Partidul „Moldova Mare” ar fi primit peste jumătate de milion de euro în trei luni de la Kremlin și „Evrazia” lui Șor

Partidul „Moldova Mare”, condus de Victoria Furtună, ar fi beneficiat, în perioada iulie-septembrie, de peste 600 mii euro din partea Moscovei și organizației „Evrazia”. Deschide.MD a intrat în posesia mai multor date privind activitatea formațiunii, inclusiv rapoarte financiare, convorbiri cu curatorii ruși și planul de activitate pentru alegerile parlamentare.

Conform bugetului prezentat de Victoria Furtună către curatorii ruși, inițial, pentru activitățile partidului, în perioada iulie-septembrie, ar fi fost solicitate 550 mii euro. 200 de mii de euro ar urma să fie alocați pentru elaborarea strategiei și consultanță politică. Alte 100 de mii de euro erau preconizați pentru producția a patru clipuri video scurt metraj și 12 video pentru TikTok și social media. Încă 40 mii euro Furtună a decis să le cheltuie pentru promovare pe diverse platforme, precum Facebook, Instagram, TikTok și Google.

Totodată, 12 mii euro au fost prevăzute pentru sondaje, 20 de mii de euro – pentru aspecte logistice, cum ar fi închirierea automobilelor, cazare, evenimente în teritoriu, iar 40 de mii de euro – pentru salarii angajaților din echipa digitală. În strategia electorală, conducerea „Moldova Mare” menționează că este necesară câștigarea electoratului lăsat liber de Partidul „ȘOR” (electorat rural, anti-sistem, pragmatic), dar și atragerea votanților social-democrați dezamăgiți de PSRM/PCRM:

Electoratul țintă – Profil și Mesaje

A. Electoratul „ȘOR”

  • ‍Atragere prin ajutor social real (târguri sociale, cabinete medicale mobile, donații de consum).

Mesaje cheie:

  • „Noi nu furăm, noi construim.”
  • „Ajutăm omul simplu, nu clanurile.”
  • „Statul trebuie să dea, nu să ia.”

B. Electoratul social-democrat

  • ‍Valorificarea temelor de justiție socială (pensii, spitale, munca protejată).

Mesaje cheie:

  • ‍„Stânga trebuie să fie pentru oameni, nu pentru lideri cu palate.”
  • „E timpul unei social-democrații fără corupție.”
  • „Sănătatea, munca și pensia sunt fundamentul Moldovei Mari.”

Cu referire la conversațiile purtate de Victoria Furtună cu responsabilii de la Moscova, acestea se concentrează pe managementul financiar și logistic al unor operațiuni aparent politice sau sociale, cu accent pe transferuri de bani, bugete lunare și rapoarte de cheltuieli. Victoria Furtună, care utilizează pseudonimul „venera472” cere constant sume mari de bani (între 50 000 și 370 000 euro) pentru a acoperi datorii, finanța salarii și proiecte, invocând urgențe și lipsă de resurse.

Interlocutorii sunt „maximb” (Anton Tregub) și „sasha610” (Alexandr Petrov), care confirmă transferurile, cer rapoartele detaliate și coordonează transmiterea banilor prin intermediari, cum ar fi șoferi de taxi.

În discuția cu „maximb” (Anton Tregub) din 23 martie, Furtună îl anunță că fostul comunist Victor Stepaniuc (nr.15 în lista candidaților „Moldova Mare” în alegeri), vrea bani în schimbul participării în proiectele formațiunii.

„Foarte greu. Le-au stricat cineva cu banii. Nici nu mă așteptam”, scrie deranjată Victoria Furtună.

Pe 1 aprilie, fostul procuror anunță curatorul despre lipsă acută de bani.

„Te rog, fă în așa fel încât să am bani. Eu deja iau împrumuturi, dar nimeni nu va face nimic fără bani”, menționează ea.

La data de 11 aprilie, Tregub se interesează dacă Furtună a reușit să se întâlnească cu fostul viceministru de externe cu afaceri în vânzări de arme, Valeriu Ostalep, pentru a-l recruta în echipă. Liderul „Moldova Mare” îi răspunde că Ostalep a refuzat: „El nu vrea să se implice în politică”.

Ulterior, pe 16 aprilie, Anton Tregub întreabă nedumerit despre declarațiile Victoriei Furtună făcute în cadrul unei emisiuni cu jurnalistul Gheorghe Gonța, precum că ea „știe cum să-l aducă pe Ilan Șor acasă”. Furtună precizează că declarația a fost „importantă”, și menită să „înlătura orice suspiciune”.

„Vreți să câștigați? Atunci trebuie să fim mai isteți. Eu stimez fratele (Ilan Șor) și el cunoaște acest lucru. El vrea să se întoarcă și eu voi face asta. Eu nu voi trăda niciodată, sunt un rob devotat. Dar dacă el și Rusia vor să câștige, atunci trebuie să înțeleagă – eu voi reuși asta doar dacă oamenii nu se vor teme”, a spus ea.

Peste câteva ore, Furtună își anunță curatorul despre faptul că fostul procuror general și candidat la funcția de președinte al R. Moldova, Alexandr Stoianoglo, s-a întâlnit cu avocatul Igor Hlopețchi (nr.6 în lista candidaților „Moldova Mare” în alegeri), solicitând ultimului să părăsească echipa Victoriei Furtună, dar și să acumuleze materiale compromițătoare în privința acesteia.

Pe 19 mai, curatorul rus o anunță pe Furtună despre faptul că Serviciul de Securitate din Ucraina (SBU) a intentat un dosar penal pe numele acesteia după declarațiile despre faptul că Bugeacul de Sud aparține Republicii Moldova. Respectiv, va avea interdicție de intrare pe teritoriul statului vecin.

La data de 16 iunie, Furtună scrie lui Tregub despre faptul că a avut o discuție cu ambasadorul desemnat al Rusiei, Oleg Ozerov, care a întrebat-o de ce nu pleacă la Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg (eveniment la care au fost observați Igor Dodon, Irina Vlah, Vasile Tarlev și deputatul comunist Diana Caraman). Curatorul explică că „analizând toate opțiunile, s-a decis că este prematur ca ea să fie atrasă pe segmentul electoratului de stânga”.

Într-o conversație din 19 iunie, Tregub o întreabă pe Furtună despre suma de bani care a fost alocată partidului pentru luna iunie. Furtună îi spune că a primit 200 mii euro, însă banii au fost deja cheltuiți.

Pe 25 iunie, Furtună raportează că a oferit 180 mii lei pentru țigări și 20 mii lei pentru ceai pușcăriașilor din penitenciare, ca aceștia să-i voteze partidul în cadrul alegerilor parlamentare.

Peste câteva săptămâni, pe 19 iulie, Tregub o informează pe Furtună despre faptul că pe numele ei a fost pornită o cauză penală pentru finanțarea ilegală a partidelor și coruperea alegătorilor.

„Vor fi interceptări, urmărire și posibile percheziții. Fii mai atentă”, spune curatorul.

La data de 11 august, Anton Tregub îi spune că aceasta trebuie să vină miercuri seara (13 august) obligatoriu la Moscova pentru că joi va avea o întrevedere cu „prietenul”. Furtună îi spune curatorului că vrea să depună pe 13 august documentele de înregistrare a partidului „Moldova Mare” pentru participare în alegerile parlamentare, la care Tregub o anunță că el îi va da lista candidaților, iar documentele vor fi depuse după ce ea va reveni din capitala Federației Ruse – lucru executat întocmai de Furtună – documentele fiind depuse la CEC sâmbăta, 16 august.

Anton Tregub: „Zboară neapărat cu bilete separate”.

Victoria Furtună: „Bine, las-o pe Mașa să cumpere, te rog, bilete din Turcia spre Moscova și retur spre Istanbul, la clasa business. Eu nu am card, deci nu pot să cumpăr”.

A doua zi, pe 12 august, curatorul rus o anunță că la Aeroportul Șeremetievo va fi întâmpinată de angajata Serviciului Protocol, Iulia, iar la ieșirea din avion de un angajat VIP, la care trebuie să se prezinte.

De menționat că, pe 14 august, Victoria Furtună a fost surprinsă pe Aeroportul din Chișinău, când a aterizat cu un avion de pe cursa „Istanbul – Chișinău”. Atunci, ea a declarat jurnaliștilor că nu a călătorit la Moscova, ci s-a aflat la Istanbul într-o „vizită privată”.

După ce Furtună a revenit la Chișinău, Anton Tregub o anunță că în noaptea spre 15 august echipa sa va aproba lista candidaților partidului pentru alegerile parlamentare.

Anton Tregub: „Am exclus-o pe Beliceancova”.

Victoria Furtună: „Foarte bine. Mulțumesc. Merg să mă odihnesc”.

Anton Tregub: „Mergi”.

Victoria Furtună: „Tu mi-ai promis după alegeri că mergem în Columbia sau Soci”.

Anton Tregub: „Vom vedea, Să ajungem până la ele”.

Cine este Anton Tregub, curatorul Kremlinului responsabil de „Moldova Mare”

Anton Tregub este născut în regiunea Krasnodar din Federația Rusă și are 39 de ani. În perioada 19-21 noiembrie 2021, acesta a efectuat o vizită în R. Moldova, unde s-a implicat în campania electorală a Marinei Tauber pentru funcția de primar al municipiului Bălți. Această implicare a inclus sprijin logistic și strategic, contribuind la eforturile de mobilizare ale echipei sale.

Ulterior, în anul 2024, Tregub s-a implicat în acordarea suportului operațional echipei de campanie a partidului „Renaștere”, afiliat condamnatului fugar Ilan Șor. În acest rol, el s-a concentrat pe elaborarea unor tactici specifice de acțiune, precum și pe strategii politice direcționate împotriva concurenților electorali, în special PSRM și PCRM. Întâlnirile și discuțiile sale cu reprezentanții formațiunii au fost facilitate prin platforme de comunicare criptate, evitând astfel canalele tradiționale, iar sesiunile de consultanță s-au desfășurat sub formă de conferințe online securizate. Ca punct principal de contact în cadrul acestor interacțiuni a servit Natalia Parasca, care a asigurat legătura operațională între Tregub și structurile interne ale partidului.

„Borseta” Victoriei Furtună, Alexandr Petrov

În ceea ce privește discuțiile cu cel de-al doilea curator, Alexandr Petrov „sasha610”, acestea s-au axat pe finanțarea ilegală a partidului. Pe 20 iunie Furtună îi cere să transfere „cel puțin” 50 mii euro.

La începutul lunii iulie, Petrov o anunță că îi va transfera alte 100 de mii de euro. Pe 10 iulie Furtună cere de la Petrov încă 50 de mii de euro.

„Dați-mi mai mult decât 100 mii euro. Că astăzi voi transmite cele 100 de mii și din nou voi rămâne fără nimic”, scrie Furtună.

Pe 20 iulie, liderul „Moldova Mare” cere de la curatori suma de 300 mii euro, dar și alte 84 290 euro, despre care spune că sunt datorii acumulate.

Peste o lună, pe 20 august, Furtună cere încă 100 de mii de euro pentru echipele mobile care vor activa în teritoriu. Ea precizează că banii trebuie să ajungă până la data de 30 august, pentru că, ulterior, „echipe întregi” vor începe să monitorizeze membrii partidului și familiile acestora.

La data de 25 august, Petrov o anunță pe Furtună că a pregătit cele 100 de mii solicitate, la care Furtună îi spune că are deja nevoie de 370 mii euro.

Materialele prezentate demonstrează că partidul „Moldova Mare” a primit și a gestionat fonduri ilegale semnificative pentru desfășurarea activităților sale. Totodată, datele obținute confirmă din nou faptul că acțiunile Victoriei Furtună sunt coordonate direct de Moscova și Ilan Șor, iar „lupta pentru dreptate”, despre care ea vorbește cetățenilor, nu este decât un paravan pentru promovarea intereselor grupărilor criminale.

Articolul Partidul „Moldova Mare” ar fi primit peste jumătate de milion de euro în trei luni de la Kremlin și „Evrazia” lui Șor apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ..

BREAKING ALERT: Renato Usatîi susține că există “peste 40 de înregistrări” care probează implicarea deputatului PAS, Boris Marcoci, în acte de corupție la vamă

Renato Usatîi a recunoscut în cadrul dezbaterilor electorale că deține „peste 40 de înregistrări cu deputatului PAS Boris Marcoci, în care se colectează bani de la vamă și se organizează întreaga schemă cu drumurile”. Potrivit informațiilor furnizate de Usatîi, aceste înregistrări au fost ascultate la „ședința PAS”, dar nu au urmat nicio acțiune de natură...

Ultima orǎ ..

VIDEO Incendiu puternic lângă un liceu din Chișinău. La fața locului au intervenit cinci echipe de pompieri

O clădire părăsită de pe strada Sprâncenoaia 1/A din cartierul Telecentru al Capitalei a fost cuprinsă de flăcări. Incendiul s-a produs astăzi, 26 septembrie. La fața locului au intervenit cinci echipe de pompieri, care, ajunși, au stabilit că focul a cuprins acoperișul unei construcții părăsite. La moment, pompierii lucrează pentru localizarea și lichidarea incendiului. Din fericire, victime nu au fost raportate. Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior. Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM! Articolul VIDEO Incendiu puternic lângă un liceu din Chișinău. La fața locului au intervenit cinci echipe de pompieri apare prima dată în...

Pregătiri pentru ziua alegerilor? Doi sârbi, reținuți că ar fi instruit moldoveni pentru proteste

Ministerul de Interne al Serbiei a reținut doi bărbați, fiind acuzați că au antrenat până la 170 de cetățeni moldoveni și români, lângă orașul sârb Loznica, înainte de scrutinul parlamentar, transmite IPN. Instruirea ar fi avut loc în perioada 16 iulie – 12 septembrie. Potrivit autorităților sârbe, cei doi indivizi, reținuți pentru 48 de ore, sunt acuzați că au organizat un antrenament tactic de luptă pentru circa 150-170 moldovenii și români, care ar avea scopul implicării lor în cazuri de altercații cu polițiștii moldoveni în ziua alegerilor, pe 28 septembrie. În timpul percheziției la apartamentul suspecților, poliția a confiscat laptopuri, telefoane,...

Record pentru R. Moldova: exporturile de vișine cresc spectaculos, țara urcă pe locul 4 în lume

Republica Moldova a urcat pe locul 4 în lume la exportul de vișine, înregistrând un „un record absolut”, potrivit expertului economic Veaceslav Ioniță. Doar în luna iunie, exporturile au atins 3,1 milioane de dolari, ceea ce este cu 50% mai mult decât întregul volum obținut în 2024.

(video) Incendiu la Telecentru: Se ridică fum dens deasupra unui bloc de locuit

Un incendiu a izbucnit în cartierul Telecentru. Potrivit imaginilor expediate la adresa redacției noastre, s-a ridicat fum dens deasupra unui bloc de locuit.

Reclame plătite din străinătate: cum încearcă oligarhii fugari să influențeze alegerile din R. Moldova

În luna august 2025, Federația Rusă, prin rețeaua condusă de oligarhul fugar Ilan Șor, dar și prin alți actori politici locali, a cheltuit peste 33.600 de euro pentru reclame pe platformele Meta, arată o analiză a organizației WatchDog. Pe YouTube, Șor, Andrei Năstase și Natalia Morari au difuzat în total 274 de reclame politice, însă sumele nu pot fi estimate, întrucât Google nu a activat eticheta „political ads” pentru Republica Moldova. Experții constată că aceste campanii ale rețelei Șor au urmărit subminarea parcursului european al Republicii Moldova și destabilizarea climatului politic, prin promovarea unor mesaje propagandistice și manipulatoare.

(video) Costume cu 3000 de lei, cu zbor la Istanbul după stofă. Maia Sandu: „Îmi cheltui marea majoritate a salariului pe haine”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a dezvăluit că cea mai mare parte a salariului său este cheltuită pe haine. „Să reprezinți o țară înseamnă să vorbești frumos despre ea și să te asculte lumea, dar înseamnă și, într-o anumită măsură, cum arăți”, a declarat șefa statului într-un interviu acordat lui Dorin Galben.

Aur pentru Moldova! Alexandra Moisei a câștigat titlul mondial la lupte pe plajă

Luptătoarea Alexandra Moisei a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial de lupte pe plajă, rezervat sportivelor sub 17 ani, desfășurat în orașul Katerini, Grecia. Este primul titlu mondial obținut de sportiva din Republica Moldova la această categorie. Discipola antrenorilor Petru și Andrei Chiperi a avut o evoluție remarcabilă în cadrul competiției, impunându-se categoric în grupa preliminară în fața adversarelor din Bulgaria, SUA și Azerbaidjan. În fazele eliminatorii, sportiva din Moldova a învins-o în sferturi pe reprezentanta Greciei, Vasiliki Karavanou, iar în semifinale a trecut de Graciela Gaudencia Eningo Asama din Spania, cu scorul de 2-1. În finală, Alexandra Moisei a...