Crin Antonescu – atac devastator: Nicușor Dan, un securistoid de tip nou

Fostul candidat Crin Antonescu declanșează un atac devastator la adresa taberei care-l susține pe Nicușor Dan, despre care afirmă că e doar un securistoid de tip nou, alăturat celor care distrug România de 20 de ani încoace, adică de la venirea lui Băsescu la butoane.

”Gata. Istoria e alertă. Toată suflarea e mobilizată pentru turul 2. Normal.

Pentru voi, cei câțiva cărora vă lipsesc, câteva gânduri.

1. Alegerile, în turul 1, le-am pierdut eu. Am spus – și eu nu îmi schimb principiile de la un tur la altul – că alegerile le vom câștiga împreună (coaliție, partide etc.) sau le voi pierde singur. Zis și făcut. Eu am pierdut alegerile. Nu mai căutați trădări, incapacitate de mobilizare etc. Au fost, desigur. Dar, la capătul zilei, atât le-am spus eu românilor: ceva mai puțin decât Nicușor Dan. Nu știu câte din voturile pentru mine au fost pentru că așa au zis PSD, PNL, UDMR. Nu știu câte voturi aș fi luat dacă nu eram împreună cu amintiții. Eu vorbesc aici cu cei care m-au votat pe mine, cel care am fost și sunt. Cei care știu că eram singurul candidat din afara “sistemului”, orice accepțiune i-am da” a scris fostul candidat..

”2. Da, dragii mei, nici nu știm câți suntem. Dar știm CINE suntem. Cu voi vreau să vorbesc de acum înainte. Cu voi, care înțelegeți că rămânem aceiași, oricine ar fi președinte și oricât ar răstălmăci propagandele adevărul. Adevărul… Adevărul lor se schimbă repede. Dacă voturile PSD veneau spre mine, însemnau stagnare și “sistem”. Dacă ar merge la dl. Dan, ar fi bune, ar fi stabilitate și mobilizare întru “salvarea țării”. Dacă trebuie să mai “salvăm” țara, încă o dată (a câta?), cot la cot cu Băsescu, cu Pleșu, cu “m**e PSD” în primul tur și cu “săriți PSD” în turul 2, o salvăm.

3. Azi, în deplină liniște sufletească, aleg liber. Am plecat 10 ani, n-am cerut și n-am luat nimic de la “sistem”. Am venit când mi s-a spus că ar fi nevoie de mine. Chiar era. Oamenii au crezut altfel. Respect. Dar am dreptul să nu fiu luat în turmă pentru o nouă “salvare” a țării. Între demagogi de joasă speță care urmează să distrugă România mea și securistoizii (aceiași + dl. Nicușor, new entry) care – ajutați la “hei-rup” de atâția oameni de bună credință – o distrug de 20 de ani, am propria mea alegere. Dar e a mea. Nu mă luați voi cu arcanul mobilizării generale.

Fiți liniștiți, prietenii mei, atâția câți veți fi. Vom vorbi ca oamenii. Liberi, nu captivi în stupiditatea propagandei.

Vă iubesc. Pe curând!” a promis fostul candidat. (B.T.I.)

Recomandăm și ..

VIDEO | Ion Ceban, după tragedia de la Național, unde o copilă a murit: Unii „patrioți” apărau cu scandal clădirea. Solicit Guvernului să fie amplasată paza

Primarul capitalei, Ion Ceban, a transmis condoleanțe din partea Primăriei familiei îndoliate a fetiței de 13 ani, găsită fără suflare la Hotelul Național, pe 6 noiembrie. „Solicit Guvernului RM împreună să facem ceva în această privință, când e vorba de clădirile publice, să fie amplasată paza, iar cât privește clădirile private, să fie găsită o...

Ultima orǎ ..

Ouăle și legumele, mai scumpe în octombrie. Prețurile de consum au crescut cu 0,6%

Prețurile de consum au crescut cu 0,6 % într-o lună. Cele mai mari scumpiri în octombrie, comparativ cu luna septembrie, au fost la ouăle de găină (8,0 %), legume (6,8 %), lapte și produse lactate (0,8 %), ulei vegetal (0,7 %). În schimb, fructele proaspete s-au ieftinit cu 1,1 %, transmite IPN. Potrivit Biroului Național de Statistică, de la începutul acestui an, inflația a ajuns la 5,6 %. În raport cu octombrie 2024, prețurile sunt cu 7% mai mari. Printre bunurile nealimentare, în octombrie s-au scumpit cărbunii (2,6 %), confecțiile (0,8 %), încălțămintea (0,7 %) și materialele de construcție (0,4 %). În ceea ce privește serviciile prestate populației, într-o lună au crescut prețurile...

R. Moldova va construi încă trei noi linii electrice care ne vor interconecta cu România și Ucraina

Republica Moldova va construi noi linii de interconectare energetică cu România și Ucraina, pentru a-și consolida independența energetică și a-și integra viitoarele capacități de energie regenerabilă în rețeaua europeană. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul reuniunii Parteneriatului pentru Cooperare Energetică Transatlantică (P-TEC), desfășurate recent la Atena, unde au participat oficiali din SUA și Europa.

Snooker în Republica Moldova. Andrei Ciobanu a devenit campion național

Finală cu suspans în campionatul de snooker al Republicii Moldova. Andrei Ciobanu l-a învins pe Ilie Chisleacov cu 4:2 în meciul decisiv și a cucerit al 6-lea său titlu național. Partida a fost echilibrată până la un moment dat, după 4 frame-uri scorul fiind egal, 2:2, însă pe final Ciobanu a fost mai bun, și-a dominat adversarul și și-a adjudecat victoria.

Centrul Municipal de Tineret Chișinău – spațiu sigur și prietenos pentru adolescenți

În Chișinău există cinci Centre pentru tineri, primul, cel din sectorul Ciocana, a fost deschis în 2019, urmat de ample investiții. Acesta se află pe strada Petru Zadnipru 3/2 și are circa 5.000 de beneficiari lunar. Pe teritoriul centrului a fost amenajat scuarul tinerilor, fiind instalat mobilier urban, un foișor, o scenă, mese pentru tenis, dar și un spațiu pentru activități în aer liber. Următorul centru a fost deschis în iunie 2022, în sectorul Buiucani, pe teritoriul Parcului „La Izvor”. Acesta se află în fosta clădire a stației pentru salvamari. A urmat sectorul Rîșcani, iulie 2022, centru aflat pe strada Miron...

Instituțiile publice au cumpărat anul acesta combustibil de 125 de milioane de lei de la Lukoil

Mai multe instituții publice din Republica Moldova au cumpărat, de-a lungul anilor, carburanți de la compania „Lukoil-Moldova”, filială a grupului rus „Lukoil”, care a dominat mult timp piața internă a produselor petroliere. Potrivit datelor de pe platformele de achiziții publice, analizate de IPN, doar în 2025 instituțiile statului au plătit companiei peste 125 de milioane de lei pentru benzină, motorină și gaz lichefiat. Potrivit sursei citate, „Lukoil-Moldova” deținea aproximativ 12% din piața de vânzare cu amănuntul și controla circa 40% din importurile de motorină din Republica Moldova. Printre instituțiile care au încheiat contracte cu compania se numără Inspectoratul General al...

Atenție turiști: Thailanda introduce amenzi pentru consumul de alcool în timpul zilei

Autoritățile din Thailanda au introdus noi restricții privind consumul de alcool, aplicabile atât localnicilor, cât și turiștilor. Potrivit noilor reglementări, persoanele care consumă băuturi alcoolice în afara orelor permise sau în locuri interzise riscă amenzi de până la 10.000 de baht, echivalentul a aproximativ 300 de dolari. Măsura a intrat în vigoare la data de 8 noiembrie. Legea actualizată privind controlul băuturilor alcoolice extinde răspunderea și asupra cumpărătorilor, nu doar a comercianților, sancționând consumul în timpul orelor interzise. Autoritățile precizează că aceste restricții sunt menite să reducă consumul de alcool și să promoveze un comportament adecvat pe străzi. Conform legislației, turiștii...

Șoferii moldoveni, obligați să achite imediat amenda în Bulgaria

Șoferii moldoveni care se află, tranzitează sau călătoresc în Bulgaria sunt obligați să achite imediat amenda, dacă sunt sancționați în trafic. Noile reguli de circulație pe drumurile publice din Bulgaria au fost anunțate de Ambasada țării noastre în Bulgaria, Macedonia de Nord și Albania, transmite IPN. Ambasada precizează că măsura se aplică tuturor persoanelor care nu au domiciliu în Bulgaria, inclusiv celor care dețin cetățenia română. Plata contravenției trebuie achitată pe loc, prin card bancar, autospecialele poliției bulgare fiind dotate cu terminale POS. Dacă acest lucru nu e posibil, conducătorul auto e însoțit de echipajul de poliție la cel mai apropiat...