Podoleak: SUA își va reforma politica externă, inclusiv în relația cu R. Moldova; Va fi mult mai reactivă

Victoria lui Donald Trump la alegerile prezidențiale din SUA va duce la reformarea politicii externe a Washingtonului, inclusiv în ceea ce privește regiunea Europei de Sud-Est, din care face parte și Republica Moldova. Aceasta va fi mult rapidă, mult mai reactivă, mult mai dură, în sens bun al termenului. Opiniile au fost exprimate de Mihail Podoleak, consilierul șefului Oficiului președintelui Ucrainei, Vladimir Zelenski, pentru Ziua.md.

Potrivit lui Mihail Podoleak, SUA va încerca să-și recapete dominația anterioară.

„Nu sunt gata să vorbesc despre cum va fi politica administrației lui Donald Trump referitoare la o țară sau altă, o regiune sau alta, dar nu am niciun dubiu, reieșind din retorica lui Trump după victoria la alegeri, unde el spune că America trebuie să-și recapete dominația anterioară, iar fără politica externă acest lucru nu este posibil. În acest context cred că atitudinea față de diferite regiuni va fi reformată, va fi o studiere mai aprofundată a problematicii acestor regiuni. Și, respectiv, va avea loc o intervenție mai precisă și mai corectă cu scopul de a corecta unele poziții anterioare. Acest lucru va fi benefic pentru multe regiuni, inclusiv pentru regiunea din carea face parte R. Moldova.

Podoleak a mai spus că un alt factor care va influența semnificativ spațiul ex-sovietic este înfrângerea Rusiei în fața Ucrainei.

„Rezultatul alegerilor din Moldova este unul dintre semnele bune, evident, ar fi bine ca și alegerile parlamentare să aibă un final corect. Vom asista la reformatarea politicii externe a Statelor Unite, care, cred, va fi mult rapidă, mult mai reactivă, mult mai dură, în sens bun al termenului. Și în al treilea rând, trebuie să ne mai așteptăm și la un alt factor, care va influența semnificativ spațiul ex-sovietic sau chiar toată Europe de Est. E vorba de un final just al războiului din Ucraina, adică înfrângerea Federației Ruse. Dacă obținem înfrângerea Federației Ruse, atunci obținem o perioadă de 15-20 de ani, pentru a rezolva complet toate problemele mai vechi ale țărilor noastre”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Podoleak: SUA își va reforma politica externă, inclusiv în relația cu R. Moldova; Va fi mult mai reactivă apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ..

Primarul orașului Drochia, Nina Chereteu, aleasă din partea Partidului Nostru, a prezentat rezultatele reabilitării drumurilor în 2025 și a promis că infrastructura va rămâne prioritară și în 2026

Primarul orașului Drochia, Nina Chereteu, aleasă din partea Partidului Nostru, împreună cu o comisie specială, a inspectat sectoarele de drumuri reparate în 2025 de pe străzile Mircea cel Bătrân, Marinescu, Decebal, Ștefan cel Mare și Nicolae Iorga. „Aceste lucrări au fost planificate încă din 2024, odată cu aprobarea bugetului, pentru a fi realizate în 2025....

Ultima orǎ ..

Bulgaria: Premierul Rosen Jeleazkov demisionează pe fondul protestelor masive din Sofia

Premierul bulgar a demisionat după protestele uriașe de miercuri de la Sofia. Rosen Jeleazkov a făcut anunțul chiar înainte de votarea moțiunii de cenzură în Parlament, a șasea la număr, și după săptămâni de proteste stradale împotriva politicilor economice și a eșecului în lupta cu corupția. Demisia survine și cu puțin timp înainte ca Bulgaria să adere la zona euro, la 1 ianuarie.

Experții avertizează: recrutările de iarnă în Rusia marchează o etapă ascunsă a mobilizării

Chemarea rușilor la recrutări, inițiată de Vladimir Putin prin decret, ar putea reprezenta o nouă etapă „mobilizării ascunse” pentru completarea armatei care luptă în Ucraina, avertizează experții militari.

Zahărul moldovenesc se ieftinește, iar economia crește când producem acasă

Cu depozitele pline, producătorii de zahăr anunță că ieftinesc zahărul produs în Moldova. Deși sfecla de zahăr se recoltează greu, zahăr avem suficient pentru toată țara, dau asigurări aceștia, care afirmă că prețurile mai mici la zahăr sunt primele efecte ale protejării pieței, scrie agrobook.md.

Scandal în Italia! Autoritățile au decis să aducă zăpada cu elicopterul pentru ca pârtiile să fie gata pentru turişti

La Trento, în Italia, autoritățile au efectuat 40 de zboruri cu elicopterul, fiecare durând aproximativ patru ore, pentru a transporta zăpada artificială în partea superioară a Monte Bondone. În acest sens, au fost pregătite pistele de schi care trebuiau să fie gata cu ocazia sărbătorii L’Immacolata, perioadă în care italienii merg la munte ca să schieze. În acea zonă a domeniului schiabil, nu exista aproape deloc zăpadă naturală din cauza vânturilor puternice, iar nici măcar...

(video) Peste 10 tone de margarină – la nimicire, nu pe piață: ANSA distrus produsul din cauza nivelului ridicat de contaminanți

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a anunțat nimicirea unui lot de 10.720 kg margarină de import, după ce analizele au arătat depășirea nivelului maxim admis de contaminanți 3-MCPD și esterii acestora cu acizi grași. Nivelul depistat a fost de 8.600 µg/kg, în timp ce limita legală este de 2.500 µg/kg.

Interes în creștere pentru obligațiunile de stat. 51,5 milioane lei atrase doar în decembrie

Platforma guvernamentală eVMS.md a înregistrat un nou val de interes din partea populației, atrăgând investiții în valoare totală de 51,5 milioane de lei în cadrul subscrierii desfășurate între 1 și 10 decembrie 2025. În această perioa...

Agenda evenimentelor pentru vineri, 12 decembrie

Ministerul Muncii și Protecției Sociale organizează o conferință de presă la care sunt prezentate datele privind înregistrarea gospodăriilor casnice pentru compensarea cheltuielilor la căldură în sezonul rece 2025-2026 /Casa Guvernului, intrarea din strada Bănulescu-Bodoni /ora 09.00/. Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare din Moldova organizează conferința: „Green Future” /Cybercor /ora 09:00/. Comisia parlamentară pentru protecție socială sănătate și familie se întrunește în ședință /Parlament, biroul 517C /ora 09:00/. Comisia parlamentară pentru economie, buget și finanțe se întrunește în ședință...