Fostul prim-ministru și unul dintre liderii Blocului Alternativa, Ion Chicu, consideră că actuala guvernare a sacrificat interesele țării, economiei și cetățenilor în folosul unor scopuri geopolitice, iar creșterea prețului la gaze a afectat în cele din urmă toate sectoarele, gospodăriile private, persoanele fizice, bugetul de stat, întreprinderile industriale, multe dintre care s-au închis.
El a menționat că rata inflației în Republica Moldova a fost afectată de tarifele mari la gaze, amintind că tariful la gaze era de patru lei și 64 de bani pe un metru cub, dar la un moment dat a crescut la aproape 30 de lei pe metru cub, scrie noi.md.
„Aici creșterea a fost de aproape șapte ori. Acest lucru a afectat atât gospodăriile private, persoanele fizice, cât și bugetul de stat, pentru că pentru încălzirea instituțiilor de stat plătește bugetul. Doar în această iarnă, din cauza majorării tarifelor la gaze, bugetul municipal al Chișinăului a trebuit să aloce suplimentar 400 de milioane de lei. Doar imaginați-vă la nivel de țara câte miliarde suplimentare de lei sunt cheltuiți doar din cauza majorării tarifelor la gaze. Acești bani, pe care noi i-am plătit furnizorilor pentru gaze, în loc să fie folosiți pentru pensii, salarii sau pentru dezvoltare, s-au cheltuit pentru gaze”, a spus Ion Chicu.
Potrivit acestuia, tarifele mari la gaze a afectat și întreprinderile industriale și de prelucrare, în care ponderea gazelor și energiei electrice în procesele lor de producție și tehnologice era foarte mare.
„În primul rând, ne amintim de diferitele întreprinderi de prelucrare și uscare a fructelor și așa mai departe. Vă puteți imagina saltul cheltuielilor lor de producție, dacă ponderea resurselor energetice în costurile lor de producție constituia 30%? Imaginați-vă cât de mult au crescut cheltuielile, cum i-a afectat acest lucru. Prin urmare, multe întreprinderi s-au închis”, a declarat fostul prim-ministru.
El a atras atenția asupra faptului că agenții economici, spre deosebire de cetățeni, de consumatorii privați, nu au primit niciun fel de compensație, iar în loc de tariful la gaze de 4,64 lei pentru un metru cub, au început să primească o factură cu un tarif de 30 de lei pentru un metru cub.
„Este clar că acest lucru a provocat o creștere a prețurilor în întregul lanț. Apoi, Banca Națională a decis să majoreze brusc rata de refinanțare de referință la 21,5%, considerând că acesta este un instrument eficient de combatere a inflației, dar până la urmă acest lucru nu a făcut decât să „alimenteze” inflația, pentru că a crescut costul creditelor, costul producției și așa mai departe.
Este clar că aici au fost în joc politica și geopolitica. Autoritățile noastre au sacrificat interesele țării, ale economiei și ale cetățenilor în numele unor scopuri geopolitice. Iată ce au făcut ei”, a declarat Ion Chicu.
Fostul premier s-a întrebat, de asemenea, de ce autoritățile nu au redus tarifele la gaze dacă prețul gazelor pe piața mondială a scăzut, față de decembrie, de ce au menținut ridicate tarifele la gaze și energia electrică.
„De ce nu le scad acum? Probabil că vor să facă acest lucru la sărbătoarea Zilei Independenței, exact cu o lună înainte de alegeri, pentru că în viața politică a Moldovei există așa un obicei de a menține tarife mari până la alegeri, iar apoi să le scadă și să spună că le-au micșorat. Desigur, ei nu vor spune că au venit la putere cu un tarif de 4,64 lei pentru metru cub, dar vor spune că au redus tarifele de la 30 de lei, așa cum fac cu pensiile”, a declarat Ion Chicu.
El a menționat că, la 1 aprilie 2023, autoritățile au modificat Legea privind pensiile și indexarea pensiilor, dar nu s-a făcut la nivelul inflației de anul trecut, ci la jumătate din inflație.
„Adică nu cu 30%, ci doar cu 15%. Iată noi am calculat acum, la o pensie de 3.000 de lei, ei fură 450 de lei de la pensionar în fiecare lună, pentru că cele 15% pe care nu le-au plătit din 3.000 de lei sunt 450 de lei pe lună. Înmulțiți cu 12 luni. Asta înseamnă 5.400 de lei. De atunci, au trecut 24 de luni, înseamnă că această guvernare a furat de la fiecare pensionar care are o pensie de 3.000 de lei practic câte 11.000 de lei. Acum le dau vreo 1.000-1.500 de lei și spun: „Iată cât de buni suntem”. Ei nu spun că, de fapt, le dau bani din suma pe care le-au furat-o mai devreme. Așa este și cu tarifele la gaze și cu tot”, a subliniat fostul prim-ministru al Moldovei.