Forțele ucrainene au doborât 60 de drone pe parcursul nopții, au raportat Forțele Aeriene în dimineața zilei de 12 ianuarie, potrivit The Kyiv Independent.
MAI MULT RADIO MOLDOVAForțele ucrainene au doborât 60 de drone pe parcursul nopții. 23 de mii de gospodării au rămas fără electricitate
Ultima orǎ ..
Prețul cafelei arabica a atins un maxim istoric de patru dolari pentru o livră
Cotația cafelei arabica a depășit miercuri, pentru prima dată în istorie, pragul de patru dolari pentru o livră, într-un context în care îngrijorările cu privire la aprovizionarea mondială alimentează un șir de creșteri neîntrerupte care au dublat prețurile în ultimele 12 luni, transmit Bloomberg și Agerpres.
Pasagerii curselor aeriene vor primi despăgubiri mai mari în cazul pierderii bagajelor sau al întârzierii zborurilor
Pasagerii curselor aeriene vor beneficia de despăgubiri mai mari în cazul unor incidente, ca urmare a unei inițiative de majorare a limitelor de răspundere civilă în transportul aerian. Noile prevederi vizează atât compensațiile pentru pasageri, cât și cele pentru bagaje și transportul de mărfuri, anunță Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC). Astfel, limita de răspundere civilă față
The post Pasagerii curselor aeriene vor primi despăgubiri mai mari în cazul pierderii bagajelor sau al întârzierii zborurilor appeared...
Simona Halep, dezvăluiri după retragerea din tenis: „Îmi doresc să fiu mamă”
După o carieră plină de emoții, sacrificii și momente de glorie, Simona Halep a făcut marele anunț: retragerea din tenis. Decizia nu a fost ușoară, dar fosta campioană de la Roland Garros și Wimbledon spune că a venit momentul să se bucure de o viață normală. Unul dintre cele mai mari visuri ale sale este acela de a deveni mamă.
Simona Halep a surprins pe toată lumea anunțându-și retragerea pe terenul central de la Transylvania...
(stop cadru) Maia Sandu: În justiție nu există astăzi, nu știu cum în română, „accountability”
Președinta Maia Sandu susține că în justiție nu există astăzi „accountability”. „Dacă ceva merge prost acolo, nimeni nu răspunde, nu există metode să-i tragi la răspundere, să-i responsabilizezi”, a declarat șefa statului la Cutia Neagră de la TV8.
Călătoria cu trenul se scumpește simțitor: Prețul biletelor pentru unele rute va fi dublu
Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” anunță, că din 15 februarie 2025 sunt stabilite tarife noi pentru călătoria cu trenurile de pasageri în trafic intern. Costul călătoriei depinde de distanța parcursă și clasa vagonului, susțin responsabilii.
Zinaida Greceanîi este omagiată astăzi. Dodon: „Un tovarăș de nădejde, pe care te poți baza chiar și în cele mai dificile situații”
Fosta președintă a Parlamentului, Zinaida Greceanîi, își sărbătorește astăzi ziua de naștere. Politiciana împlinește 69 de ani.
Revista Presei // Aderarea la UE este reală în zece ani, dacă moldovenii aleg forțe proeuropene
Cum Procesul de Vetting a fost afectat de decizia SUA de a suspenda finanțările externe; în ce condiții aderarea Republicii Moldova la UE este reală în următorii zece ani; noi pelerinaje ale preoților moldoveni organizate de entități afiliate fugarului Ilan Șor, sunt câteva dintre subiectele presei naționale, trecute în revistă.