La mulți ani, Chișinău! Orașul își celebrează astăzi, 14 octombrie 2025, Hramul. Program amplu de activități

Anul acesta, hramul orașului Chișinău este marcat printr-un program amplu de activități religioase și artistice. Pe scena din Piața Marii Adunări Naționale sunt așteptați Lupii lui Calancea, Frații Advahov și alți artiști. De asemenea, data de 14 octombrie este declarată nelucrătoare în capitală.

Liturghia de Hram va începe la ora 08:00. Programul festiv va debuta la ora 10:00, în scuarul Catedralei Mitropolitane. Pe parcursul zilei, vor fi organizate târgul meșterilor populari și târgul producătorilor autohtoni.

Totodatǎ, pe bulevardul Ștefan cel Mare este amenajată o zonă de tip street food, care se întinde de la strada Aleksandr Pușkin până la strada Vasile Alecsandri.

Seara pe scena din PMAN vor urca Orchestra Fraților Advahov, Lupii lui Calancea și Epic Symphonic, alături de dirijorul Dumitru Cârciumaru.

Istoria Hramului Chişinǎu începe odată cu trecerea în mileniul III, când Primăria Chișinău, împreună cu reprezentanții celor două mitropolii, Mitropolia Moldovei și Mitropolia Basarabiei, au ales această dată pentru a marca Hramul capitalei. Sărbătoarea a fost inspirată de unul dintre cele trei hramuri ale Catedralei Nașterea Domnului.

Chișinăului ca așezare rurală a avut loc la începutul lunii octombrie 1436.

Depunere de flori la Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt de Hramul Orașului Chișinău

ULTIMA ORĂ

Victoria opoziției din Ungaria nu garantează o ruptură de politicile lui Orbán, scrie The Telegraph

Înfrângerea premierului ungar Viktor Orbán nu înseamnă automat o...

Elon Musk declară că Soros a preluat controlul asupra Ungariei

Fiul miliardarului George Soros, Alex, a salutat victoria partidului...

Ion Ceban: „Tinerii noștri sunt cei mai tari!” Premii pentru implicare și spirit civic la Chișinău

Primarul General al municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că...

Victoria Furtună vine cu un apel în Joia Mare: Îndemn politicieni și cetățeni să întâmpinăm Paștele uniți

Liderul partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a lansat un...

ULTIMA ORĂ

„Moldova nu a pierdut doar un mare artist, ci și o parte din sufletul ei”. Oficiali, cu mesaje de condoleanțe după decesul lui Gheorghe...

Oficialii au transmis mesaje de condoleanțe, exprimând durerea și solidaritatea față de familia îndoliată și cei apropiați, după pierderea umoristului Gheorghe Urschi.

Cele mai bogate și cele mai sărace țări din UE în 2025: doar 10 state peste medie, Estul rămâne în urmă

PIB-ul pe cap de locuitor exprimat în standarde de putere de cumpărare (SPC) arată diferențe majore între statele europene. În 2025, Luxemburg și Irlanda...

Important

„Moldova nu a pierdut doar un mare artist, ci și o parte din sufletul ei”. Oficiali, cu mesaje de condoleanțe după decesul lui Gheorghe...

Oficialii au transmis mesaje de condoleanțe, exprimând durerea și solidaritatea față de familia îndoliată și cei apropiați, după pierderea umoristului Gheorghe Urschi.

„Moldova nu a pierdut doar un mare artist, ci și o parte din sufletul ei”. Oficiali, cu mesaje de condoleanțe după decesul lui Gheorghe...

Oficialii au transmis mesaje de condoleanțe, exprimând durerea și solidaritatea față de familia îndoliată și cei apropiați, după pierderea umoristului Gheorghe Urschi.

Cine este Peter Magyar, liderul care l-a învins pe Viktor Orban după 16 ani de guvernare în Ungaria

Peter Magyar, liderul partidului Tisza, este politicianul care a câștigat alegerile parlamentare din Ungaria din 12 aprilie, punând capăt celor 16 ani de guvernare ai lui Viktor Orban. Comisia Electorală Națională a anunțat, după numărarea a peste 98% din voturi, că partidul Tisza ar putea obține 138 din cele 199 de mandate din parlament, ceea ce ar reprezenta o majoritate constituțională. În noaptea victoriei, în fața susținătorilor adunați la Budapesta, Peter...

Péter Magyar promite o „Ungarie liberă și europeană” după victoria zdrobitoare: „Nu este timp de pierdut”

După o victorie categorică, cu o majoritate de două treimi, liderul partidului Tisza, Péter Magyar, a ieșit rapid în fața opiniei publice pentru a transmite primele mesaje despre direcția viitorului guvern, scrie adevarul.ro.

Meci palpitant în Serie A: Internazionale Milano a câștigat cu 4:3 pe Como-1907

Meci spectaculos în Serie A! Internazionale Milano și-a consolidat fotoliul de lider în clasament după ce a învins în deplasare formația Como-1907 cu scorul de 4:3. Interul a fost condusă cu 0:2, însă a avut o revenire de senzație. Gazdele au deschis scorul la prima ocazie. În minutul 30, Alex Valle a profitat de o respingere greșită a portarului advers și a trimis mingea în poartă.

Șoferul care a provocat accidentul de pe bd. Grigore Vieru, plasat în arest preventiv pentru 30 de zile

Șoferul implicat în accidentul rutier produs pe bulevardul Grigore Vieru a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Anunțul a fost făcut de Poliția Republicii Moldova, după ce instanța a admis demersul privind aplicarea măsurii preventive. Femeia de 35 de ani, rănită în urma impactului, se află în continuare în stare extrem de gravă. Precizarea a fost făcută pentru Realitatea.md de ofițerul de presă al Institutului de Medicină...

Accidentul din sectorul Rîșcani: Șoferul care a spulberat o mamă cu copilul pe zebră, plasat în arest pentru 30 de zile

Șoferul care pe data de 11 aprilie a lovit cu mașina o femeie și un copil care traversau pe zebră, pe bulevardul Grigore Vieru, a fost plasat în arest pentru 30 de zile.