Primarul Capitalei, Ion Ceban, a solicitat la ședința serviciilor municipale de luni, 20 octombrie curent,sǎ înceapǎ pregǎtirile pentru sezonul rece 2025-2026, astfel încât o schimbare bruscǎ a vremii sau în cazul unor situații neprevǎzute, sǎ poatǎ interveni la timp și eficient pentru chișinǎuieni.
“Suntem în prag de iarnă și trebuie să fim pregătiți pentru a interveni la timp în toate circumstanțele, dar și sectoarele. Rog pretorii, șefii de direcție și întreprinderi să facă verificări la capitolul utilaje, marterial antiderapant și altele. Tehnica necesară pentru deszăpezire să fie testată și adusă în ordine. Contractele suplimentare după necesitate să fie făcute și să nu ne trezim ca avem o problemă în mijloc de iarnă”, le-a cerut edilul luni în cadrul ședinței Primǎriei.
Potrivit șefului Direcției general locativ comunalle (DGLCA),Ion Burdiumov, în gestiune sunt 55 de tractoare, dotate cu perie, sărăriță, lamă, 15 utilaje de tip Avant și 20 de utilaje de tip Hako.
Municipalitatea are pregǎtite în stoc peste o mie de tone de sare, iar licitația pentru achiziționarea unei rezerve de 500 de tone de sare s-a încheiat la data de 19 octombrie curent.
Anul acesta, în capitală, sezonul termic a început pe 3 octombrie 2025.