Ruslan Vasiliev: Către luna octombrie, sute de familii îşi vor primi apartamentele în complexul „Palmieri şi Stele”

spot_img

Către luna octombrie, sute de familii îşi vor primi apartamentele în complexul imobiliar „Palmieri şi Stele”. Despre aceasta într-un interviú pentru curentul.md a vorbit Ruslan Vasiliev, administrator de insolvenţă al proiectului imobiliar „Palmieri şi stele”. Vasiliev a spus că,  acest proiect imobiliar a fost demarat în 2007, iar din cauza unor probleme apărute pe parcurs, în 2015 a fost declarată insolvenţa.

„În 2017, când am fost numit în funcţie de administrator de insolvenţă, am elaborat şi am propus un plan bine structurat de salvare a acestui proiectului imobiliar. De asemenea, am demarat un şir de acţiuni de natură să deblocheze situaţia în care se ajunsese. Astfel, în 2018, am depus actele necesare la Primărie, dar şi m-am adresat în instanţa de judecată pentru a obţine autorizaţia de finisare a lucrărilor de construcţie. În 2019, am obţinut legalizarea celui de-al doilea bloc de locuinţe din cadrul complexului, care până la acea etapă era nimic altceva decât o construcţie ilegală. La moment, la Primăria municipiului Chişinău se află cererea de obţinere a superficiei şi actelor permisive pentru efectuarea lucrărilor de finisare a blocului doi, conform planului actualizat pe care l-am propus. În 2020 am obţinut superficia pentru teren prin intermediul Consiliului Municipal Chişinău, iar în 2021 – însuşi autorizaţia de finisare a lucrărilor pe companie („Galsam”). În decembrie 2023, am obţinut decizia irevocabilă a instanţei de judecată şi, drept urmare, în februarie 2024 am convocat adunarea generală a creditorilor. Planul de restructurare pe care l-am propus a fost susţinut de 98% din participanţii la adunare, însă lucrările propriu-zise au fost demarate pe 25 aprilie, după ce, cu câteva zile mai devreme, am obţinut decizia finală a instanţei de judecată. A fost un drum lung şi anevoios, dar, după şapte ani de eforturi în continuu, am reuşit să readucem la viaţă acest proiect imobiliar”, a precizat el.

Administratorul afirmă că, „faţă de acest proiect imobiliar au fost şi încă mai sunt unele interese, care nu au nimic în comun cu interesele oamenilor ce au investit bani în apartamente și practic își pieduseră orice speranță ca își vor mai primi apartamentele pentru care și-au investit poate banii care i-au muncit o viață”.

„Cei care umblă cu respectivele interese au tot încercat să ne pună piedici, făceau totul ca proiectul să rămână în starea de suspans în care era, manipulând și folosind tactici denigratoare. A fost o luptă grea, dar mă bucur că am reuşit să trecem peste toate piedicile ce ne erau puse şi să restabilim dreptatea. Oamenii ce un investit bani merită să-şi primească apartamentele şi eu mă bucur nespus că procesul a fost deblocat: unii dintre ei deja au primit cheile şi dreptul de proprietate, iar alţii – le vor primi în timpul apropiat”, a menționat el.

Ruslan Vasiliev afirmă că a rămas plăcut surprins de receptivitatea şi înţelegerea de care au dat dovadă şi organele administraţiei publice locale, şi reprezentanţii puterii judecătoreşti, dar şi reprezentanţii altor structuri relevante.

„Am simţit peste tot dorinţa de a li se face dreptate oamenilor ce investiseră bani în acest proiect imobiliar, dar şi dorinţa ca adevărul să triumfe, în capul mesei fiind pusă legea. Şi acum, când oamenii au început să-i primească apartamentele, trebuie să constatăm că acesta este nu doar meritul nostru, a celor ce administrăm procesul, ci şi meritul structurilor administraţiei publice şi a puterii judecătoreşti, care au făcut totul ca proiectul respectiv să fie relansat şi dus la bun sfârşit”, afirmă el.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Administratorul „Palmieri şi Stele” spune că, lucrările de finisare se efectuează conform graficului.

„Primele familii deja au primit cheile de la apartamentele pe care le aşteaptă de atâţia ani. Către luna octombrie, planificăm să finisăm integral lucrările la primul bloc şi astfel sute de familii îşi vor primi apartamentele. Sunt foarte mândru de ceea ce am reuşit să realizăm, pentru că aproape nimeni nu credea că acest proiect poate fi readus la viaţă, iar oamenilor să li se facă dreptate. Şi mai mândru mă simt când văd cum oamenii recapătă încrederea pe care o pierduseră anterior. Acum, ne contactează mulţi dintre cei plecaţi peste hotare, revin ca participanţi în proiect şi îşi aduc în ordine documentele ca în scurt timp să poată intra în posesia apartamentelor. Pe fir au intrat şi unele companii imobiliare, care vor să investească în apartamentele din acest complex locativ. Am demonstrat că, dacă munceşti cu dedicaţie, conştiincios, poţi face lucruri care până mai ieri păreau imposibile”, da asigurări el.

În opinia sa,   falimentul diferitor proiecte imobiliare la diverse etape a creat multe probleme oamenilor, a diminuat din încrederea lor în dezvoltatorii imobiliari, dar şi în capacităţile statului de a-i proteja, de a le face dreptate.

„Readucerea la viaţă a celui mai mare proiect imobiliar aflat în insolvenţă, cu siguranţă, va contribui la sporirea încrederii în dezvoltatorii imobiliari şi în structurile abilitate ale statului, dar şi se va expune benefic asupra întregii pieţe a construcţiilor”, conchide Vasiliev.

P.

Articolul Ruslan Vasiliev: Către luna octombrie, sute de familii îşi vor primi apartamentele în complexul „Palmieri şi Stele” apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ..

(doc) Averea directorului SIS: Alexandru Musteața a primit, anul trecut, un salariu lunar de aproape 47 mii lei și s-a înoit cu o mașină de 296 mii lei

Directorul Serviciului Informații și Securitate, Alexandru Musteața, a ridicat un salariu de peste 563 de mii de lei și a primit peste 111 de mii de lei diurne pentru deplasări, anul trecut. Datele au fost reflectate în declarația de avere și interese personale depusă la Agenția Națională de Integritate pentru 2024. Potrivit documentului, soția lui...

Ultima orǎ ..

Moldova, în zona de risc privind apa potabilă. Recean: aducem apă din Carpați

Republica Moldova are anual 500 de metri cubi de apă potabilă disponibili la fiecare locuitor, pe când norma constituie 1000 de metri cubi. Astfel, țara noastră se clasează în zona de risc, an de an. Problema a fost abordată în cadrul unei ședințe a Parlamentului. Potrivit lui Dorin Recean, nu există suficientă apă potabilă în Republica Moldova nici pentru necesități curente. „Avem stabilit un parteneriat, dezvoltăm proiecte concrete ca să aducem apă din Carpați, iar asta înseamnă că deja am subtraversat râul Prut și am început cu câteva raioane din vestul Moldovei”, a menționat Dorin Recean. Aceasta este una dintre cele...

Campionatele Europene de Haltere de la Chișinău, la final! Sportivii moldoveni au cucerit 13 medalii

Campionatele Europene de Haltere de la Chișinău s-au încheiat. Ultima sportivă din Republica Moldova a fost Anastasia Cîlcic, care s-a clasat pe locul 7 în concursul categoriei de greutate +87 de kilograme. Competiția s-a desfășurat timp de 9 zile la Arean Chișinău, timp în care au concurat pentru medalii aproximativ 300 de sportivi din 42 de țări.

O biserică cu valoare istorică din raionul Drochia, în stare gravă: doar două liturghii în șase ani

Una dintre cele mai vechi lăcașuri de cult din Moldova, se află într-o stare avansată de degradare. Deși are o istorie impresionantă și o valoare simbolică profundă pentru comunitate, locașul este astăzi folosit aproape exclusiv pentru slujbele de înmormântare. Cu o vechime estimată de peste două secole, biserica riscă să se prăbușească dacă nu va fi restaurată în cel mai scurt timp, scrie tvn.md. „Această bisericuță, este una din cele mai vechi de pe teritoriul Moldovei și din datele găsite în registrul Eparhia Chișinăului, s-au găsit niște date precum că ea ar fi fost reparată la 1782, dar reparație, ea a...

Expoziție de artă conceptuală la Chișinău: Un apel pentru protejarea mediului prin sunetul albinelor și polenul florilor

Relația dintre natură și activitatea umană asupra ecosistemelor este explorată în cadrul unei expoziții de artă conceptuală, inaugurată la Muzeul Național de artă al Moldovei. Proiectul, inițiat de artiști vizuali din România și Republica Moldova este un strigăt de ajutor pentru protejarea mediului, deosebit de actual astăzi, când lumea este afectată de inundații, incendii de pădure și de secetă.

Cântece pascale, a treia zi de Paști la muzeu. Eveniment cu tradiții și folclor autentic

Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, în colaborare cu Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, organizează, în Săptămână Luminată, sărbătoarea „A treia zi de Paști la muzeu”. Evenimentul, organizat tradițional de peste două decenii, adună în Casa Mare a muzeului prieteni, ansambluri și amatori de folclor, transmite IPN. Evenimentul va începe pe 22 aprilie la ora 11:00, cu un program de cântece pascale prezentat de ansamblurile folclorice, care vor întregi atmosfera de sărbătoare a învierii lui Hristos. „Inițiată încă la sfârșitul secolului trecut de un grup de etnografi ai muzeului, sărbătoarea cu genericul „A treia zi de Paști la muzeu”...

(video) Incident bizar în capitală: Un bărbat, surprins pe capota unei mașini, în plin trafic

Incident bizar în trafic. Un bărbat a fost surprins pe capota unei Toyota. Potrivit imaginilor video postate pe rețele, incidentul a avut loc pe strada Pușkin, iar la fața locului a intervenit o ambulanță.

Pensiunile turistice, pline de oaspeți și bucate alese în a doua zi de Paște

Forfotă mare astăzi la pensiunile din țară unde atât moldovenii cât și turiștii au sărbătorit a doua zi de Paște. După masa tradițională din prima zi, mulți moldoveni au ales să continue sărbătoarea în mijlocul naturii, alături de cei dragi. Pensiunile din zonele pitorești ale Moldovei au devenit adevărate locuri de refugiu și reuniune pentru familii întregi.

Stay Connected

0AbonațiAbonați-vă