AUDIO „Nu e dorința mea, e comanda șefului”. Membrii rețelei Șor, mobilizați să voteze pentru Blocul ”Patriotic”

Gruparea criminală Șor își mobilizează rețeaua ilegală, formată pe teritoriul Republicii Moldova, în susținerea Blocului ”Patriotic”. Jurnaliștii de la Deschide.md a intrat în posesia unor înregistrări audio din grupurile închise ale membrilor rețelei, în care se relatează că, în cadrul unei ședințe de zilele trecute, Ilan Șor personal a transmis liderilor teritoriali să le spună simpatizanților să voteze blocul format din PSRM, PCRM, Inima și Viitorul Moldovei.

[bzplayer youtube=”https://youtu.be/F-vFrhckgzs” muted=”false”]

Vestea, anunțată de coordonatoarea din Vulcănești, pe nume Natașa, a fost primită cu nemulțumire de membrii rețelei din autonomia găgăuză.

”(Natașa)-Conducerea a dat ordin, în cadrul ședinței, să vă informăm pe voi că trebuie să începeți să le șoptiți la ureche activiștilor voștri, fără să ridicați panica înainte de seara zilei de vineri, că noi îi susținem pe socialiști.

-Natașa, ții minte că eu demult îți spuneam că așa va fi. Eu sunt deja stresată după ce i-am auzit pe acești pe***aști, îți spun sincer. Eu nu voi vota pentru ei, ți-o spun deschis. Și sunt sigură că mulți nu vor vrea să voteze pentru ei”.

De asemenea, în cadrul discuției, Natașa a încercat să le explice cum să motiveze decizia în fața simpatizanților.

”(Natașa) -Te înțeleg că-i urăști. Și eu îi urăsc, și alții tot, dar nu avem de ales. Nu vom susține ”Alternativa”, Furtună e a doua de la capăt. E comanda conducerii și trebuie să o executăm. Da, nici mie nu-mi place, dar asta e comanda.

– Eu am vorbit anterior cu simpatizanții mei și mulți mi-au spus că nu vor vota pentru pe***aștii ăștia (socialiștii, n.r.). Parcă ne-ați spus anterior că socialiștii sunt cu Maia Sandu și noi am transmis informația simpatizanților. Acum ce să le spunem? Că și noi suntem cu Sandu deja?

(Natașa) -O să le spunem că, în caz contrar, nu vom putea învinge PAS. Că e singura modalitate să scăpăm de Sandu.

– Mai ales că și ei sunt pentru Rusia.

(Natașa) -Ei cu toții sunt oamenii Moscovei, și Dodon, și Vlah. Dodon și Vlah sunt nimeni fără Moscova.

– O să le spunem că un mare plus e că și ei sunt pentru Rusia, și gazul va fi ieftin. Așa le vom spune.”

Aceeași Natașa a explicat că, în ziua alegerilor, o dată la două ore, fiecare activist va fi sunat și întrebat câți simpatizanți are pe liste și câți au votat. Ea a dezvăluit că rețeaua criminală va lua date de la secțiile de votare pentru a verifica cine a venit la urne și cine nu. Miza acestor alegeri pentru gruparea criminală Șor e, conform dezvăluirilor din acest audio, ”să o învingă pe Maia Sandu” și să declanșeze alegeri anticipate, scrie sursa citată. Acest lucru este confirmat și de o altă înregistrare obținută de noi, în care un curator setează o directivă clară: toți membrii și simpatizanții grupării Șor trebuie să voteze în această duminică pentru Blocul ”Patriotic”.

„În continuare, cu privire la ziua de duminică, o mare rugăminte să vă activizați cu toată echipa noastră, inclusiv și voluntarii, și simpatizanții, și activiștii de top. Trebuie să le spunem că, pentru a efectua anumite schimbări în țară, trebuie ca un partid să acumuleze majoritatea. În prezent, în sondaje merge foarte bine Blocul ”Patriotic”. De aceea, înțeleg că unii sunt cu Victoria (Furtună, n.r.), sau cu alții, dar le spunem că trebuie să voteze pentru Blocul ”Patriotic”. Pentru că partidul Victoriei este tânăr și nu este clar, s-ar putea să îl excludă din alegeri, de aceea ar fi bine să voteze Blocul ”Patriotic”.” spune curatorul, care nu a putut fi identificat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

[bzplayer youtube=”https://youtu.be/IkfTTvhu6fc” muted=”false”]

Articolul AUDIO „Nu e dorința mea, e comanda șefului”. Membrii rețelei Șor, mobilizați să voteze pentru Blocul ”Patriotic” apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ..

BREAKING ALERT: Renato Usatîi susține că există “peste 40 de înregistrări” care probează implicarea deputatului PAS, Boris Marcoci, în acte de corupție la vamă

Renato Usatîi a recunoscut în cadrul dezbaterilor electorale că deține „peste 40 de înregistrări cu deputatului PAS Boris Marcoci, în care se colectează bani de la vamă și se organizează întreaga schemă cu drumurile”. Potrivit informațiilor furnizate de Usatîi, aceste înregistrări au fost ascultate la „ședința PAS”, dar nu au urmat nicio acțiune de natură...

Ultima orǎ ..

Rețea de cumpărare a voturilor, deconspirată la Criuleni. Nouă suspecți, anchetați

Ofițerii CNA și procurorii anticorupție au descins vineri dimineață cu percheziții în raionul Criuleni, într-o cauză penală ce vizează coruperea alegătorilor de către fostul partid „Șor”, declarat neconstituțional. Sunt vizate nouă persoane suspectate că ar fi implicate într-o schemă organizată de cumpărare a voturilor pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie.

Percheziții la Criuleni: CNA și PA investighează 9 persoane pentru coruperea alegătorilor

Centrul Național Anticorupție (CNA) și Procuratura Anticorupție (PA) desfășoară, în dimineața zilei de astăzi, 26 septembrie 2025, acțiuni de urmărire penală în mai multe localități din raionul Criuleni, într-o cauză privind coruperea alegătorilor.

Vladimir Andronachi a fost depistat cu avere nejustificată de peste 10 milioane de lei

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a depistat o avere nejustificată de peste 10 milioane lei la ex-deputatul în Parlament, Vladimir Andronachi.  ANI a stabilit o diferență vădită de 4 097 865,32 lei între proprietatea dobândită și veniturile obținute. De asemenea, a fost depistată o diferență substanțială de 6 049 472,52 lei între averea dobândită, veniturile obținute și cheltuielile efectuate de subiectul controlului și familia sa. Astfel, Vladimir Andronachi nu va putea ocupa nicio funcție publică sau de demnitate publică timp de 3 ani. Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM! Articolul Vladimir Andronachi a fost depistat cu avere nejustificată de peste...

Din nou percheziții! 9 persoane din Criuleni, vizate într-o cauză penală privind coruperea alegătorilor

În această dimineață, 26 septembrie, ofițerii CNA și procurorii anticorupție au desfășurat percheziții la Criuleni într-o cauză penală privind coruperea alegătorilor de către o formațiune politică declarată neconstituțională. Nouă persoane sunt vizate. Cazul investigat vizează acțiuni de corupere electorală, manifestate prin oferirea și darea de bani și bunuri în scopul determinării unor persoane să își exercite drepturile electorale la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025 într-un anumit mod. „Potrivit materialelor acumulate, în raionul Criuleni activează în prezent mai multe grupuri de persoane implicate anterior în coruperea masivă a alegătorilor în cadrul alegerilor prezidențiale din toamna anului 2024. Aceste grupuri ar fi...

ELECTORALA 2025 // Soldații și pacificatorii moldoveni, așteptați la vot în țară și peste hotare

Militarii în termen și cei prin contract din cadrul Armatei Naționale își vor exercita dreptul la vot la alegerile parlamentare din 28 septembrie, în conformitate cu prevederile constituționale. Potrivit Ministerului Apărării, soldații din garnizoanele Bălți, Cahul și Chișinău vor putea vota la secțiile de votare din raza de circumscripție a unităților militare în care își desfășoară activitatea.

(video) Partidul „Democrația Acasă” rămâne în cursa electorală: CEC a decis că formațiunea lui Vasile Costiuc a înlăturat neregulile sesizate de SIS

Comisia Electorală Centrală a decis că Partidul „Democrația Acasă”, condus de Vasile Costiuc, va continua participarea în alegerile parlamentare din 28 septembrie, după ce formațiunea a modificat lista de candidați conform cerințelor legale.