One United Properties investește în cel mai mare centru de cercetare și dezvoltare pentru cipuri semiconductoare din sud-estul Europei

Dezvoltatorul imobiliar One United Properties, fondat de bancherii Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu, anunță contractarea unui credit pentru dezvoltarea One Technology District, cel mai mare centru de cercetare și dezvoltare pentru cipuri semiconductoare din sud-estul Europei dezvoltat în prezent pentru Infineon Technologies.

Obiectivul creditului accesat este de a finanța construcția clădirii One Technology District, pe care One United Properties o dezvoltă la cheie pentru a acoperi nevoile Infineon Technologies pentru o perioadă de 15 ani, începând cu anul 2026. Creditul include un împrumut ce va fi folosit pentru construcția dezvoltării, în valoare de 28,5 milioane de euro care, odată cu finalizarea clădirii, va fi majorat si transformat într-un împrumut pentru investiții în valoare de 37,5 milioane de euro.

De asemenea, compania a primit o linie TVA în valoare de 4 milioane de euro. Scadența împrumutului este iunie 2033. Creditarea a fost intermediată de Erste Group Bank AG, în calitate de Agent, Creditor inițial și Contraparte in contractul de hedging și Banca Comercială Română S.A., în calitate de Creditor TVA, Agent de garantii și Bancă de cont.

The post One United Properties investește în cel mai mare centru de cercetare și dezvoltare pentru cipuri semiconductoare din sud-estul Europei first appeared on Roimobil.ro.

Recomandăm și ..

VIDEO | Ion Ceban, după tragedia de la Național, unde o copilă a murit: Unii „patrioți” apărau cu scandal clădirea. Solicit Guvernului să fie amplasată paza

Primarul capitalei, Ion Ceban, a transmis condoleanțe din partea Primăriei familiei îndoliate a fetiței de 13 ani, găsită fără suflare la Hotelul Național, pe 6 noiembrie. „Solicit Guvernului RM împreună să facem ceva în această privință, când e vorba de clădirile publice, să fie amplasată paza, iar cât privește clădirile private, să fie găsită o...

Ultima orǎ ..

Un mistreț, capturat ilegal la Ungheni. Poliția a deschis o anchetă pentru braconaj

Braconaj în apropierea satului Rădenii Vechi, raionul Ungheni. Oamenii legii au descoperit un mistreț jupuit, de circa 50 de kilograme, capturat ilegal cu ajutorul unui laț-capcană. Inspectoratul pentru Protecția Mediului informează că instituția a fost alertată în legătură cu o posibilă vânătoare ilegală. Echipa de intervenție s-a deplasat operativ la fața locului, unde a confirmat cazul de braconaj. „Fapta constituie o încălcare gravă a legislației privind protecția și utilizarea fondului cinegetic. Braconajul reprezintă nu doar o infracțiune, ci și un act care afectează echilibrul ecosistemului și pune în pericol populațiile de animale sălbatice”, a precizat instituția. Poliția din Ungheni a demarat acțiuni...

Până la sfârșitul anului, oraşul Călărași va avea un scuar modern și accesibil pentru toate vârstele

Lucrările de modernizare a Scuarului de pe strada Biruinței din Călărași progresează rapid, transformând treptat zona într-un spațiu verde modern și multifuncțional, destinat relaxării, sportului și petrecerii timpului liber pentru toate vârstele. Fin...

Inflația a ajuns la 7% în octombrie: Cifrele BNM

Inflația în Republica Moldova a înregistrat o nouă creștere în luna octombrie 2025, ajungând la 6,99% față de aceeași perioadă a anului trecut, arată datele Biroului Național de Statistică (BNS). În septembrie, rata anuală a fost de 6,86%, ceea ce arată o tendință de creștere moderată, dar constantă a prețurilor de consum.

Antreprenoriat verde și hub-uri de inovare: lecții din Suedia și Danemarca pentru Moldova

O delegație din Republica Moldova, formată din reprezentanți ai Universității Tehnice a Moldovei, societății civile, Innovate Moldova și Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova, a efectuat săptămâna trecută o vizită de studiu în Suedia...

BTA: Academia Bulgară de Științe îl susține pe directorul general al BTA, Kiril Valchev, pentru un al doilea mandat

Academia Bulgară de Științe (BAS) a susținut oficial candidatura lui Kiril Valchev, directorul general al Agenției Bulgare de Presă (BTA), pentru un al doilea mandat în funcție. Decizia a fost anunțată luni, în cadrul unei reuniuni la sediul Academiei, la car...

Din inimă pentru un copil: artiști și influenceri au strâns fonduri printr-o cină caritabilă

Mai mulți artiști și influenceri au fost chelneri pentru o seară, într-un restaurant din Chișinău. Au făcut acest schimb de roluri pentru a-l ajuta pe Alexandr, un copil de trei ani care a trecut deja printr-un transplant de măduvă osoasă și are în continuare nevoie de ajutor. Din încasările restaurantului și bacșișul oferit chelnerilor au fost colectați aproape 25 de mii de lei.

Scandal uriaș de corupție la Kiev: Ministrul justiţiei şi fostul partener de afaceri al lui Zelenski vizați de o anchetă

Biroul anticorupţie din Ucraina, NABU, a anunţat că desfăşoară o anchetă în sectorul energetic şi de apărare al ţării, ambele grav afectate de loviturile ruseşti, suspectând existenţa unor comisioane ilegale, spălare de bani şi îmbogăţire ilicită, scrie presa română.