Ion Chicu, candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova, desemnat de Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), declară că oamenii cu care a discutat vor să revină acasă, ori dorul de casă e mereu cu ei.
Am avut ocazia să discut în ultima perioadă cu mai mulți concetățeni de-ai noștri din diasporă, inclusiv în cadrul întrunirilor pe care le-am avut vara în Germania și celor de la sfârșitul săptămânii trecute din Irlanda (Dublin) și Marea Britanie (Northampton).
Toți oamenii cu care am discutat acolo vor să revină acasă, ori dorul de casă e mereu cu ei. Din păcate, mulți dintre ei nu mai cred că vor mai apuca acel timp, când statul Republica Moldova va soluționa problemele din cauza cărora ei au plecat din țară. Cele mai importante din ele sunt lipsa perspectivei de a-și procura o locuință, lipsa locurilor de muncă, corupția endemică și incertitudinea privind securitatea regională,spune Ion Chicu.
În cadrul întâlnirilor electorale am prezentat celor prezenți propunerile noastre concrete pentru a stopa exodul oamenilor din țară. (Capitolul respectiv din Programul meu electoral este prezentat în primul comentariu la această postare).
Am îndemnat concetățenii noștri din diasporă să fie activi la alegeri în pofida dezamăgirii pe care o au față de acei, pe care i-au susținut masiv la alegerile trecute, mai spune Ion Chicu, candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova.