Nemerenco: Să nu vezi drumul asfaltat… Ion Chicu: Mai deschide-o vodkă, Ala

Breaking newsnew
FLUX continuu de știri importante

Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, pare dezamăgită de rezultatele alegerilor în satul de baștină – Domulgeni, raionul Florești, câștigate de PDCM, formațiune condusă de fostul premier Ion Chicu.

Într-o postare pe Facebook, Nemerenco le adresează un mesaj consătenilor săi, pe care îi critică pentru faptul că nu au apreciat realizările bifate de fostul primar al localității – exponentul PAS Vasile Tîltu.

„Să nu vezi drumul asfaltat când mergi de la șosea în sat, dar și pe alte străzi principale, și nici trotuarele ca la oraș care duc spre școală, grădiniță, magazine, primărie, să nu vezi iluminarea stradală care a rupt satul din întuneric, să nu apreciezi grădinița reparată care înseamnă viitor asigurat micuților și părinților, să nu accepți că ansamblul “Opincuța”, faimos deja în toată țara, înseamnă nu doar dans, ci vreo sută de copii care nu bat drumurile terchea-berchea prin sat, dar au o ocupație, un vis, merg la concursuri, cutreieră și văd lumea largă, nu înseamnă să fii orb. Nu înseamnă să fii orb, deoarece orbii simt și apreciază lumea din jur cu toate ale sale mult mai sensibil decât toți văzătorii”, a scrie Ala Nemerenco în mesajul de pe Facebook.

„Să nu vezi toate astea si multe altele și să nu le dai o notă de apreciere înseamnă cu totul altceva. Ce anume, veți înțelege singuri, dragi consăteni. Isteria, ura, frustrările unor gore-politicieni niciodată nu au mișcat lumea și nu vor mișcă nici satul, chiar dacă e atât de frumos. Păcat că va trebui să treacă ani să înțelegeți aceasta, dar și secretul lucrurilor făcute frumos. Cele mai mari dureri și probleme oamenii și le creează singuri, cu mâna lor. Cele mai mari tributuri ni le plătim nouă înșine”, a adăugat ministra Sănătății.

În urma scrutinului din 5 noiembrie, fotoliul de primar al satului Domulgeni a fost ales Vasile Patrașco de la PDCM, care a luat puțin peste 51% din voturi.

Mai deschide-o vodkă, Ala. Poate îți ajută să vezi ”lumina”

”Mai deschide-o vodkă, Ala. Poate îți ajută să vezi “lumina”, a fost reacția lui Ion Chicu, președintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM).

”Nesimțita asta își numește consătenii proști pentru alegerea lor și-i șantajează. O fi fost iar după a 3-a sticlă, că deja cad podurile de “peregar” în ministerul cela.

Desigur, nu ne putem supăra pe ea – pe pacienți nu te poți supăra, dar faptul că o asemenea specimenă conduce de ani buni un minister, vorbește mult despre halul în care a ajuns țara…”, mai spune Ion Chicu.

Recomandăm și ..

Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco propusă la funcția de vicepreședinte al Parlamentului. PSRM și PAS au votat pentru socialistul Vlad Batrîncea

Fracțiunea Partidului Nostru consideră necesar ca Parlamentul să aibă trei vicepreședinți în Legislativ și a propus-o pe Elena Grițco pentru funcția de vicespeaker. „Pentru a le oferi cetățenilor posibilitatea de a vedea un alt prezidiu în Parlamentul Republicii Moldova, fracțiunea partidului nostru propune pe doamna Elena Grițco pentru funcția de vicepreședinte al Parlamentului”, a declarat...

Ultima orǎ ..

Cinci persoane, reținute după jaful de la Muzeul Louvre

Cinci persoane care ar fi participat la spargerea spectaculoasă de la muzeul Louvre au fost arestate la Paris. Bijuteriile furate, în valoare de 88 de milioane de euro, încă nu au fost găsite, dar procurorii rămân optimiști. Anchetatorii lucrează sub presiunea opiniei publice, mulți francezi consideră că jaful a fost o rușine națională.

Cum va arăta primul tronson al Autostrăzii A8, care va lega Moldova de România

Primul tronson al Autostrăzii A8 Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni va fi construit de o asociere româno – bulgară, a anunţat, joi, într-un comunicat, Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR). Acesta va avea o lungime de 27 kilometri şi printre provocările tehnice se numără 4 tuneluri şi  36 de poduri și pasaje cu o lungime totală de 8,5 kilometri. Astfel, asocierea de constructori din România şi Bulgaria a fost declarată câştigătoare, cu o ofertă de 4,76 miliarde de lei, iar contractul de proiectare şi execuţie poate fi semnat dacă în termen de zece zile nu se depun contestaţii. Durata totală de...

Pește inclus în Cartea Roșie, vândut ilegal de un comerciant în piețele din Moldova: A cauzat un prejudiciu de peste 190.000 de lei

Un agent economic a fost depistat în piețele din Moldova vânzând ilegal specii de pește pe cale de dispariție. Anunțul a fost făcut de șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Ion Bulmaga, care a precizat că prejudiciul cauzat este peste 191.000 de lei.

Tot mai mulți moldoveni aleg mașini electrice și hibride. Numărul acestora a crescut cu 190 la sută în trimestrul III

Numărul mașinilor electrice și a celor hibride înregistrate în Republica Moldova în trimestrul III din anul curent a crescut cu 190 % comparativ cu același interval din 2024. Cifrele au fost prezentate de Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED), &i...

ANSA retrage din comerţ un lot de ouă

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a anunțat retragerea de pe piață a ouălor de găină produse de SRL „Speranța”, după ce în urma testelor de laborator a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis, comunică MOLDPRES. Potriv...

Progresele Republicii Moldova în domeniile educație, cultură și sport, prezentate la ședința Subcomitetului de Asociere

Progresele realizate de Republica Moldova în domeniile educație, știință și tehnologie, societate informațională, politici în domeniul audiovizualului, cultură, tineret și sport au fost prezentate la ședința Subcomitetului de Asociere Republica Moldova &nda...

Bărbatul din Tulcea, care a hărțuit-o pe Andra, i-a trimis mesaje și Simonei Halep: Fanul obsedat a fost internat cu forța la Psihiatrie

În urmă cu câteva luni, Andra și Cătălin Măruță au obținut un ordin de protecție împotriva bărbatului din Tulcea care i-a hărțuit cu mesaje, i-a amenințat cu moartea și chiar a intrat în curtea lor. Ulterior, fanul obsedat, din Tulcea, Marian V., a luat-o în vizor și pe Simona Halep și i-a trimis mesaje de dragoste, scrie viva.ro.