a le oferi cetățenilor posibilitatea de a vedea un alt prezidiu în Parlamentul Republicii Moldova, fracțiunea partidului nostru propune pe doamna Elena Grițco pentru funcția de vicepreședinte al Parlamentului”, a declarat...

Ultima orǎ ..

Cinci persoane, reținute după jaful de la Muzeul Louvre

Cinci persoane care ar fi participat la spargerea spectaculoasă de la muzeul Louvre au fost arestate la Paris. Bijuteriile furate, în valoare de 88 de milioane de euro, încă nu au fost găsite, dar procurorii rămân optimiști. Anchetatorii lucrează sub presiunea opiniei publice, mulți francezi consideră că jaful a fost o rușine națională.

Cum va arăta primul tronson al Autostrăzii A8, care va lega Moldova de România

Primul tronson al Autostrăzii A8 Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni va fi construit de o asociere româno – bulgară, a anunţat, joi, într-un comunicat, Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR). Acesta va avea o lungime de 27 kilometri şi printre provocările tehnice se numără 4 tuneluri şi  36 de poduri și pasaje cu o lungime totală de 8,5 kilometri. Astfel, asocierea de constructori din România şi Bulgaria a fost declarată câştigătoare, cu o ofertă de 4,76 miliarde de lei, iar contractul de proiectare şi execuţie poate fi semnat dacă în termen de zece zile nu se depun contestaţii. Durata totală de...

Pește inclus în Cartea Roșie, vândut ilegal de un comerciant în piețele din Moldova: A cauzat un prejudiciu de peste 190.000 de lei

Un agent economic a fost depistat în piețele din Moldova vânzând ilegal specii de pește pe cale de dispariție. Anunțul a fost făcut de șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Ion Bulmaga, care a precizat că prejudiciul cauzat este peste 191.000 de lei.

Tot mai mulți moldoveni aleg mașini electrice și hibride. Numărul acestora a crescut cu 190 la sută în trimestrul III

Numărul mașinilor electrice și a celor hibride înregistrate în Republica Moldova în trimestrul III din anul curent a crescut cu 190 % comparativ cu același interval din 2024. Cifrele au fost prezentate de Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED), &i...

ANSA retrage din comerţ un lot de ouă

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a anunțat retragerea de pe piață a ouălor de găină produse de SRL „Speranța”, după ce în urma testelor de laborator a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis, comunică MOLDPRES. Potriv...

Progresele Republicii Moldova în domeniile educație, cultură și sport, prezentate la ședința Subcomitetului de Asociere

Progresele realizate de Republica Moldova în domeniile educație, știință și tehnologie, societate informațională, politici în domeniul audiovizualului, cultură, tineret și sport au fost prezentate la ședința Subcomitetului de Asociere Republica Moldova &nda...

Bărbatul din Tulcea, care a hărțuit-o pe Andra, i-a trimis mesaje și Simonei Halep: Fanul obsedat a fost internat cu forța la Psihiatrie

În urmă cu câteva luni, Andra și Cătălin Măruță au obținut un ordin de protecție împotriva bărbatului din Tulcea care i-a hărțuit cu mesaje, i-a amenințat cu moartea și chiar a intrat în curtea lor. Ulterior, fanul obsedat, din Tulcea, Marian V., a luat-o în vizor și pe Simona Halep și i-a trimis mesaje de dragoste, scrie viva.ro.