Ceața din mintea celor care gestionează astăzi Aeroportul din Chișinău sau cum să parazitezi pe reușitele altora 

Aproape doi ani au trecut de când aeroportul din Chișinău a revenit în gestiunea statului, iar autoritățile, din lipsă totală de acțiuni, continuă să paraziteze pe reușitele fostului concesionar al aerogării. O fac într-un mod cinic, mint cu nerușinare, fără ca măcar să roșească, notează Boris Harea.

Dar să le luăm pe rând. Într-un comunicat lansat zilele trecute, Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) și Aeroportul Internațional Chișinău se lăudau că, din 23 ianuarie, pe aerodromul Chișinău sunt asigurate toate condițiile necesare pentru efectuarea operațiunilor de apropiere și aterizare instrumentală în condițiile prevăzute de categoria ILS CAT III, care prevăd posibilitatea aterizării în condiții de vreme rea, inclusiv pe timp de ceață.

Toate bune și frumoase, doar că, surpriză, acest sistem era gata încă din 2017, fiind pregătit de lansare de fostul concesionar „Avia Invest”, care, începând cu 2015, a pregătit din punct de vedere tehnic absolut totul.

Încă opt ani în urmă era gata iluminatul de balizaj, sistemul de alimentare cu energie electrică fiind înlocuit, echipamentele învechite din cadrul staţiilor de distribuţie schimbată, construit un nou punct principal de distribuţie. Au urmat lucrări de modernizare la întreg sistemul de iluminare şi semnalizare (pista, căile de rulare, peron) conform cerinţelor ICAO, categoria III.

Tot ce ținea de „Avia Invest” s-a făcut, mai rămânea doar să-și facă treaba Î.S.„Moldatsa”. Acestor cerințe trebuiau să se alinieze și alte companii și structuri din cadrul aviației civile. I.S.„Moldatsa” trebuia să modernizeze sistemul de navigatie ILS (Instrumental Landing System). În paralel, aeronavele care efectuează zborurile trebuiau să fie echipate cu aparataj şi sistem conform CAT III, iar echipajele de zbor să fie instruite corespunzător cerințelor acestei categorii.

Opt ani le-au trebuit celor care gestionează sistemul aviatic din țară să ducă la bun sfârșit ceea ce au făcut alții. Și pe deasupra se mai laudă cu o reușită, care, de fapt, nu le aparține, mai scrie Boris Harea.

Totul la aeroport e în declin, pentru că cei responsabili de singura aerogară din țară sunt acolo doar pentru a-și ridica, la sfârșit de lună, salariile grase.

E ceață totală peste lista de rezultate a actualei administrații a aeroportului. Iar asta e doar o parte a monedei. Pe lângă faptul că nu mișcă un deget în dezvoltarea aeroportului, distrug totul în calea lor, mai constată Boris Harea.

ULTIMA ORĂ

HotNews: Deficit comercial de energie între 18:00 și 22:00. Energocom cere responsabilitate

S.A. Energocom anunță că pentru ziua de vineri, 27...

VIDEO | Critici dure la adresa Guvernului: Victoria Furtună reclamă lipsa de reacție în criza energetică

Președintele partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, acuză autoritățile de...

Olesea Stamate: Integrarea europeană riscă să piardă sprijinul cetățenilor

Olesea Stamate constată că Integrarea europeană riscă să piardă...

Poliția: Decesul Ludmilei Vartic, cauzat de cădere de la înălțime

Poliția oferă noi detalii în cazul decesului Ludmilei Vartic,...

LIVE: Olesea Stamate lansează dezbateri despre integrarea europeană ca proiect național

Fosta deputată Olesea Stamate a anunțat organizarea unei mese...
spot_img

ULTIMA ORĂ

Premierul Alexandru Munteanu a transmis un mesaj de unitate la aniversarea Unirii Basarabiei cu România

Republica Moldova celebrează astăzi împlinirea a 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România, un eveniment istoric de referință care continuă să definească identitatea și...

HotNews: Deficit comercial de energie între 18:00 și 22:00. Energocom cere responsabilitate

S.A. Energocom anunță că pentru ziua de vineri, 27 martie 2026, nu a fost realocată suficientă capacitate de import pe frontiera România – Republica...

Important

Premierul Alexandru Munteanu a transmis un mesaj de unitate la aniversarea Unirii Basarabiei cu România

Republica Moldova celebrează astăzi împlinirea a 108 ani de la Unirea Basarabiei cu România, un eveniment istoric de referință care continuă să definească identitatea și parcursul european al statului. Cu această ocazie, prim-ministrul Alexandru Munteanu a tr...

Circa 300 de magistrați participă la Adunarea Generală a Judecătorilor

Aproximativ 300 de magistrați participă astăzi la Adunarea Generală a Judecătorilor. Evenimentul a început cu un discurs al președintelui Consiliului Superior al Magistraturii /CSM/, Sergiu Caraman, comunică MOLDPRES. În debutul ședinței, Sergiu Caraman a ...

(video) „Curentul de la Cuciurgan ne va costa mai ieftin”. Dodon: Aceasta e soluția, chiar dacă vom cumpăra gaz din UE și-l vom livra...

Liderul PSRM, Igor Dodon, a anunțat că PSRM va propune Guvernului de urgență să negocieze cu Cuciurganul, pentru a procura electricitate pentru consumatorii de pe malul drept al Nistrului. „Chiar dacă vom procura gaz la prețul de piață din UE și îl vom livra la Cuciurgan pentru a obține energie electrică, prețul va fi mai mic decât prețul la energia electrică pe care noi o cumpărăm acum din...

HOT News | O dronă a fost găsită de un localnic într-un copac din județul Iași: „Au venit de la armată, de la pompieri”

Un localnic din Iași a găsit o dronă prinsă într-un copac dintr-o pădure, în timp ce lucra la bornele de delimitare ale proprietății. Autoritățile, printre care Armata, SRI, ISU și Poliția, au intervenit pentru a o recupera. Drona, de dimensiuni mari, a fost ridicată pentru investigații, iar Parchetul a confirmat că nu a fost identificat pericol pentru public. Cercetările continuă pentru a stabili deținătorul aparatului. Un proprietar de teren a...

Arina Sabalenka și Coco Gauff vor juca finala turneului WTA de la Miami

Finală de foc la turneul de tenis WTA de la Miami. Arina Sabalenka și Cori Gauff vor juca partida decisivă cu trofeul pe masă. Campioana va încasa un milion 151 de mii de dolari americani.

Camerele de Comerț și Industrie din Republica Moldova și Slovacia au pus bazele unui nou parteneriat strategic pentru afaceri

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI) și Camera de Comerț și Industrie din Slovacia au pus bazele unui nou cadru de cooperare bilaterală prin semnarea unui Memorandum de Înțelegere. Documentul, semnat pe 26 martie 2026, la Bratislava, are ca obiect...

Unirea din 1918 – momentul care a schimbat viitorul. Istoricul Octavian Țîcu: „Un miracol după un secol de dominație rusească”

Unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918, a fost un „miracol istoric”, după un secol de țarism și dominație rusească. Istoricul Octavian Țîcu spune că impactul deciziei de acum 108 ani a fost definitoriu pentru actualitate, iar modul în care politicienii de atunci au ajuns la un consens trebuie să fie o lecție pentru elitele de astăzi.