Interviu cu Dmitri Torner, om de afaceri, expert și filantrop
Întrebare: Dmitri, recent aţi venit cu o serie de inițiative interesante care, sincer, m-au intrigat. De exemplu, ați ridicat problema necesității unei noi „ghilotine” – una dintre cele mai faimoase legi din istoria țării. De ce credeți că este necesară o nouă lege de acest tip?
Dmitri Torner: Esența „ghilotinei” la care a recurs Moldova în urmă cu aproape două decenii a fost extrem de simplă: ca urmare a mega-eforturilor la cel mai înalt nivel, a fost revizuit întregul cadru legislativ și de reglementare, au fost eliminate toate barierele și contradicțiile care împiedicau dezvoltarea afacerilor și a economiei naționale. Sunt ferm convins că a venit momentul unei noi „ghilotine” și îmi bazez opinia pe cel puțin trei considerente. În primul rând, au trecut aproape două decenii de la ghilotina anterioară. În acest timp, au avut loc multe evenimente, inclusiv introducerea de noi reguli. Astăzi, spre deosebire de situația de acum aproape douăzeci de ani, nu avem o idee generală clară despre care este cadrul de reglementare al activității antreprenoriale în Moldova. Avem doar o viziune fragmentară în diverse domenii. Orice agent economic serios poate judeca ceva doar din punctul de vedere al zonei in care îşi desfăşoară activitatea. Același lucru este valabil și pentru agențiile guvernamentale: fiecare dintre ele cunoaște situația doar în zona pe care o administrează. Acesta este motivul pentru care se sugerează o abordare similară cu cea avută în urmă cu aproape 20 de ani: o comisie de stat pentru reglementarea activității antreprenoriale ar trebui să efectueze o evaluare amplă a cadrului legislativ și de reglementare existent, iar întregul proces să se încheie cu propuneri concrete către parlament și guvern cu privire la acțiunile ulterioare necesare.
În al doilea rând, necesitatea adoptării unei noi legi a „ghilotinei” este subliniată de schimbările care au avut loc în ultimii ani și de perspectivele care vor apărea în viitorul apropiat. În al treilea rând, noua lege a „ghilotinei” ar fi relevantă și din punctul de vedere al procesului de integrare europeană, în care Republica Moldova este în prezent pe deplin implicată. Procesul de aducere a legislaţiei în conformitate cu standardele Uniunii Europene a început deja, dar este fragmentar. Noua lege a „ghilotinei” nu numai că ar schimba situația, dar în unele privințe ar fi chiar de natură avansată, ceea ce ar întări dinamica procesului de integrare europeană.
Întrebare: O altă inițiativă a dumneavoastră este amnistia capitalurilor. Unii experți consideră că este nevoie de un anumit curaj pentru a propune o astfel de inițiativă, deoarece există un risc mare de a deveni ţinta criticilor.
Dmitri Torner: Înțeleg perfect că mi-am asumat o misiune destul de riscantă: sunt prima persoană care, după o lungă pauză, ridică din nou un subiect atât de important ca amnistia capitalurilor. Este important de menționat în acest context că nu spun că Moldova are nevoie sau nu de o nouă amnistie capitală, dar în același timp consider că autoritățile ar trebui să o ia în calcul ca o posibilă soluție la situația destul de dificilă în care se află țara. Vedem eforturile autorităților de a acoperi deficitul bugetar uriaș și de a face faţă datoriei de stat. Și în timp ce căutăm căi alternative, de ce să nu luăm în considerare posibilitatea unei noi amnistii a capitalurilor. Cel puțin, merită să se facă o analiză profesionistă pe această temă și, dacă în prim plan vor ieşi mai multe aspecte pozitive decât negative, de ce să nu fie folosit și acest mecanism.
Înțeleg că istoria nu este în totalitate favorabilă unei noi posibile amnistii a capitalurilor. Republica Moldova a recurs de două ori la amnistia capitalurilor – în 2007 și în 2018, și de ambele ori a fost aspru criticată de opoziția de atunci, precum și de unii experți și parteneri de dezvoltare. Critica nu viza atât mecanismul, cât contextul specific care exista la acea vreme. Aceste critici și scandaluri au denaturat sensul și percepția amnistiei capitalurilor ca atare, iar consecințele se fac și astăzi resimțite: conceptul a fost „demonizat” la maximum, iar oricine îl menționează riscă să devină obiect de critici și acuzații.
Prin urmare, în cazul unei noi amnistii a capitalurilor, în primul rând, va fi necesar să se efectueze o analiză amănunțită a rezultatelor amnistiilor anterioare, precum și să se evalueze posibilele efecte ale noii amnistii. În al doilea rând, este necesar să se elaboreze o matrice de riscuri pentru a fi pregătiți să contracarăm posibilele consecințe negative. În al treilea rând, înainte de o posibilă nouă amnistie a capitalurilor, guvernul trebuie să se convingă că există un consens minim pe această temă atât la nivelul clasei politice, cât și în comunitatea de afaceri și în societate în ansamblu. În al patrulea rând, orice posibilă amnistie a capitalurilor ar trebui întreprinsă numai după o consultare largă cu partenerii de dezvoltare. În al cincilea rând, vor trebui identificate și alte măsuri conexe, deoarece astfel de amnistii nu sunt elemente izolate și trebuie abordate într-un mod mult mai cuprinzător. Dacă se vor lua în considerare toate aceste elemente importante, vom putea vorbi în termeni concret despre o nouă amnistie a capitalurilor care nu va presupune riscuri, ci, dimpotrivă, va aduce beneficii cetățenilor și țării în ansamblu.
Întrebare: Dmitri, recent aţi formulat tranşant şi în mod public o problemă: statul trebuie să decidă dacă este un jucător activ în activitatea economică sau un arbitru. Ce V-a determinat să faceţi acest pas?
Dmitri Torner: O simplă constatare a faptului că, după mai bine de trei decenii de independenţă, statul Republicii Moldova nu a decis încă cine vrea să fie: un jucător activ în activitatea economică sau un arbitru în procesele economice în derulare. Și aceasta este o mare problemă, pentru că până când statul nu își va defini clar locul și rolul în acest sens, nu se va putea de vorbit despre dezvoltarea reală a economiei și a țării în ansamblu.
Procesul pe scară largă de deetatizare, care a început aproape imediat după prăbușirea URSS, nu a fost finalizat până în prezent. Drept urmare, peste 100 de întreprinderi au rămas în proprietatea statului, dintre care unele au devenit o povară reală, fiind neprofitabile. Statul deține proprietăți într-o mare varietate de domenii economice – de la sanatorii și stațiuni de sănătate până la tipografii. În mod normal, doar întreprinderile strategice ar trebui să rămână de stat – de exemplu, Căile Ferate din Moldova sau compania de management al spațiului aerian – MOLDATSA. În rest, statul trebuie să se retragă de pe piețele care se pot dezvolta armonios în conformitate cu regulile economiei de piață și fără participarea statului. De ce ar trebui statul să participe activ la piața vinului, a metalelor sau a produselor de panificaţie? Atâta timp cât statul este prezent pe acestea și pe alte piețe, constatăm o concurență nesănătoasă (posibil chiar neloială), în care statul îşi favorizează operatorii economici proprii, împiedicându-i pe alţii să se dezvolte. Și în cele din urmă statul… doar pierde, căci dezvoltarea firească a mediului de afaceri ar asigura bugetului mai multe impozite și taxe.
Întrebare: Ce trebuie făcut la concret pentru a rezolva problema?
Dmitri Torner: Astăzi, este necesară o evaluare la scară largă a tuturor întreprinderilor de stat și a întreprinderilor cu capital de stat. De asemenea, este necesară o evaluare amplă a terenurilor aflate în proprietatea statului. Apropo, dacă în cazul întreprinderilor de stat sau al întreprinderilor cu cotă de stat se poate vorbi de o anumită claritate, atunci în cazul terenurilor de stat tabloul este departe de a fi clar. În urma acestei evaluări, vor trebui luate o serie de decizii importante: care întreprinderi vor rămâne în proprietatea statului (strategice); care vor fi privatizate (trebuie să fie pregătite corespunzător pentru un proces atât de complex și responsabil precum privatizarea); care vor fi transferate în concesiune (nu trebuie neglijate concesiunile, dacă avem întreprinderi pe care statul, din diverse motive, nu le poate gestiona în mod eficient, dar are nevoie de ele); care vor fi lichidate (de întreprinderile nerentabile şi care nu pot fi privatizate, trebuie de scăpat o dată şi pentru totdeauna). Da, desigur, acum nu este momentul cel mai potrivit pentru a atrage investitori care ar putea privatiza sau preia în concesiune anumite întreprinderi, dar asta nu înseamnă că procesul despre care am vorbit mai sus nu trebuie început. Lucrurile avansează încetul cu încetul și sunt sigur că în scurt timp vor apărea condiţiile necesare care ne vor permite să vorbim în termeni mai concreţi despre atragerea potențialilor investitori. Dar până atunci trebuie să ne facem temele.
Părerea mea personală este că nu vom putea vorbi despre o adevărată dezvoltare economică în Moldova până nu punem lucrurile în ordine în proprietatea care este administrată de stat, sau mai exact: întreprinderile de stat, întreprinderile cu capital de stat și terenurile proprietate a statului.
Întrebare: Sunteți și susținătorul unei alte idei interesante – că dezvoltarea țării este imposibilă fără o nouă reformă administrativ-teritorială. Pe ce se bazează această convingere a Dvs.?
Dmitri Torner: În Moldova practic nu există unități administrativ-teritoriale care să funcționeze pe principiul autogestiunii. Puținele excepții care există în acest sens nu schimbă nici imaginea de ansamblu și nici concluzia logică care ar trebui făcută: Moldova are nevoie de o autentică reformă administrativ-teritorială, care să se bazeze atât pe realitățile existente, cât și pe specificul unităților administrativ-teritoriale.
Ce trebuie luat în considerare în acest sens? În primul rând, consecințele distructive pe care criza demografică le-a avut și continuă să le aibă asupra teritoriilor. Din cauza acestei crize, avem un număr mare de localităţi care rămân doar pe hârtie sau în care locuiesc foarte puțini oameni. Ele nu au practic niciun potențial de a supraviețui, darămite de a se dezvolta. În al doilea rând, este necesar să se țină cont de capacitatea teritoriilor de autoguvernare pe termen scurt și mediu ca urmare a concentrării și valorificării potențialului existent. În al treilea rând, orice posibilă nouă reformă administrativ-teritorială trebuie să țină cont de nevoile sociale ale oamenilor și de infrastructura socială, care trebuie să fie suficientă, accesibilă și de înaltă calitate. În al patrulea rând, este necesar să se țină cont de asigurarea accesului cetățenilor la serviciile publice. În al cincilea rând, este necesar să se țină cont de potențialul actualei administrații publice locale încă de la început, întrucât reforma administrației publice locale va trebui realizată în paralel cu reforma administrativ-teritorială.
Este evident că Moldova nu se va putea dezvolta decât dacă va efectua o astfel de reformă.
Întrebare: Dmitri, ideile Dvs. sunt foarte interesante și originale, dar fiţi de acord că implică abordări radicale. Este Moldova pregătită pentru ele?
Dmitri Torner: Întrebarea trebuie pusă altfel – fără reforme radicale, Moldova nu are nicio șansă la un viitor decent. Când vom înţelege acest lucru și vom lua măsurile ce se impun, vor apărea premise reale pentru dezvoltarea țării.
Interviu realizat de Boris Harea
