Vladimir Plahotniuc nu a refuzat extrădarea în Republica Moldova, susține avocatul său, Lucian Rogac. În plus, acesta afirmă că nici el, nici colegii din Grecia nu au fost informați oficial despre suspendarea procesului, deși Procuratura Generală a confirmat primirea unei notificări de la autoritățile elene.
Lucian Rogac a declarat pentru TV8 că informațiile potrivit cărora Plahotniuc ar fi încercat să împiedice extrădarea sunt false. „Domnul Plahotniuc din ziua unu a spus că dorește să fie extrădat în Moldova”, a precizat apărătorul.
Avocatul a menționat că a discutat personal cu fostul lider democrat chiar în ziua anunțului privind suspendarea. „Am ieșit acum jumătate de oră din penitenciar. Nu a existat nicio cerere, nici scrisă, nici verbală, din partea lui”, a punctat Rogac.
Într-o declarație separată pentru AGORA, apărătorul a calificat drept „aberații” acuzațiile premierului Dorin Recean, care a afirmat că Plahotniuc ar fi influențat decizia autorităților elene. „Nu a parvenit din partea lui o asemenea cerere”, a insistat avocatul.
Procuratura Generală a confirmat pe 17 septembrie că autoritățile din Grecia au transmis notificarea privind suspendarea extrădării, fără a explica motivele. Vladimir Plahotniuc și Constantin Țuțu au fost reținuți pe 22 iulie pe aeroportul din Atena, după ce au prezentat documente false la îmbarcare. Ulterior, autoritățile moldovene au transmis trei cereri de extrădare pe numele lui Plahotniuc. Curtea de Apel din Atena a acceptat toate solicitările Republicii Moldova, iar la începutul lunii septembrie Ministerul Justiției al Greciei aprobase extrădarea.
Articolul Avocatul Lucian Rogac: Vlad Plahotniuc nu a refuzat extrădarea; Grecia nu ne-a informat despre suspendarea procesului apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA