Fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, consideră că alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025 trebuie validate de către Curtea Constituțională, întrucât nu există motive juridice care să justifice o altă decizie.
Potrivit acestuia, dezbaterile și scenariile apărute în spațiul public, în special privind Partidul Politic „Democrația Acasă” și cele șase mandate obținute de acesta, nu au nicio bază legală.
„Speculațiile privind faptul că acele mandate ar fi ‘lăsate la discreția Curții’ sunt pur și simplu fanteziste. Comisia Electorală Centrală a totalizat rezultatele în mod legal, a constatat validitatea scrutinului și a transmis documentele Curții în termenul prevăzut. În aceste condiții, Curtea nu are altă opțiune juridică decât să confirme rezultatele și să valideze mandatele”, a scris Tănase într-o postare pe Facebook.
El a explicat că deciziile CEC nu trebuie să fie unanime pentru a fi valabile: „CEC este un organ colegial, iar hotărârile se adoptă prin majoritate. Lipsa unanimității nu înseamnă nelegalitate. Tot procesul a fost desfășurat conform prevederilor Codului electoral.”
Referindu-se la sancțiunile aplicate partidului „Democrația Acasă”, un avertisment și suspendarea temporară a alocațiilor de la bugetul de stat, Tănase a subliniat că acestea nu pot influența validarea alegerilor:
„Sancțiunile administrative nu afectează rezultatul votului. Doar încălcările grave, care ar fi putut schimba rezultatul general al scrutinului, ar fi permis Curții să invalideze alegerile. Nu este cazul aici.”
În opinia fostului președinte al Curții Constituționale, ședința programată pentru 16 octombrie nu ar trebui să aducă „nicio surpriză juridică”:
„Curtea trebuie să confirme rezultatele alegerilor și să valideze mandatele tuturor deputaților aleși. Aceasta este singura soluție legală și constituțională.”
Joi, 16 octombrie, la or 10:00, Curtea Constituțională va examina sesizarea Comisiei Electorale Centrale privind confirmarea rezultatelor alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025 și validarea mandatelor deputaților aleși.
MAI MULT REALITATEA