ULTIMA ORĂ video: Se modifică modalitatea de acordare a burselor pentru studenți

Ministrul educației, Dan Perciun, declară că bursele de merit depind de reușita academică. Astfel, pentru a obține o bursă de categoria a treia, studenții ar trebui să obțină o medie anuală de cel puțin 6.5; pentru categoria a doua, studenții ar trebui să obțină o medie anuală de cel puțin 7.5; pentru categoria a întâia, studenții ar trebui să obțină o medie anuală de cel puțin 8.5: Modificările intră în vigoare din 1 ianuarie 2026.

De la 1 ianuarie 2026 vor fi acordate burse studenților cu media academică mai mare de 6,5. Cabinetul de miniștri a aprobat o modificare privind modul de acordare a burselor de studii în universități, cu scopul de a încuraja performanța și competitivitatea academică, transmite IPN.

Potrivit noilor reguli, vor fi trei categorii de burse, acordate în funcție de media semestrială. Pentru studenții de la ciclul I – licență, cu excepția celor de la pedagogie, bursele lunare sunt de 1 295 lei pentru categoria I, 1 015 lei pentru categoria II și 1 105 lei pentru categoria III. Studenții de la ciclul II – master primesc o bursă unică de 1 390 lei.

Studenții de la specialitățile pedagogice beneficiază de sume mai mari. Pentru studenții obișnuiți bursele variază între 2 430 și 3 110 lei, iar pentru cei din anii terminali între 2 850 și 3 620 lei, în funcție de categorie.

În plus, toate categoriile de studenți pot obține burse de merit finanțate de stat – 4 250 lei pentru bursa republicii, 3 860 lei pentru bursa președintelui și 3 540 lei pentru bursa Guvernului.

Ministrul educației și cercetării, Dan Perciun, a declarat că noul sistem urmărește stimularea calității studiilor și recunoașterea efortului studenților. „Punem accent pe calitatea învățământului superior. Modificăm și îmbunătățim modul de acordare a burselor de merit. Acestea vor depinde inclusiv de reușita academică, mizăm că asta îi va încuraja pe studenți să depună efort mai mare”, a menționat ministrul.

Totodată, bursele vor fi acordate doar studenților care și-au îndeplinit integral planul de învățământ, fără restanțe sau lipsă de credite. Listele bursierilor vor fi aprobate de senatul universității și publicate pe paginile web ale instituțiilor de învățământ, pentru a asigura transparența procesului.

În prezent, la ciclul I – licență, învață aproape 57 000 de studenți, dintre care circa 17 500 cu finanțare de la bugetul de stat. La ciclul II – master sunt peste 11 800 de studenți, dintre care 6 000 – la finanțare publică.

Recomandăm și ..

Guvernul ar putea acorda statut de parc industrial unei firme afiliate deputatului ales al PAS Ilie Ionaș

O firmă a mamei deputatului ales din partea PAS Ilie Ionaș urmează să obțină statutul de parc industrial în satul Costești, acolo unde el este și primar. Printr-o hotărâre, ce urmează să fie supusă aprobării la ședința de azi a Guvernului, titlul de parc industrial va fi acordat SRL-ului „Ionaș Estate”, care, în acte,...

Ultima orǎ ..

Tot mai multe firme din R. Moldova își extind activitatea în România

Schimburile comercial-economice dintre Republica Moldova și România continuă să se bucure de o dinamică pozitivă. Comerțul bilateral dintre cele două țări este în valoare totală de aproximativ 3 miliarde de euro, astfel România continuă să se mențină în topul principalilor parteneri comerciali ai țării noastre. Companiile moldovenești au investit peste 80 de milioane de euro în țara vecină, susține ambasadorul Republicii Moldova în România, Victor Chirilă. Potrivit diplomatului, în ultimii ani, tot mai multe companii din țara noastră vin cu produsele lor pe piața României, își deschid reprezentanțe și se regăsesc cu produsele lor în marile rețele comerciale din...

Un telescop NASA de jumătate de tonă a aterizat pe un câmp din Texas

Un telescop NASA a aterizat pe un teren agricol din comitatul Hale, în apropiere de Edmonton, Texas, spre surprinderea locuitorilor din zonă. Dimineața următoare, agenți federali s-au deplasat de urgență, la o fermă din vestul statului Texas, după ce un balon masiv provenit din spațiu s-a prăbușit pe un câmp cultivat, scrie Daily Mail. Rezidenții Hayden și Ann Walter s-au numărat printre primii care au observat obiectul, descriindu-l drept un balon uriaș, asemănător cu o parașută, care plutea în liniște deasupra proprietății lor. Ann Walter a sunat la Biroul Șerifului din comitatul Hale, care a confirmat că obiectul făcea parte dintr-un experiment NASA...

Medici oncologi și speakeri din 10 țări se reunesc la Chișinău, la Congresul Național de Oncologie

Chișinăul găzduiește, în perioada 9–10 octombrie 2025, cea de-a VI-a ediție a Congresului Național de Oncologie, un eveniment științific de anvergură care reunește specialiști în oncologie, hematologie și cercetare medicală din peste 10 țări, comu...

Capricornii își încearcă norocul și pot câștiga, iar Nativii Berbec sunt sfătuiți să evite persoanele negative: Află ce-ți prezic astrele

Conjuncția planetară de astăzi promite schimbări și oportunități neașteptate. Fiecare semn zodiacal va resimți influența astrelor într-un mod unic, iar arhetipurile astrologice vor juca un rol esențial în modul în care fiecare nativ va naviga aceste ape.

Consiliul Superior al Procurorilor se întrunește în ședință. Ce alte evenimente poți urmări în direct pe RLIVE TV

Evenimentele pe care le poți urmări astăzi, 9 august, în direct pe RLIVE TV și rlive.md: 09:00 Ședința Consiliul Superior al Procurorilor din 9 octombrie 2025 14:30 Ceremonia de decernare a titlului onorific Doctor Honoris Causa al USMF „Nicolae Testemițanu” acad. James Edward Rothman 18:00 ORA de LIVE cu TRAIAN de la Premiera Filmului “Puterea Dragostei”. Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM! RLIVE TV este distribuit în toate rețelele de cablu și IPTV primele fiind Moldtelecom, StarNet, Orange, ARAX, etc. Acoperirea pe țară este de peste 80 % din total abonați TV. RLIVE TV este prezent și în online, pe site-urile realitatea.md,...

Război în Ucraina // Trei morți și doi răniți în regiunea Sumî. Incendiu la o uzină de gaze Lukoil din Rusia, după un presupus atac cu drone

Trei persoane au fost ucise și alte două rănite în urma atacurilor masive cu drone și bombe ghidate lansate de Rusia asupra regiunii Sumî, în seara zilei de 8 octombrie, a anunțat guvernatorul Oleh Hryhorov. Printre victime se numără un bărbat de 40 de ani din Mîkolaivka, un bărbat de 65 de ani din Velîka Pîsarivka și un altul de 66 de ani din Bilopillia. Un locuitor de 47 de ani din Stepanivka și un bărbat de 52 de ani din Sumî au fost răniți, scrie The Kyiv Independent.

Ploi și cer înnorat astăzi: Meteorologii ne pregătesc pentru o nouă zi umedă

Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunță pentru astăzi vreme predominant umedă în Moldova, caracterizată de ploi ușoare și cer înnorat pe parcursul întregii zile.