NEWS ALERT: Dosarul extrădării lui Plahotniuc ridică semne de întrebare. În listă, soțul unei candidate PAS

Ies la iveală tot mai multe scenarii care demonstrează că Poliția și alte structuri ale statului se pregătesc să amplifice „show-ul” legat de extrădarea lui Vlad Plahotniuc.

O scurtă investigație a canalului de Telegram Observatorul arată că echipa de ofițeri ar fi fost deja detașată în Grecia, iar fostul lider al Partidului Democrat Modern urmează să fie adus joi, 18 septembrie, nu pe 25 septembrie cum anunțau anterior autoritățile. Mai mult, unul dintre coordonatorii operațiunii de extrădare este șeful Inspectoratului Național de Investigații al IGP, Arcadie Catlabuga, soțul Ludmilei Catlabuga, ministru al Agriculturii și candidat cu nr. 32 în lista PAS pentru alegerile parlamentare, transmite Telegraph.md.

Potrivit Observatorului, din grupul de ofițeri care s-au deplasat deja în Grecia fac parte nouă persoane.

„Ordinul de deplasare deja a fost semnat și pus în executare. Doar că… documentul a fost secretizat și ținut după 7 pecete. Pe lângă INI, în Grecia s-au deplasat și angajați ai SIS. Din informația de care dispunem, și cei din Serviciul de Informații Externe a României, la fel, monitorizează rutele Atena- Chișinău din luna septembrie. Așa ca să supravegheze din umbră mișcările care se fac”, scrie sursa citată.

Observatorul mai menționează că echipele responsabile de escortarea fostului lider al PDM au primit instrucțiuni speciale cum să amplifice show-ul extrădării.

„Problema este în instructajul pe care băieții de la INI l-au primit de la conducerea sa: Plahotniuc să fie trecut cu cătușe și cu capul plecat. Spre deliciul publicului și a presei de partid. Doar că ceea ce fac ei azi, este exclusiv în interesul lui Plahotniuc și pe viitor doar îl vor victimiza”, se mai menționează în scurta investigație a Observatorului.

În același context, canalul de Telegram SPPOT scoate la iveală un alt detaliu din scenariul pregătit de structurile de drept și de forță, cel potrivit căruia în avionul în care se va afla Vlad Plahotniuc mai multe locuri ar urma să fie ocupate de polițiști deghizați în pasageri de rând, care vor avea scopul să realizeze cât mai multe fotografii și imagini video cu Plahotniuc.

„Potrivit surselor, Cernăuțeanu a planificat ca o parte semnificativă dintre pasagerii avionului pe cursa Atena–Chișinău să fie formată din angajați ai structurilor IGP, femei și bărbați, unii dintre aceștia urmând să simuleze că sunt cupluri. Aceștia ar avea sarcina ca, din aeroport și până în avion, precum și pe parcursul zborului, să realizeze fotografii și filmulețe prin care să-l pună într-o lumină proastă pe Plahotniuc. Cu alte cuvinte, spectacolul ar fi trebuit să înceapă chiar din Grecia și să continue la Chișinău, ca un serial mediatic. Totuși, Cernăuțeanu s-a lovit de o problemă: mulți dintre angajați au refuzat să participe la acest circ electoral și de prost-gust. Pentru a-i convinge, el ar fi promis premii și suplimente salariale, evident din bani publici, adică din resursele IGP. Sursele noastre afirmă că, în pofida rezistenței, a reușit totuși să adune o echipă de „figuranți”, iar planul urmează să fie pus în aplicare”, se arată într-o postare de pe canalul SPPOT.

Amintim că în cadrul unei emisiuni TV, șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, a dat de înțeles că Vlad Plahotniuc ar urma să fie adus la Chișinău până în 25 septembrie, dată care anterior fusese anunțată de ministrul de Interne, Daniela Misail-Nichitin.

Investigația publicată de Observatorul poate fi citită aici: introducereapartea 1partea 2partea 3partea 4partea 5partea 6epilog.

Recomandăm și ..

Vitalie Blanari, liderul INIMA MOLDOVEI: Guvernarea PAS înseamnă creșterea sărăciei, închiderea televiziunilor, amenzi în masă pentru cetățeni, percheziții și arestări ale opoziției

Vitalie Blanari, liderul INIMA MOLDOVEI la Fălești, la Marșul de protest pentru alegeri corecte: Guvernarea PAS înseamnă creșterea sărăciei, închiderea televiziunilor, amenzi în masă pentru cetățeni, percheziții și arestări ale opoziției și o permanentă amenințare cu războiul. Poporul Moldovei s-a săturat să trăiască în frică și pe 28 septembrie va scăpa de amenințarea galbenă. Astăzi...

Ultima orǎ ..

Maia Sandu avertizează: „Au existat încercări de a construi drone stânga Nistrului. O guvernare controlată de Moscova ar opri aceste acțiuni?” 

Președinta Maia Sandu a declarat, într-un interviu recent, că Republica Moldova s-a confruntat cu tentative de a introduce componente pentru fabricarea dronelor în regiunea transnistreană. Potrivit șefei statului, instituțiile de la Chișinău au reușit să bloc...

CEC: Alegătorii vor primi stickere „Am VOTAT”, iar copiii „Viitor alegător”

La alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, cetățenii care se vor prezenta la urne vor primi din nou stickere personalizate cu mesajul „Am VOTAT”. De asemenea, copiii care îi vor însoți pe părinți sau bunici în secțiile de votare vor primi stickere cu mesajul „Viitor alegător”. Inițiativa, lansată de Comisia Electorală Centrală (CEC), are scopul de a transforma momentul votului într-o experiență memorabilă pentru întreaga familie și de a încuraja implicarea democratică de la cele mai fragede vârste. Pentru tinerii care votează pentru prima dată, CEC a pregătit stickere speciale pentru telefon, menite să marcheze acest moment important în viața civică...

CSAT a stabilit cine poate doborî avioanele și rachetele care intră ilegal în spațiul aerian al României

Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a decis joi, 25 septembrie, că aeronavele, rachetele și dronele militare care încalcă spațiul aerian al României vor fi doborâte la decizia comandantului misiunii, după regulile NATO, iar cele civile la decizia ministrului, transmite Observatornews.ro. Autoritățile vor actualiza lista obiectivelor care trebuie protejate, după ce, recent, Rusia a testat reacția NATO în mai multe țări de pe flancul estic al Alianței. Măsura survine la patru luni după ce legea care permite doborârea dronelor în spațiul aerian românesc a fost declarată constituțională și a intrat în vigoare. După ședința CSAT, ministrul apărării, Ionuţ Moşteanu,...

Vin înghețurile la sfârșit de săptămână

Vin înghețurile în Republica Moldova. Meteorologii au emis Cod galben pentru toată țara, în perioada 27-28 septembrie. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în orele nocturne și ale dimineții, pe arii extinse la suprafața solului se prevăd înghețuri cu valori de -1…-2 grade Celsius.

Cadre didactice din autonomia găgăuză, implicate în forumuri „Evrazia” și cu bani primiți din Federația Rusă – investigație

Trei directoare de școli din autonomia găgăuză și șefa Direcției Educație de la Comrat dețin carduri ale băncii rusești Promsvyazbank și au participat la forumuri pedagogice organizate la Sankt-Petersburg de Asociația „Evrazia”, structură fondată cu implicarea oligarhului fugar Ilan Șor. Dezvăluirile apar într-o investigație realizată de Asociația Presei Independente (API) și portalul MoldovaCurata.md.

Valoarea patrimoniului public al R. Moldova a crescut cu 11.26 de miliarde de lei față de 2024

Valoarea totală a patrimoniului public al Republicii Moldova însuma 167,07 miliarde de lei la începutul anului 2025, fiind administrat în proporții aproape egale de autoritățile publice locale și cele centrale. Față de anul precedent, valoarea patrimoniului a crescut cu 11.26 de miliarde lei sau cu 6.74%, potrivit datelor Registrul patrimoniului public gestionat de Agenția Proprietății Publice (APP).

Irina Vlah a primit interdicția de a intra în Polonia în următorii cinci ani

Irina Vlah, fosta bașcană a Găgăuziei, a primit interdicția de a merge în Polonia în următorii cinci ani. Decizia a fost anunțată de Ministerul Afacerilor Externe de la Varșovia, care o acuză pe Vlah că ajută Federația Rusă să intervină în pregătirile pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova, din 28 septembrie. Potrivit autorităților poloneze, activitatea acesteia contravine intereselor Poloniei, orientate spre menținerea stabilității în regiune. „Federația Rusă interferează într-un mod fără precedent și ilegal în procesele politice, inclusiv în pregătirile pentru alegerile parlamentare din Republica Moldova. Cu îngrijorare observăm implicarea unor politicieni moldoveni, inclusiv a Irinei Vlah, în astfel de acțiuni”,...