Mai mulți deputați ai fracțiunii ALTERNATIVA au fost aleși în fruntea grupurilor parlamentare de prietenie, structuri care au rolul de a consolida relațiile externe ale Parlamentului Republicii Moldova și de a dezvolta cooperarea bilaterală cu țările partenere:
- Gaik Vartanean va conduce Grupul parlamentar de prietenie Republica Moldova – Republica Armenia;
- Alexandr Stoianoglo a fost ales președinte al Grupului parlamentar de prietenie Republica Moldova – Republica Turcia;
- Ion Chicu va conduce Grupul parlamentar de prietenie Republica Moldova – Regatul Norvegiei.
- Olga Ursu va fi președinta Grupului parlamentar de prietenie Republica Moldova – Statul Israel;
Grupurile parlamentare de prietenie reprezintă platforme importante de diplomație parlamentară, prin intermediul cărora se promovează relațiile politice, economice, culturale și educaționale dintre state. Acestea facilitează dialogul între parlamente, susțin inițiativele de cooperare și contribuie la crearea de parteneriate în domenii de interes comun.


