Natalia Morari: Maiei Sandu stă în spatele acestui atac – mai marii nu au reușit să bage frică în mine, chiar credeți că eu mă tem de Dvs?

Mai multe știri pe https://t.me/telexmd

Natalia Morari, candidat desemnat la funcția de președinte al Republicii Moldova, constată că CNA nu investighează achizițiile din bani publici prin deciziile Comisiei pentru Situații Excepționale, nu investighează costul de procurare al gazelor naturale și al păcurii, costul drumului Leova – Bumbăta, dar și multe alte cazuri care ridică o mulțime de semne de întrebare, dar investighează activitatea companiei mele?

Vă povesteam eu, stimații mei prieteni, într-o ieșire la presă, ei cum la presă, marea parte a presei nu are voie să vorbească despre acțiunile mele, despre faptul că Centrul Național Anticorupție, la comanda Maiei Sandu, a demarat o investigație pe companie pe care o dețin, Media Sapiens SRL, companie de producție, care a produs emisiuni încă din anul 2013, începând cu Politica și Interpol și până la Morari News. Centrul îmi cere rapoartele financiare, registrul vânzărilor și procurărilor, extrase din conturi bancare, contractele, date cu privire la pretinse datorii pentru persoane fizice sau juridice dacă acestea există, lista angajaților companiei, alte documente relevante, zic cei de la CNA. Și toate acestea pentru că… nimic. Așa a vrut Centrul. Adică nu există nici un dosar penal, nici un proces penal, pur și simplu nimic, așa a vrut centrul.

Și acum atenție – CNA-ul îmi scrie în scrisoare ca să prezint toate aceste acte în termen, atenție – restrîns. Da ce e cu acest termen, el de unde a apărut, unde e scris el în lege, cât înseamnă el – o oră, un minut, o secundă, un veac, o viață, o labă de câine distanță, cât înseamnă termen restrâns? Și după ce însuși Centrul a înțeles c-a făcut-o de-a oaia, a difuzat un comunicat de presă în care se spune că această scrisoare aberantă către mine a venit deoarece „Centrul Național Anticorupție examinează o sesizare recepționată de la Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor referitoare la unele tranzacții financiare ale companiei Media Sapiens. Informația solicitată de CNA de la companie este necesară pentru examinarea multilaterală și sub toate aspectele a acestei sesizări”, a precizat CNA pentru IPN.

CNA nu investighează achizițiile din bani publici prin deciziile Comisiei pentru Situații Excepționale, nu investighează costul de procurare al gazelor naturale și al păcurii, costul drumului Leova – Bumbăta, dar și multe alte cazuri care ridică o mulțime de semne de întrebare, dar investighează activitatea companiei mele?, se întreabă Natalia Morari.

Spălare de bani? Eu credeam că idiotismul are limite! Adică ani la rând nu era nici un fel de dubiu cu privire la compania media pe care o dețin și brusc, din momentul lansării mele în cursa electorală apar dubii? Brusc acum, în luna august 2024, v-ați trezit că eu mă ocup cu spălarea banilor? Probabil toate fluxurile trec între Morari News, Takaia Morari și Podcast Poltic, iar editorii mei de imagine stau și spală, spală, spală banii cât montează edițiile? Voi asta serios? Cuvântul rușine spaniolă vă este cunoscut?

Doamnelor și domnilor de la CNA, Spălarea Banilor, Poliție, SIS etc, eu repet – pe de o parte vă pot înțelege – este indicația partidului și nu vreți să riscați cu fincțiile, aveți de hrănit și voi familii, dar nici chiar așa, măcar încercați și voi cumva să le lămuriți celor de sus că nu vreți să repetați soarta celor care au executat indicațiile lui Plahotniuc și până în ziua de azi nu se pot spăla de rușine. Chiar așa vreți și voi să umblați după ce pică Maia Sandu și partidul ei pe nume Andrei Spînu?

Din startul acestui articol am menționat ceva despre presă. Păi să vă explic, prieteni. Am invitat eu presa la acest briefing de presă pentru a povesti despre atacul CNA-ului. Să recunoaștem – nu e o simplă postare despre colectarea semnăturilor, plus e campanie deja și televiziunile sunt cică monitorizate de către Consiliul Audiovizualului ca să reflecteze echidistant toți candidații. Ghiciți din prima câte instituții de presă liberă și independentă au dat asta pe post. Corect! Niciuna! Nici Moldova 1, nici Jurnal TV, nici ProTV, nici TV8, care pe timpuri a fost fundamentul libertății de exprimare, nici TVR. A vrut s-o facă pe presa corectă cei de la Ziarul de Gardă. Și știți cum au făcut-o? Au așteptat comunicatul de presă de la CNA și au început știrea anume de la ceea ce a dat Centrul depre spălare de bani, nu de la ceea ce am spus eu la briefing despre atac și presiune politică. Manipulare care se învață de pe Google, nici măcar facultate nu trebuie pentru asta. Cel mai greu îmi vine să înțeleg acești colegi ai mei – să țipi sus și tare că ești liber, independent, să ceri bani din Vest pentru proiecte, dar să stai la cheremul președinției, să aștepți de acolo indicațiile, să nu dai un cuvânt pe post pînă nu vine țidula de la partid, asta e chiar rușinos, e pur și simplu descalificant.

Iar acum vreau să mă adresez Maiei Sandu, care stă în spatele acestui atac împotriva mea – și eu știu exact despre ce vorbesc. Nu uitați – mai marii nu au reușit să bagă frică în mine. Chiar credeți că eu mă tem de Dvs? Eu vă rog, susține Natalia Morari, candidat desemnat la funcția de președinte al Republicii Moldova.

Mai multe știri pe https://t.me/telexmd

Recomandăm și ..

VIDEO | Ion Ceban acuză guvernarea că „divizează societatea” și avertizează asupra unor noi tensiuni în jurul bisericilor

Primarul general al capitalei, Ion Ceban, susține că patru persoane au fost reținute în urma conflictului din Dereneu și acuză guvernarea că nu gestionează situația, avertizând că tensiuni similare ar putea izbucni și în alte localități. Patru persoane au fost reținute în urma conflictului izbucnit în localitatea Dereneu, anunță primarul general al municipiului Chișinău și...

Ultima orǎ ..

Valentine’s Day: sărbătoare a iubirii sau doar strategie de marketing?

14 februarie – ziua în care inimile parcă bat mai tare, iar „te iubesc” se aude la fiecare colț de stradă. Buchetele dispar din florării mai repede decât cafeaua de dimineață, mesele la restaurante sunt rezervate cu zile înainte, iar vitrinele se aprind în nuanțe de roșu și roz. Pentru unii e cea mai romantică zi din an, pentru alții – doar o altă sărbătoare ambalată frumos pentru vânzări record. Dar ce înseamnă cu adevărat...

Reguli simple pentru un somn odihnitor: Fără gadgeturi și mese copioase seara

Insomnia este provocată frecvent de stres, depresie sau afecțiuni medicale, potrivit medicilor fiziologi. De asemenea, stilul de viață poate contribui la incapacitatea de a adormi. Lipsa somnului sănătos poate avea efecte devastatoare, nu doar asupra concentrării și energiei din timpul zilei, ci și asupra sănătății, afirmă specialiștii.

Cum va fi vremea de Valentine’s Day și în weekend

Pe 14 februarie, cerul va fi noros. Pe drumuri, izolat se va menține ghețuș, iar pe arii extinse va fi ceață. Noaptea, în sud vor fi ploi slabe.  Pe 15 februarie, vor fi precipitații pe aproape toată țara ploaie, iar în nord lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla din vest, cu intensificări izolate de 15–18 m/s. Pe 16 februarie, noaptea, izolat va ninge slab. Temperaturile vor scădea treptat: minimele de la 0…+5°C până la −8…−3°C, iar...

Ceață pe traseele din țară. Poliția vine cu recomandări pentru șoferi

Pe traseele din țară se circulă în condiții de ceață. În acest context, poliția a venit cu mai multe recomandări pentru șoferi, care sunt atenționați să conducă prudent și responsabil, transmite MOLDPRES. Oamenii legii atenționează că vizibilitatea...

Grigore Vieru ar fi împlinit 91 de ani – poetul care a unit generații prin vers

Grigore Vieru, unul dintre cei mai îndrăgiți poeți ai spațiului românesc, ar fi împlinit, pe 14 februarie, 91 de ani. Născut în 1935, în satul Pererîta, raionul Briceni, scriitorul a devenit o voce emblematică a literaturii din Republica Moldova și un simbol al identității culturale și al valorilor naționale.

Horoscop 14 februarie: Află ce îți rezervă astrele în dragoste

Află ce îți rezervă astrele în materie de dragoste, sănătate și bani și citește horoscopul zilei de sâmbătă, 14 februarie 2026. Berbec De astăzi, odată cu intrarea lui Saturn în Berbec, ești gazda unei transformări profunde, care te invită în următorii ani la mai multă organizare și responsabilitate în viața ta. Vei învăța să accepți limitările cu maturitate, deoarece succesul se construiește acum prin răbdare și efort susținut. Deși rezultatele apar lent, ele vor pune bazele...

Horoscop 14 februarie – FECIOARĂ – o să vă puteți reface și voi viața de cuplu

Horoscop 14 februarie - reconfirmări azi. O să ne bucurăm de răspunsurile primite, că apar oameni, situații care să ne indice drumul pe care să mergem; aflăm scurtăturile și toate vor fi în folosul nostru. VĂRSĂTOR O să revedeți o persoană dragă și poate puneți la cale o întâlnire cu grupul, ca să sărbătoriți Ziua Îndrăgostiților într-un cadru diferit, la munte, poate. Lumea are nevoie de voi și o să vă duceți la o petrecere, dacă...