Președinta Parlamentului European Roberta Metsola vine la Timișoara. A refuzat să primească premiul în bani în valoare de 30.000 de euro

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola se va afla la Timișoara, joi, 22 mai, la invitația primarului Dominic Fritz. Metsola va primi Premiul Timișoara pentru Valori Europene, cea mai înaltă distincție a Municipiului Timișoara, care onorează personalități care susțin valorile europene.

Ceremonia de decernare a premiului începe la ora 15.00 și va fi transmisă online pe canalele de social media ale Primăriei Timișoara, dar și pe cele ale președintei Roberta Metsola, plus pe canalele Parlamentului European destinate mass-media, transmite G4media.

Tot joi, în preambulul ceremoniei de decernare a Premiului, președinta Parlamentului European și primarul Dominic Fritz vor avea un dialog cu 800 de elevi și studenți din Timișoara despre Europa și provocările actuale și vor răspunde la întrebările tinerilor din sală. Întâlnirea are loc la Filarmonica Banatul, de la ora 10.00.

Premiul Timişoara pentru Valori Europene este însoțit și de un premiu în bani în valoare de 30.000 de euro, care vine exclusiv din sponsorizări de la firme locale. Anul acesta, premiul în bani nu va fi încasat, pentru că Roberta Metsola a refuzat să-l primească, urmând să fie realocat pentru ediția din 2026. Reamintim că laureata de anul trecut a premiului, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a donat premiul în bani organizaţiei „Prietena mea”, o organizație care sprijină integrarea copiilor cu sindrom Down.

Premiul Timișoara pentru Valori Europene, aflat la a doua ediție, este acordat personalităților internaționale care susțin activ valorile fundamentale ale Europei. Laureata de anul acesta a fost aleasă de un juriu format din figuri marcante ale scenei culturale, diplomatice și juridice românești. Metsola a fost apreciată pentru leadership-ul său ferm în momente de criză, sprijinul necondiționat pentru Ucraina și Moldova și eforturile sale continue pentru aderarea României la spațiul Schengen.

Membrii juriului sunt: Iulia Motoc (Haga), judecător al Curții Penale Internaționale; Cristian Măcelaru (Koeln), director muzical al Orchestrei Naționale a Franței; Simona Miculescu (Paris), ambasador, preşedinte al Conferinței generale a UNESCO; Anca Miruna Lăzărescu (Muenchen), regizoare și scenaristă; Adriana Babeți (Timișoara), scriitoare și critic literar; și Dominic Fritz, Primarul Timișoarei.

Recomandăm și ..

VIDEO | Ion Ceban, după tragedia de la Național, unde o copilă a murit: Unii „patrioți” apărau cu scandal clădirea. Solicit Guvernului să fie amplasată paza

Primarul capitalei, Ion Ceban, a transmis condoleanțe din partea Primăriei familiei îndoliate a fetiței de 13 ani, găsită fără suflare la Hotelul Național, pe 6 noiembrie. „Solicit Guvernului RM împreună să facem ceva în această privință, când e vorba de clădirile publice, să fie amplasată paza, iar cât privește clădirile private, să fie găsită o...

Ultima orǎ ..

Edilul capitalei îi cere Guvernului măsuri urgente pentru securizarea clădirilor abandonate din Chișinău

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, îi cere Guvernului să identifice soluții concrete, în comun cu autoritățile locale, pentru securizarea accesului în clădirile abandonate de pe teritoriul capitalei. Solicitarea a fost lansată luni, 10 noiembrie, de la ședința Primăriei capitalei, în contextul unei noi tragedii produse în clădirea fostului hotel „Național”, aflată în paragină - o adolescentă de 13 ani a murit, săptămâna trecută, după ce ar fi căzut de la înălțime.

Un leu din șapte din bugetul Moldovei provine de la cetățenii plecați în străinătate

Republica Moldova rămâne una dintre puținele țări din lume unde banii trimiși de cetățenii plecați la muncă peste hotare au o pondere uriașă în economie. Potrivit studiului „100 cele mai presante probleme ale Republicii Moldova” realizat de IDIS „Viitorul”, numărul moldovenilor care lucrează în străinătate îl depășește pe cel al angajaților oficiali din țară, iar remitențele continuă să fie un pilon al Produsului Intern Brut (PIB), relatează bani.md. În ultimii 15 ani, sumele trimise de diaspora au depășit valoarea totală a salariilor plătite în interiorul țării, iar timp de un deceniu, ele au fost chiar mai mari decât veniturile obținute din...

Condamnat la 8 ani de închisoare pentru tâlhărie

Un bărbat din Chișinău a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru tâlhărie, transmite IPN. Potrivit Procuraturii Generale, bărbatul a pătruns într-o instituție de creditare nebancară din centrul capitalei și a amenințat casiera cu o armă, cerându-i toți banii. Femeia i-a dat 47 000 de lei. Individul s-a deplasat în altă localitate, unde a ascuns o parte din sumă, restul cheltuindu-l în străinătate. Bărbatul și-a recunoscut vina și a explicat că acțiunile sale au fost determinate de datoriile pe care le avea și de nevoia de a obține rapid bani. The post Condamnat la 8 ani de închisoare pentru tâlhărie appeared...

Primăria Chișinău va organiza ședințele operative în fiecare sector, prin rotație

Ședințele operative ale Primăriei Chișinău vor fi organizate săptămânal, prin rotație, pentru fiecare sector al capitalei. Responsabilii vor prezenta informații despre toate proiectele și programele implementate, acoperind fiecare direcție, nu doar activitatea preturilor, transmite IPN. Primarul Ion Ceban a declarat că scopul acestor ședințe este de a evalua activitatea administrației locale în teren, de a identifica problemele specifice fiecărui sector și de a răspunde mai rapid la solicitările locuitorilor. „Vreau ca de săptămâna viitoare să ne spuneți care sunt problemele în sectoare, unde întâlnim dificultăți, care sunt solicitările oamenilor și care sunt intervențiile noastre”, a menționat Ion Ceban la ședința operativă,...

(video) Primăria, în ședință, prezidată de Ion Ceban: La TV totul merge bine, iar oamenii nu au o explicație cum vor face față iarna

Primarul general, Ion Ceban, a convocat pentru astăzi, 10 noiembrie, ședința operativă a serviciilor Primăriei Chișinău. Edilul a făcut o solicitare către Guvern, după tragedia de la Hotelul Național, unde o copilă a fost găsită fără suflare, la 6 noiembrie.

Ouăle și legumele, mai scumpe în octombrie. Prețurile de consum au crescut cu 0,6%

Prețurile de consum au crescut cu 0,6 % într-o lună. Cele mai mari scumpiri în octombrie, comparativ cu luna septembrie, au fost la ouăle de găină (8,0 %), legume (6,8 %), lapte și produse lactate (0,8 %), ulei vegetal (0,7 %). În schimb, fructele proaspete s-au ieftinit cu 1,1 %, transmite IPN. Potrivit Biroului Național de Statistică, de la începutul acestui an, inflația a ajuns la 5,6 %. În raport cu octombrie 2024, prețurile sunt cu 7% mai mari. Printre bunurile nealimentare, în octombrie s-au scumpit cărbunii (2,6 %), confecțiile (0,8 %), încălțămintea (0,7 %) și materialele de construcție (0,4 %). În ceea ce privește serviciile prestate populației, într-o lună au crescut prețurile...

R. Moldova va construi încă trei noi linii electrice care ne vor interconecta cu România și Ucraina

Republica Moldova va construi noi linii de interconectare energetică cu România și Ucraina, pentru a-și consolida independența energetică și a-și integra viitoarele capacități de energie regenerabilă în rețeaua europeană. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul reuniunii Parteneriatului pentru Cooperare Energetică Transatlantică (P-TEC), desfășurate recent la Atena, unde au participat oficiali din SUA și Europa.