Chicu, reacție după ce Nemerenco a anunțat că nu va face parte din viitorul Guvern: „Felicitări sistemului medical!”

Breaking newsnew
FLUX continuu de știri importante

Ion Chicu, unul dintre liderii blocului „Alternativa” și deputat ales recent, a comentat ironic anunțul Allei Nemerenco privind neparticiparea sa în viitorul Cabinet de Miniștri. Într-o postare pe rețelele de socializare, acesta a scris: „Felicitări sistemului medical! Să vedem pe cine va trebui acum să compătimim, căci nu o vor lăsa fără o funcție înaltă…”

Reacția vine după ce ministra în exercițiu a Sănătății, Alla Nemerenco, a anunțat că nu va face parte din componența viitorului guvern.

„Nu mă regăsesc în lista noului Guvern”, a scris aceasta pe pagina sa de Facebook.

Anterior, Alexandru Munteanu, candidatul desemnat de PAS pentru funcția de prim-ministru, a declarat că lista viitorului Cabinet este aproape finalizată și urmează să fie aprobată în această săptămână. Potrivit acestuia, la desemnarea miniștrilor se ține cont de două criterii principale: profesionalismul și reputația. Munteanu a menționat că „vor exista unele schimbări”, dar a îndemnat la răbdare până când lista va fi anunțată oficial.

Alla Nemerenco a condus Ministerul Sănătății timp de patru ani.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Chicu, reacție după ce Nemerenco a anunțat că nu va face parte din viitorul Guvern: „Felicitări sistemului medical!” apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ..

BREAKING NEWS: Radu Marian a trimis o cerere prealabilă pe numele lui Vasile Costiuc

Deputatul PAS Radu Marian cere dezmințiri de la deputatul Democrația Acasă Vasile Costiuc, în caz contrar, se va adresa în judecată, transmite HotNews.md. Îi solicit lui Costiuc să dezmintă falsul grav spus la o emisiune, precum că PAS și-ar fi „desenat” și ar fi falsificat rezultatul alegerilor. Am depus o cerere prealabilă în acest sens,...

Ultima orǎ ..

(live/update) Suspans la ședința noului Parlament: Urmează să fie ales președintele Legislativului

Parlamentul de legislatura a XII-a se convoacă astăzi, 22 octombrie, în ședința de constituire. Întrunirea va fi prezidată de decana supleantă de vârstă din noua componență a Parlamentului, Zinaida Greceanîi, după ce Vladimir Voronin a refuzat să o conducă. De asemenea, și președinta Maia Sandu participă la ședință și va adresa un discurs în plen.

(video) Fracțiunea „Alternativa”, formată în Parlament. Ion Ceban: Paranoia și isteria dictatorială în folosul unui partid nu trebuie să existe în instituțiile statului

Primarul capitalei și unul dintre liderii Blocului „Alternativa”, Ion Ceban, a susținut un discurs în plenul Parlamentului, declarând că fracțiunea sa va fi „vocea poporului” și va acționa în interesul cetățenilor și al statului Republica Moldova.

Cutremur semnificativ în România. Ce magnitudine a avut seismul și în ce zonă s-a resimțit

Un cutremur cu magnitudinea de 4.2 s-a produs miercuri, 22 octombrie, în zona seismică Vrancea, la ora 10:23, la adâncimea de 90.0km, scrie adevarul.ro.

Peste 1 800 de obiective de patrimoniu restaurate pe malurile Nistrului: cultura ca liant între comunități

Peste 1 800 de obiective de patrimoniu cultural-istoric au fost inventariate și incluse în proiecte de restaurare și valorificare pe ambele maluri ale Nistrului, datorită sprijinului Uniunii Europene și al PNUD Moldova, transmite MOLDPRES. Andrei Chistol, coordonator...

Renato Usatîi își dorește „un alt tip de Parlament – unul al cooperării și nu al confruntării”

La ședința de constituire a Parlamentului de legislatura a XII-a, din 22 octombrie, a fost anunțată formarea Fracțiunii Partidului Nostru, în fruntea căreia a fost ales liderul formațiunii politice, Renato Usatîi. De la tribuna Legislativului, el a prezentat componența nominală a Fracțiunii: Renato Usatîi, Elena Grițco, Nina Cereteu, Alexandr Berlinschii, Serghei Ivanov și Stela Onuțu. În cadrul ședinței de constituire a Fracțiunii parlamentare a Partidului Nostru s-a decis ca președinte al Fracțiunii să fie Renato Usatîi, vicepreședinte — Elena Grițco, iar secretar — Alexandr Berlinschii. „Am înțeles că există reguli în Parlament și regulament – câte șapte minute pentru fiecare discurs. Eu...

(video) „Moldova noastră a mers departe”. Doina Gherman este președinta fracțiunii PAS în Parlament

Doina Gherman a fost aleasă președinta fracțiunii PAS în noul Parlament. În funcția de vicepreședinți ai fracțiunii au fost desemnați Veronica Roșca, Lilian Carp și Igor Groza. Igor Chiriac va ocupa poziția de secretar al fracțiunii.

A cerut mii de euro ca să „aranjeze” dosare. Avocat din Chișinău, condamnat la 3 ani de închisoare

Un avocat din municipiul Chișinău a fost condamnat la trei ani de închisoare, dintre care un an și șase luni cu executare în penitenciar, pentru comiterea a două episoade de trafic de influență. Sentința a fost pronunțată pe 22 octombrie de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Clientul avocatului a fost găsit vinovat de cumpărare de influență și a fost sancționat cu o amendă de 125.000 de lei. Potrivit hotărârii, restul pedepsei aplicate avocatului a fost suspendat condiționat pe un termen de doi ani, iar acesta a fost privat de dreptul de a profesa pe o perioadă de cinci ani. Până la...