Se naște o nouă armată a Rusiei, din ordinul lui Putin. Va fi condusă de „Sedoi”, un fost mare comandant Wagner

Mai multe știri pe https://t.me/telexmd

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a întâlnit cu unul dintre cei mai înalți foști comandați ai grupului paramilitar Wagner.

În timpul discuției, Vladimir Putin i-a cerut lui Andrey Troshev, fost comandat al miliției Wagner, să înființeze unități pe voluntari care să lupte pe frontul din Ucraina.

Întâlnirea a subliniat încercarea Kremlinului de a arăta că statul a preluat acum controlul asupra grupului de mercenari după o revoltă eșuată în iunie a șefului Wagner, Evgheni Prigojin, care a fost ucis împreună cu alți comandanți de rang înalt într-un accident de avion în august, notează Reuters.

La doar câteva zile după revolta de la Wagner, Putin le-a oferit mercenarilor posibilitatea de a continua să lupte, dar i-a sugerat comandantului Andrey Troshev să preia comanda în locul lui Prigozhin, a relatat ziarul rus Kommersant.

Putin: „Știți despre ce este vorba, cum se face”

Kremlinul a declarat că Putin s-a întâlnit, joi seară, cu Troshev, cunoscut sub numele de război “Sedoi” – sau “părul grizonat” – și cu ministrul adjunct al Apărării, Yunus-Bek Yevkurov.

Adresându-se lui Troshev, Putin a spus că au vorbit despre cum pot fi create “unități de voluntari care pot îndeplini diverse sarcini de luptă, mai ales, desigur, în zona operațiunii militare speciale”.

“Dumneavoastră însuși luptați într-o astfel de unitate de mai bine de un an. Știți despre ce este vorba, cum se face, știți despre problemele care trebuie rezolvate în prealabil pentru ca activitatea de luptă să se desfășoare în cel mai bun și mai reușit mod”, a spus Putin.

Întâlnirea cu dintre Putin și Troshev a fost transmisă de televiziunea de stat. Troshev a fost arătat ascultându-l pe liderul Rusiei, aprobându-l dând din cap, dar observațiile sale nu au fost prezentate.

Totodată, după era Wagner, Kremlinul a transmis că Troshev lucrează acum pentru Ministerul Apărării.

Mai multe știri pe https://t.me/telexmd

Recomandăm și ..

Ion Ceban anunță un nou proiect de infrastructură: sens giratoriu și platformă pentru accesul spre Aeroportul Chișinău

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță lansarea unui nou proiect de infrastructură menit să îmbunătățească accesul către Aeroportul Internațional Chișinău și să fluidizeze traficul urban. Municipalitatea urmează să semneze un acord cu autoritățile centrale pentru amenajarea unui sens giratoriu, a unei platforme pentru pasageri și pentru dezvoltarea unor treceri peste calea ferată...

Ultima orǎ ..

(video) L-au bătut până l-au băgat în spital, unde a și murit: Doi bărbați din Cantemir, reținuți după ce ar fi agresat un consătean de 40 de ani

Doi bărbați, de 56 și 63 de ani, din satul Cania, raionul Cantemir, au fost reținuți după ce ar fi agresat un consătean de 40 de ani. Victima a fost transportată în stare gravă la spital, prezentând semne vizibile de violență, iar după patru zile, bărbatul a decedat, comunică oamenii legii.

Apeluri la protest și suspiciuni de destabilizare. Poliția cere prudență cetățenilor

Poliția Republicii Moldova anunță că verifică informațiile apărute pe rețelele de socializare, unde sunt distribuite imagini video prin care cetățenii sunt îndemnați să participe la un eventual protest antiguvernamental pe 25 martie. Potrivit instituției, până în acest moment autoritățile nu au fost notificate oficial de vreun organizator cu privire la desfășurarea unei astfel de acțiuni publice.

Controale totale la laptele importat din Ucraina. Fiecare lot va fi testat la sânge de ANSA

Toate loturile de lapte în vrac importate din Ucraina vor fi supuse verificărilor la frontieră. Măsura este prevăzută în Ordinul nr. 94 emis de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) la 23 februarie, care modifică documentul anterior privind intensificarea controalelor, transmite Bani.md. Actul exclude prevederile punctelor 1 și 1.1 din Ordinul nr. 21 din 15 ianuarie 2026 și introduce o nouă formulare. Potrivit documentului, „Se pune în sarcina Subdiviziunilor teritoriale pentru siguranța alimentelor monitorizarea și...

Presa: Pe lângă transnistreni, în dosarul killerilor din Ucraina ar fi vizați și doi găgăuzi

Pe lângă cetățeni din stânga Nistrului, în dosarul omorurilor la comandă a persoanelor publice din Ucraina ar mai fi vizați și doi locuitori ai Găgăuziei, conform Nokta. Publicația notează că aceștia nici măcar nu ar fi știut cine sunt victimele.  Bărbații ar fi primit instrucțiuni prin intermediul aplicațiilor de mesagerie. Jurnalistul Mihail Sirkeli consideră că serviciile speciale rusești ar avea acces la o bază de date a locuitorilor autonomiei, la care ar fi primit acces...

Pacient al Dispensarului Republican de Narcologie, ucis de amicul de pahar

S-au internat la Dispensarul Republican de Narcologie din Chișinău pentru dezalcoolizare, dar nu au rezistat și au mers să consume împreună alcool. La scurt timp, între cei doi bărbați a izbucnit un conflict care a culminat cu un omor.

Tragedie la Cania. Un bărbat a murit după ce a fost bătut crunt de doi consăteni: Făptașii, reținuți

Doi bărbați, de 56 și 63 de ani, din satul Cania, raionul Cantemir, au fost reținuți după ce ar fi bătut grav un consătean de 40 de ani. Victima a fost transportată în stare gravă la spital, unde a decedat după patru zile. „Poliția din Cantemir a fost sesizată de către medici la data de 23 februarie cu privire la decesul acestuia. În urma acțiunilor întreprinse de ofițerii Direcției Investigații „Sud” a INI, în comun...