Leul moldovenesc a înregistrat o slăbire în fața principalelor valute de referință, euro și dolarul american, conform datelor publicate de Banca Națională a Moldovei.
Deputatul PAS Radu Marian cere dezmințiri de la deputatul Democrația Acasă Vasile Costiuc, în caz contrar, se va adresa în judecată, transmite HotNews.md.
Îi solicit lui Costiuc să dezmintă falsul grav spus la o emisiune, precum că PAS și-ar fi „desenat” și ar fi falsificat rezultatul alegerilor. Am depus o cerere prealabilă în acest sens,...
Deputații aleși în cadrul scrutinului parlamentar din 28 septembrie s-au reunit astăzi în prima ședință a Parlamentului de Legislatura a XII-a, pentru a constitui oficial Legislativul, a alege președintele și vicepreședinții organului legislativ, precum și ...
Glume pe holul Parlamentului, înainte de prima ședință a noii Legislaturi. Liderul PCRM, Vladimir Voronin, l-a luat peste picior pe colegul său de bloc electoral, Vasile Tarlev, care a rămas în afara fracțiunii.
Întrebat, de ce s-a separat de Igor Dodon și Vasile Tarlev, Voronin a răspuns: ”Lui Vasile Tarlev o să-i cântec cucul singur. Cu Dodon o să fie”.
La alegerile parlamentare din 28 septembrie, la CEC a fost înregistrat Blocul electoral Patriotic, din care făceau parte PSRM, PCRM, Inima Moldovei și Viitorul Moldovei.
Cu două zile înainte de alegeri, formațiunea Inima Moldovei, în frunte cu Irina Vlah, a fost scoasă...
Un cutremur cu magnitudinea 4,2 s-a înregistrat în această dimineață, la ora 10.23, în zona Vrancea. Seismul a fost resimțit și în Republica Moldova, informează MOLDPRES.
Cutremurul s-a produs la o adâncime de 90.0 km. Acesta a avut loc &ici...
Actualul Parlament al Republicii Moldova ar putea deveni unul dintre cele mai importante din istoria țării, dacă va reuși să finalizeze procesul de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută de expertul comunității WatchDog.MD, Ștefan Bejan, în cadrul unei Ediții speciale la Radio Moldova.
Parlamentul de legislatura a XII-a se convoacă astăzi, 22 octombrie, în ședința de constituire. Întrunirea va fi prezidată de decana supleantă de vârstă din noua componență a Parlamentului, Zinaida Greceanîi, după ce Vladimir Voronin a refuzat să o conducă. De asemenea, și președinta Maia Sandu participă la ședință și va adresa un discurs în plen.
Legislatura a XII-a a Parlamentului Republicii Moldova a fost declarată legal constituită. În acest sens, Zinaida Greceanîi, care prezidează ședința de constituire, a venit cu un îndemn către deputați.
Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA), împreună cu procurorii din municipiul Chișinău, au desfășurat în această dimineață percheziții în mai multe localități din raioanele Hâncești, Ialoveni și Cimișlia, într-un dosar penal ...