Ce partide ar accede în Parlament, dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri anticipate, potrivit unui sondaj

spot_img

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Partidul Socialiștilor (PSRM), Blocul „Victorie”, „Partidul Nostru” și Mișcarea Alternativa Națională (MAN) ar accede în Parlament, dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri anticipate. Cel puțin asta relevă datele unui sondaj IMAS, care a fost prezentat publicului miercuri, 11 decembrie curent.

În total, la sondaj au participat 1.006 de persoane, iar din numărul total al celor deciși, 44 la sută au spus că și-ar da votul pentru lista PAS în Parlament. Partidul aflat în prezent la guvernare ar lua astfel 49 de mandate.

Peste 20% din respondenți au indicat Partidul Socialiștilor, căruia i-ar reveni 23 de mandate, iar aproximativ 14 la sută au menționat Blocul „Victorie”, afiliat fugarului Ilan Șor. Aflat pe locul trei, blocul ar lua 15 mandate în viitorul Parlament.

Potrivit aceluiași sondaj, în legislativ ar accede și „Partidul Nostru”, al cărui lider este Renato Usatîi, luând 8 mandate, dar și MAN-ul condus de Ion Ceban, care ar lua 6 mandate.


Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Sondajul a fost realizat în baza unui eșantion de 1.006 de respondenți din 341 de localități din Republica Moldova, fără respondenți din stânga Nistrului și diasporă. Eroarea maximă de eșantionare este de 3%. Perioada de culegere a datelor a fost în perioada 2-8 decembrie 2024.

 

Articolul Ce partide ar accede în Parlament, dacă duminica viitoare s-ar organiza alegeri anticipate, potrivit unui sondaj apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Unele case unifamiliale fără etaj ar putea să nu mai necesite autorizaţie de construire

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, anunţă că viitorul Cod al urbanismului, care se află în procedură de adoptare, ar urma să simplifice considerabil procesul privind obţinerea autorizaţiilor de construire, iar pentru unele tipuri de construcţii, precum case unifamiliale, terase, garaje, ar putea să nu mai fie necesară toată procedura aflată...

Recomandăm și ..

Dineul nominalizaților la premiile Oscar, anulat din cauza incendiilor din Los Angeles

Academia de Arte și Științe Cinematografice (AMPAS) din Statele Unite a anunțat că a decis să anuleze tradiționalul și fastuosul dineu al nominalizaților la premiile Oscar, în contextul în care orașul Los Angeles, principalul centru al industriei cinematografice americane, este în continuare afectat de incendii devastatoare, informează agerpres.ro. Nominalizările la premiile Oscar din 2025 vor...

O femeie s-a târât pe burtă pentru a păcăli controalele de securitate și s-a îmbarcat în avion fără bilet

Imagini incredibile au surprins momentul în care o femeie trece fără jenă pe sub o poartă de securitate a unui aeroport, reușind să urce într-un zbor fără bilet sau pașaport, transmite stirileprotv.ro. Incidentul, care, deși amuzant, reprezintă o breșă gravă în securitate, a avut loc pe Aeroportul Nikola Tesla din Belgrad, capitala Serbiei. Potrivit rapoartelor...

Napoli i-a găsit deja înlocuitor lui Khvicha Kvaratskhelia. Manchester United cere 70.000.000€

Napoli se pregătește să-l cedeze pe Khvicha Kvaratskhelia (23 de ani), iar conducerea echipei a identificat deja un posibil înlocuitor, Alejandro Garnacho (20 de ani) de la Manchester United.

„Ispita a fost mare?” Fabrica Bucuria anunță că vinde şi ciocolată Dubai. La ce preț?

Fabrica Bucuria de la Chișinău a anunțat lansarea unui nou produs: ciocolata Dubai Premium, despre care spune că este „o reinterpretare a tradiționalei ciocolate cu fistic”. Potrivit unui anunț pe rețelele de socializare, noul produs este realizat cu ingrediente selecte și combină arome specifice Orientului. Ciocolata este disponibilă în magazinele Bucuria și vine ca o...

„Одна бабка сказала și nepreședinta a fugit în judecată”. Nagacevschi despre procesul dintre Maia Sandu și o pensionară din satul natal: „E deviere de la criză sau prostie?”

„Ce este asta? Deviere a atenției de la criza energetică sau prostie instituționalizată?”. Reacția îi aparține fostului ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, după ce Președinta Maia Sandu a atacat-o în instanță pe o pensionară din satul său natal, după ce ultima a scris o postare despre bunelul ei. „Să nu uitați să ne...

Stay Connected

0AbonațiAbonați-vă

TELEX LIVE