Dorin Recean a deschis ultima ședință de Guvern sub conducerea sa cu un mesaj de mulțumire adresat Cabinetului de miniștri pentru efortul depus. Cu aceeași recunoștință i-a mulțumit lui Alexandru Munteanu că a acceptat să discute despre șefia viitorului Executiv.
„Îl cunosc pe domnul Munteanu de la facultate, mi-a fost profesor în anul 1991. Și, apropo, el este cel care m-a convins să merg la Electrofizică, eu voiam să fac Mecanică. Și el, la un moment dat, zice: Dorin, lumea se mișcă de la atomi spre biți”, a declarat încă actualul premier, transmite Realitatea.
Premierul s-a arătat convins că, dacă va fi acceptată candidatura PAS la funcția de premier, Alexandru Munteanu va aduce un aport important.
„Dincolo de faptul că domnul Munteanu are o experiență extraordinarăde a încuraja și de a crește studenți,experiența lui profesională, experiența lui de a crește oameni,experiența lui de a fi economist, întreprinzător, investitor,va aduce exact acel suflu nou în Guvern și în societate,de care avem nevoie, ca să dezvoltăm economia.Iarăși, experiența lui este foarte bună și pentru cele două aspectecare a trebuit să le rezolvăm în această perioadă –este securitatea și reforma justiției –pe care se dezvoltă o economie bună.Așa că am încredere că de aici încolo ne mișcăm în direcția corectă”, a adăugat Dorin Recean.
MAI MULT REALITATEA


