Comisia Electorală Centrală solicită dizolvarea partidului politic „Șansă”, afiliat oligarhului Ilan Șor. Vicepreședintele autorității electorale, Pavel Postica, a declarat pentru Teleradio-Moldova că o sesizare în acest sens a fost deja expediată în adresa Ministerului Justiției. Formațiunea politică și conducătorii acesteia sunt acuzați de neprezentarea rapoartelor financiare în conformitate cu prevederile legale. Liderul „Șansă”, Alexei Lungu, respinge acuzațiile și spune că a prezentat toate rapoartele în timp.
MAI MULT RADIO MOLDOVACEC cere dizolvarea partidului „Șansă”, afiliat lui Șor. Sesizarea – pe masa Ministerului Justiției
Recomandăm și ..
Ultima orǎ ..
Mai multe comisii școlare au admis copiatul la examene de absolvire. Fraude constatate de MEC
Fraude la examene de absolvire au fost constatate în 18 instituții din 8 raioane. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, mai multe comisii școlare ar fi admis copierea în timpul probelor scrise. Abaterile au fost descoperite după ce Comisiile Republicane de Evaluare au sesizat Comisia Națională de Examene (CNE) despre teste care prezentau indicii clare de fraudă, transmite IPN.
CNE a cerut organelor locale de specialitate să desfășoare anchete, pentru a stabili circumstanțele și persoanele responsabile.
În...
VIDEO Șeful NATO: „Noi suntem următoarea țintă a Rusiei!
Șeful NATO, Mark Rutte, a avertizat aliații că eforturile de apărare trebuie intensificate pentru a preveni un posibil război declanșat de Rusia, care ar putea fi „de amploarea războiului pe care l-au îndurat bunicii și străbunicii noștri”.
În cadrul unui discurs susținut la Berlin, Rutte a subliniat că prea mulți dintre aliații NATO nu percep cu adevărat amenințarea reprezentată de Rusia și că este necesară creșterea rapidă a cheltuielilor și producției militare.
„Noi suntem următoarea țintă...
Republica Moldova și Albania stabilesc acțiuni comune pentru pregătirea aderării la UE
Acțiunile pentru procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, au fost discutate în cadrul reuniunii Comitetului de coordonare dintre Biroul pentru Integrare Europeană și Departamentul de Politici și Integrare Europeană din cadrul Cancelariei Prim-ministrului ...
SUA lansează „Trump Gold Card”: rezidență contra unui milion de dolari
Casa Albă a lansat „Trump Gold Card”, un program care le permite solicitanților străini să locuiască în Statele Unite ale Americii în schimbul unei plăți de un milion de dolari. Programul le oferă dreptul de rezidență după efectuarea verificărilor de securitate, transmite IPN.
Datele Departamentului Comerțului indică că „Trump Gold Card” ar putea genera peste 100 de miliarde de dolari. În paralel, a fost anunțat și un program și mai exclusivist, „Trump Platinum Card”, care,...
O nouă ședință CMC eșuată. Consilierii vor continua vineri
O nouă ședință a Consiliului Municipal Chișinău privind consultări publice asupra proiectelor de decizii privind aprobarea bugetului municipal Chișinău și a taxelor locale pentru anul 2026 cu consilierii din fracțiunea MAN, care a avut loc joi, 11 decembrie, a eșuat.
„Eu încă o dată fac apel către toți consilierii aleși în Chișinău, 51 la număr. Mâine la 12:00 invit pe toți totuși odată și odată să începem activitatea și să mergem înainte”, a punctat un...
Beneficiau de facilități, dar plecau imediat peste hotare: Moldovenii care revin din diaspora vor semna că rămân acasă cel puțin trei ani
Proiectul de lege dedicat moldovenilor care revin din diasporă conține o noutate în comparație cu documentul aflat în vigoare: beneficiarii vor fi obligați să rămână în Republica Moldova cel puțin trei ani pentru a păstra scutirile acordate la importul automobilului și altor bunuri. Președintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, Radu Marian, a precizat la emisiunea „Zi de Zi” de la Radio Moldova că noul proiect de lege este „mai flexibil, mai incluziv...
Investiții de peste 51 de milioane lei în obligațiuni de stat: 566 de investitori au participat la subscrierea curentă pe platforma eVMS
Interesul populației pentru Valorile Mobiliare de Stat (VMS) rămâne ridicat. O demonstrează subscrierea recentă, desfășurată pe platforma eVMS.md în perioada 1–10 decembrie, în cadrul căreia au fost atrase investiții de peste 51 de milioane de lei.
