Ilie Bolojan declară că în faţa agresivităţii Rusiei, calea integrării europene a devenit mai necesară ca oricând. 2024 a adus progrese majore pe această cale, atât pentru Ucraina, cât şi pentru Republica Moldova, este important ca aceste progrese să continue
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat marţi, la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice, că în faţa agresivităţii Rusiei calea integrării europene a devenit mai necesară ca oricând. El a subliniat că 2024 a adus progrese majore pe această cale, atât pentru Ucraina, cât şi pentru Republica Moldova şi este important ca aceste progrese să continue.
Bolojan a declarat în discursul susţinut în faţa ambasadorilor că, în faţa agresivităţii Rusiei, calea integrării europene a devenit mai necesară ca oricând.
”Anul 2024 a adus progrese majore pe această cale, atât pentru Ucraina, cât şi pentru Republica Moldova. Este important ca aceste progrese să continue. La fel, integrarea europeană a regiunii Balcanilor de Vest, care rămâne de interes strategic pentru România şi pe care o vom susţine prin acţiuni concrete de sprijin”, a spus preşedintele Ilie Bolojan.
El a mai spus că sprijinul pentru Republica Moldova este pentru România o datorie. ”Republica Moldova va avea alegeri parlamentare în acest an, iar rezilienţa sa trebuie întărită. Nu putem permite ca Rusia să folosească în continuare instrumente de şantaj şi constrângere, aşa cum am văzut recent cu folosirea energiei. Soluţia pentru securitatea energetică este o cât mai bună interconectare cu România şi cu Uniunea Europeană, iar pentru asta lucrăm intens. Pentru noi, securitatea şi stabilitatea în zonă sunt esenţiale”, a completat preşedintele interimar.
Preşedintele interimar a mai spus că vecinătatea noastră nu ne oferă doar provocări, ci şi oportunităţi, el precizând că se referă la conectivitate.
”Fie că vorbim despre transport, despre energie sau despre reţele digitale, există un potenţial imens în regiunea noastră şi pentru rolul României. De aceea, coordonarea şi proiectele comune cu Republica Moldova şi Ucraina sunt vitale, ca şi implicarea noastră în viitorul proces de reconstrucţie a Ucrainei. Mă refer aici şi la potenţialul relaţiilor noastre cu parteneri din regiunea Balcanilor de Vest, cu Turcia, precum şi cu state din Caucaz şi din Asia Centrală, lucrând pe coordonatele conectivităţii”, a afirmat el.

