Aur pentru Moldova! Alexandra Moisei a câștigat titlul mondial la lupte pe plajă

Luptătoarea Alexandra Moisei a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial de lupte pe plajă, rezervat sportivelor sub 17 ani, desfășurat în orașul Katerini, Grecia. Este primul titlu mondial obținut de sportiva din Republica Moldova la această categorie.

Discipola antrenorilor Petru și Andrei Chiperi a avut o evoluție remarcabilă în cadrul competiției, impunându-se categoric în grupa preliminară în fața adversarelor din Bulgaria, SUA și Azerbaidjan.

În fazele eliminatorii, sportiva din Moldova a învins-o în sferturi pe reprezentanta Greciei, Vasiliki Karavanou, iar în semifinale a trecut de Graciela Gaudencia Eningo Asama din Spania, cu scorul de 2-1. În finală, Alexandra Moisei a dominat clar disputa cu Thea Ambre Roussel din Franța, obținând victoria cu 3-0 și devenind astfel campioană mondială la categoria de până la 65 kg.

Potrivit Federației Internaționale de Lupte (UWW), rezultatele obținute în această competiție vor conta pentru acumularea cotelor de calificare la Jocurile Olimpice de Tineret U17, care vor avea loc în 2026, la Dakar. Participarea lotului național la Campionatul Mondial din Grecia a fost posibilă cu sprijinul financiar al Ministerului Educației și Cercetării.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Aur pentru Moldova! Alexandra Moisei a câștigat titlul mondial la lupte pe plajă apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ..

BREAKING ALERT: Renato Usatîi susține că există “peste 40 de înregistrări” care probează implicarea deputatului PAS, Boris Marcoci, în acte de corupție la vamă

Renato Usatîi a recunoscut în cadrul dezbaterilor electorale că deține „peste 40 de înregistrări cu deputatului PAS Boris Marcoci, în care se colectează bani de la vamă și se organizează întreaga schemă cu drumurile”. Potrivit informațiilor furnizate de Usatîi, aceste înregistrări au fost ascultate la „ședința PAS”, dar nu au urmat nicio acțiune de natură...

Ultima orǎ ..

Secții de votare realocate: CEC publică adresele unde vor putea vota alegători stânga Nistrului

Comisia Electorală Centrală a publicat adresele secțiilor de votare realocate pentru alegătorii localităților din stânga Nistrului. Adresele au fost modificate în urma unei sesizări despre existența unor riscuri majore la adresa securității, inclusiv posibile alerte cu bombă și provocări în ziua votării.

CEC a actualizat lista secțiilor de votare pentru alegătorii din stânga Nistrului

Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat modificarea adreselor unor secții de votare destinate alegătorilor din localitățile din stânga Nistrului, în urma unei decizii de realocare. Instituția îndeamnă cetățenii să consulte din timp informaț...

Maia Sandu s-a întâlnit cu membri ai Parlamentului European: Au discutat despre alegerile de duminică

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit astăzi, 26 septembrie, cu un grup de membri ai Parlamentului European (PE), aflați în țara noastră pentru a monitoriza alegerile parlamentare de duminică, 28 septembrie. În cadrul întrevederii, șefa statului a atras atenția asupra acțiunilor persistente de influență externă care amenință procesul democratic. Maia Sandu a menționat finanțarea ilegală a unor formațiuni politice, rețelele destinate cumpărării voturilor, campaniile de dezinformare, atacurile cibernetice și pregătirea potențialelor violențe ca instrumente prin care se încearcă subminarea voinței liber exprimate a alegătorilor. De asemenea, președinta a subliniat că autoritățile Republicii Moldova depun eforturi coordonate pentru a contracara aceste acțiuni, dar a...

14 medalii pentru Moldova la Campionatul European de tineret la kickboxing

Lotul național de kickboxing al Republicii Moldova s-a întors cu 14 medalii de la Campionatul European de tineret, versiunea WAKO, desfășurat în orașul Lido di Jesolo, Italia. Competiția a reunit aproape 2.400 de sportivi din 41 de țări. Trei luptători moldoveni au devenit campioni europeni în categoriile lor: Alexandru-Ahile Buhaniuc (-57 kg), Nichita Baranov (-54 kg) și Igor Cherdivar (-81 kg). Alte două medalii de argint au fost obținute de Dumitru Colesnic (-67 kg) și Daria Cebotari (+60 kg), care au devenit vicecampioni europeni. Podiumul a fost completat de nouă sportivi moldoveni care au cucerit bronzul: Ivan Ceban (-60 kg) Adrian Parpauta (-57...

(video) Cu mâna pe volan și alta pe telefon: Candidatul PAS, Maxim Potîrniche, se filma, în timp ce conducea mașina

Maxim Potîrniche, fotbalist și candidat al Partidului Acțiune și Solidaritate la alegerile parlamentare, s-a filmat în timp ce conducea și folosea telefonul mobil. În videoclipul publicat pe rețelele de socializare, el povestește cum, la un meci, un bărbat s-a apropiat de el și i-a spus că ar trebui să renunțe la politică.

Abbas, discurs la Adunarea Generală a ONU. Președintele Autorității Palestiniene se angajează să lucreze cu Trump la un plan pentru Gaza

Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, s-a adresat joi Adunării Generale a ONU, subliniind că atacurile din 7 octombrie „nu reprezintă poporul palestinian” și că Hamas nu va avea niciun rol în viitoarea guvernare palestiniană, relatează agențiile internaționale de presă, potrivit adevărul.ro.

Maia Sandu, discuții cu europarlamentari veniți în R. Moldova să monitorizeze scrutinul: Acțiunile de influență externă amenință procesul electoral

Voința alegătorilor din R. Moldova poate fi subminată de riscurile generate de finanțarea ilegală a unor formațiuni politice, rețelele create pentru cumpărarea voturilor, campaniile de dezinformare, atacurile cibernetice și chiar pregătirea unor posibile violențe, susține președinta Maia Sandu.