Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a afirmat că în scurt timp vom afla dacă face parte sau nu, din echipa noului Cabinet de miniștri. În cadrul emisiunii Rezoomat de la RLIVE TV, oficialul a îndemnat la răbdare, menționând că procesul este în desfășurare și că detaliile vor fi anunțate curând.
„Așa cum a menționat și dumnealui, viitorul premier, Alexandru Munteanu, în spațiul public, este un proces, iar până acest proces va fi finalizat cred că cu toții trebuie să avem răbdare. Garnitura viitorului guvern va fi formată în scurt timp și cred că acest mister va fi clarificat”, a declarat Buzu.
Întrebat dacă își dorește să rămână la minister, oficialul a subliniat că vrea ca Republica Moldova să continue rapid parcursul european.
„Noi am primit această instrucțiune clară din partea cetățenilor, pe 28 septembrie — să avansăm cât mai rapid pe parcursul european, cu reformele în domeniul muncii și al asistenței sociale. Asta îmi doresc cel mai mult”, a precizat ministrul.
Referitor la premierul desemnat Alexandru Munteanu, ministrul a apreciat calitățile acestuia și experiența profesională.
„Am avut o discuție cu dumnealui, am o impresie bună, pare un om profesionist. Am discutat despre prioritățile imediate, despre provocările în sectoarele pe care le-am gestionat, care este viziunea mea despre prioritățile în următorii ani. Eu cred că dumnealui este o candidatură potrivită și experiența lui a arătat că a putut să adune în jurul lui oameni buni și să realizeze lucruri ambițioase. Sunt sigur că va face față în calitate de prim-ministru”, a declarat Buzu.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Alexei Buzu, întrebat dacă rămâne în Executiv: „Să avem încă puțină răbdare, misterul va fi clarificat în scurt timp” apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA