CNAS a alocat 58 de milioane de lei pentru plata indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă și a celor adresate familiilor care au copii
Breaking newsnewFLUX continuu de știri importante
Recomandăm și ..
BREAKING NEWS: Radu Marian a trimis o cerere prealabilă pe numele lui Vasile Costiuc
Deputatul PAS Radu Marian cere dezmințiri de la deputatul Democrația Acasă Vasile Costiuc, în caz contrar, se va adresa în judecată, transmite HotNews.md.
Îi solicit lui Costiuc să dezmintă falsul grav spus la o emisiune, precum că PAS și-ar fi „desenat” și ar fi falsificat rezultatul alegerilor. Am depus o cerere prealabilă în acest sens,...
Ultima orǎ ..
Premieră istorică. Regele Charles al III-lea şi papa Leon al XIV-lea se vor ruga împreună la Vatican
Regele Charles al III-lea, care efectuează o vizită de stat miercuri şi joi la Vatican, se va ruga împreună cu papa Leon al XIV-lea în timpul unei slujbe ecumenice în Capela Sixtină, marcând astfel o premieră istorică după schisma anglicană petrecută în urmă cu cinci secole., transmite adevărul.ro.
Această vizită intervine într-un context delicat pentru monarhul britanic, al cărui frate Andrew face obiectul unor noi dezvăluiri copleşitoare în scandalul Epstein.
Pentru Charles al III-lea, care deţine şi rolul de guvernator suprem al Bisericii Anglicane, va fi vorba despre o primă întâlnire cu noul lider al Bisericii Catolice, care i-a succedat în...
Integrarea europeană, reforma justiției și cea administrativă sunt prioritățile noului Parlament, afirmă Igor Grosu
Pregătirea Republicii Moldova pentru integrarea în Uniunea Europeană, cu accent pe continuarea reformei justiției și a administrației publice locale, reprezintă prioritățile Parlamentului de legislatura a XII-a, învestit pe 22 octombrie. Spicherul Igor Grosu, care și-a început astăzi cel de-al doilea mandat consecutiv la conducerea Parlamentului, a subliniat, la emisiunea ÎN CONTEXT de la Moldova 1, că reformei justiției reprezintă un domeniu esențial în negocierile de aderare la UE.
Directoarea de la Luvru solicită înfiinţarea unei „secţii de Poliţie în cadrul muzeului”
Şefa Muzeului Luvru, Laurence des Cars, cere înfiinţarea unei secţii de Poliţie în interiorul muzeului după jaful spectaculos de bijuterii istorice, informează știrileprotv.ro.
„Vreau să solicit Ministerului de Interne să analizeze dacă înfiinţarea unei secţii de Poliţie în cadrul muzeului ar fi posibilă”, a spus Laurence des Cars în faţa Comisiei pentru Cultură din Senatul Franţei în prima ei declaraţie publică după furtul comis duminică, un incident care a stârnit polemici intense despre protejarea operelor de artă expuse în Muzeul Luvru din Paris.
Printre celelalte măsuri de securitate
Printre celelalte măsuri de securitate avute în vedere „pe termen scurt”, ea a menţionat...
Horoscop 23 octombrie – se poate înfiripa o poveste de dragoste
Horoscop 23 octombrie - rezolvări azi. Ies la iveală lucruri care ne pot scoate dintr-o încurcătură, să ne lumineze un drum și să ne facem viața mai bună, mai frumoasă.
SCORPION
Noutăți care să vă țină în priză; poate vin oferte de job, faceți niște achiziții și o să trebuiască să luați și niște decizii, ca să se știe ce aveți de făcut în continuare. E cineva care își manifestă admirația, poate vă face un cadou și o să reconfigurați o relație care vă face fericiți.
SĂGETĂTOR
Poate faceți demersurile necesare să recuperați acei bani pe care trebuia să-i primiți de multă vreme...
WhatsApp și Telegram au fost restricționate parțial în Rusia. Roskomnadzor susține că măsura luptă împotriva criminalității
Agenția federală rusă de supraveghere a comunicațiilor și a mass-media, Roskomnadzor, continuă să limiteze parțial funcționarea aplicațiilor WhatsApp (companie desemnată drept extremistă și interzisă în Rusia) și Telegram.
Decizia face parte din măsurile autorităților ruse de combatere a criminalității, a anunțat agenția printr-un comunicat oficial, potrivit Interfax.
Declarația vine după mai multe sesizări privind dificultăți în utilizarea celor două aplicații în regiunea de sud a Rusiei.
„Pentru combaterea infractorilor, în baza concluziilor autorităților competente, au fost impuse restricții parțiale asupra funcționării aplicațiilor de mesagerie străine”, se arată în comunicatul Roskomnadzor. Instituția susține că, potrivit anchetelor autorităților și a numeroaselor plângeri primite de...
Accident fatal la Copăceni: Martorii descriu cum s-a produs tragedia
Bărbatul care și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un autobuz în localitatea Copăceni, raionul Sîngerei, traversa strada neregulamentar, fiind însoțit de un alt bărbat. Potrivit unui martor ocular, cel de-al doilea bărbat a reușit să se ferească la timp și a evitat să fie lovit de vehicul.
Cei doi se întorceau de la magazinul alimentar din sat. Întrucât, trecerea de pietoni se afla la câteva sute de metri, bărbații au decis să traverse carosabilul în loc nepermis.
Victima, în vârstă de 56 de ani, a fost strivită de un autobuz care se deplasa pe traseu și a decedat...
(stop cadru) Gestul neașteptat al lui Voronin față de o jurnalistă: „Veniți mai aproape”
Fostul președinte al Repubicii Moldova,Vladimir Voronin, a fost surprins într-un moment neobișnuit în Parlament. În timp ce discuta cu o jurnalistă, liderul comuniștilor i-a arătat limba.