BREAKING NEWS: Două persoane au fost reținute ca urmare a perchezițiilor de astăzi în nordul țării

Breaking newsnew
FLUX continuu de știri importante

Astăzi, ofițerii Direcției Investigații „Nord” și cei ai Direcției urmărire penală ai INI, în comun cu procurorii PCCOCS și mascații din BPDS „Fulger”, au efectuat percheziții în 7 locații din nordul țării.

Acțiunile au avut loc în cadrul unui dosar penal privind pregătirea destabilizărilor și dezordinilor în masă pe teritoriul Republicii Moldova, organizate prin instruiri în Serbia.

Potrivit datelor anchetei, începând cu luna iulie curent, un grup organizat de persoane ar fi acționat, cu intenție directă și în schimbul unor beneficii financiare, pentru desfășurarea unor activități ilegale de amploare.

Prin intermediul diferitor platforme și aplicații de mesagerie, membrii grupului ar fi planificat acțiuni distructive îndreptate împotriva edificiilor de stat, monumentelor istorice, precum și a altor obiective strategice.

Scopul acestor acțiuni era provocarea unui climat de tensiune socială, urmat de declanșarea unor proteste violente, menite să destabilizeze ordinea publică și siguranța cetățenilor Republicii Moldova.

Investigațiile au arătat că suspecții au fost recrutați și organizați în grupuri, fiind îndrumați prin aplicațiile WhatsApp și Telegram, unde erau create grupuri de coordonare. Coordonatorii transmiteau instrucțiuni directe privind acțiunile planificate, iar ulterior participanții erau remunerați prin portofele electronice sau plăți în numerar.

Ca urmare a acumulării probatoriului, astăzi au fost efectuate percheziții în 7 locații, vizând șase persoane cu vârste cuprinse între 28 și 44 de ani, domiciliate în Bălți, Sîngerei și Rîșcani

În cadrul acțiunilor au fost ridicate telefoane mobile, cartele SIM și o tabletă, un pistol TT și o armă de vânătoare, 3.310 dinari, înscrisuri de ciornă, o cartelă SIM poloneză și note cu adrese de e-mail, relevante cauzei penale.

Doi suspecți au fost reținuți, iar cercetările continuă pentru elucidarea completă a circumstanțelor cauzei, dar și identificarea tuturor persoanelor implicate.

Recomandăm și ..

Deputata Partidului Nostru, Elena Grițco propusă la funcția de vicepreședinte al Parlamentului. PSRM și PAS au votat pentru socialistul Vlad Batrîncea

Fracțiunea Partidului Nostru consideră necesar ca Parlamentul să aibă trei vicepreședinți în Legislativ și a propus-o pe Elena Grițco pentru funcția de vicespeaker. „Pentru a le oferi cetățenilor posibilitatea de a vedea un alt prezidiu în Parlamentul Republicii Moldova, fracțiunea partidului nostru propune pe doamna Elena Grițco pentru funcția de vicepreședinte al Parlamentului”, a declarat...

Ultima orǎ ..

Cum va arăta primul tronson al Autostrăzii A8, care va lega Moldova de România

Primul tronson al Autostrăzii A8 Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni va fi construit de o asociere româno – bulgară, a anunţat, joi, într-un comunicat, Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR). Acesta va avea o lungime de 27 kilometri şi printre provocările tehnice se numără 4 tuneluri şi  36 de poduri și pasaje cu o lungime totală de 8,5 kilometri. Astfel, asocierea de constructori din România şi Bulgaria a fost declarată câştigătoare, cu o ofertă de 4,76 miliarde de lei, iar contractul de proiectare şi execuţie poate fi semnat dacă în termen de zece zile nu se depun contestaţii. Durata totală de...

Pește inclus în Cartea Roșie, vândut ilegal de un comerciant în piețele din Moldova: A cauzat un prejudiciu de peste 190.000 de lei

Un agent economic a fost depistat în piețele din Moldova vânzând ilegal specii de pește pe cale de dispariție. Anunțul a fost făcut de șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Ion Bulmaga, care a precizat că prejudiciul cauzat este peste 191.000 de lei.

Tot mai mulți moldoveni aleg mașini electrice și hibride. Numărul acestora a crescut cu 190 la sută în trimestrul III

Numărul mașinilor electrice și a celor hibride înregistrate în Republica Moldova în trimestrul III din anul curent a crescut cu 190 % comparativ cu același interval din 2024. Cifrele au fost prezentate de Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED), &i...

ANSA retrage din comerţ un lot de ouă

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a anunțat retragerea de pe piață a ouălor de găină produse de SRL „Speranța”, după ce în urma testelor de laborator a fost depistată bacteria Salmonella Enteritidis, comunică MOLDPRES. Potriv...

Progresele Republicii Moldova în domeniile educație, cultură și sport, prezentate la ședința Subcomitetului de Asociere

Progresele realizate de Republica Moldova în domeniile educație, știință și tehnologie, societate informațională, politici în domeniul audiovizualului, cultură, tineret și sport au fost prezentate la ședința Subcomitetului de Asociere Republica Moldova &nda...

Bărbatul din Tulcea, care a hărțuit-o pe Andra, i-a trimis mesaje și Simonei Halep: Fanul obsedat a fost internat cu forța la Psihiatrie

În urmă cu câteva luni, Andra și Cătălin Măruță au obținut un ordin de protecție împotriva bărbatului din Tulcea care i-a hărțuit cu mesaje, i-a amenințat cu moartea și chiar a intrat în curtea lor. Ulterior, fanul obsedat, din Tulcea, Marian V., a luat-o în vizor și pe Simona Halep și i-a trimis mesaje de dragoste, scrie viva.ro.

Centrul de Sănătate din Ceadîr-Lunga a fost modernizat. Sistemul de încălzire vechi de 50 de ani a fost înlocuit cu unul nou

Pacienții și personalul medical din Ceadîr-Lunga vor beneficia de condiții mai bune, după finalizarea lucrărilor de modernizare a sistemului de încălzire din cadrul Centrului de Sănătate Ceadîr-Lunga. Proiectul a fost realizat cu sprijinul Companiei Naț...