Circa 3 000 de elevi s-au înscris la testul național de competențe digitale

Circa 3000 de elevi din țară s-au înscris la testul de competențe digitale, care va fi susținut în premieră la nivel național, suplimentar față de examenele tradiționale de absolvire a claselor a IX-a și a XII-a. Rezultatul testului va fi înscris în diploma de absolvire a elevilor, transmite IPN.

Ministrul educației, Dan Perciun, a salutat interesul pentru această evaluare, care în această etapă este voluntară.

„Le mulțumim pentru curaj, le mulțumim pentru inițiativă. În luna decembrie va avea loc proba și le urăm mult succes. Bineînțeles că îi vom familiariza cu itemii și le vom explica puțin despre ce urmează să se întâmple”, a precizat ministrul.

Dan Perciun a subliniat că această evaluare este importantă pentru a înțelege în ce măsură programele școlare permit elevilor să-și dezvolte competențele digitale, esențiale atât pentru continuarea studiilor, cât și pentru integrarea pe piața muncii moderne.

Înscrierea la test s-a realizat prin completarea unui formular disponibil până pe 7 noiembrie. Testarea se va desfășura exclusiv online, pe platforma specializată md.brio.ro.

În funcție de competențele demonstrate, participanții vor primi calificativele: elementar, intermediar sau avansat. Certificatul obținut poate fi utilizat pentru echivalarea anumitor cursuri conexe din programele de studii universitare sau alte forme de învățământ.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Circa 3 000 de elevi s-au înscris la testul național de competențe digitale apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ..

VIDEO Ion Ceban: Primăria Chișinău a făcut din domeniul tineretului o prioritate reală

Primarul General, Ion Ceban, a fost astăzi alături de tineri, la un eveniment care, de fapt, vorbește despre prezentul și viitorul nostru - YouthTalk, care nu este doar o platformă, ci o dovadă că tinerii sunt activi, curajoși și dornici să participe la schimbarea orașului. „Una dintre cele mai mari satisfacții ale mele, în calitate...

Ultima orǎ ..

Elevii din Călărași promovează un stil de viață sustenabil

Elevii de la Liceul „Mihail Sadoveanu” din Călărași au descoperit modalități prin care pot proteja mediul și economisi energie, participând la concursul interactiv „Energie cu șanse egale”. În cadrul quiz-ului, aceștia și-au testat cunoștințele despre eficiența energetică și au aflat idei noi pentru un stil de viață mai sustenabil.

Alertă de tsunami în nordul Japoniei după un cutremur cu magnitudinea de 6,7

Japonia a emis o alertă de tsunami pentru prefectura Iwate din nordul ţării, după un seism cu magnitudinea de 6,7 în nord-estul arhipeleagului. Locuitorii din regiunea vizată au fost îndemnați să stea departe de zona de coastă, transmite digi24.ro. Valul de tsunami este aşteptat să aibă până la un metru înălţime, potrivit NHK. Cutremurul s-a produs la ora 17:03 (10:03 în Moldovei) în largul departamentului Iwate, cu un risc de valuri tsunami de până la un metru înălțime. Japonia se află la intersecția a patru plăci tectonice, pe zona numită „Centură de foc” a Pacificului. Țara are una dintre cele mai intense...

„Arma nu a fost arătată prietenilor, din ea s-a tras”. Bujorean, după comunicatul IGP pe împușcăturile de la Leova: Vreau să cred că nu e o mușamalizare de caz

După ce Inspectoratul General al Poliției a anunțat că împușcăturile din Leova nu ar avea legătură cu o tentativă de intimidare, candidatul la funcția de primar al orașului, Alexandru Bujorean, a venit cu o reacție pe rețele. Acesta afirmă că explicațiile Poliției ridică semne de întrebare , precizând că „arma nu a fost arătată, ci din ea s-a tras – de două ori, îngrozindu-i copiii și soția”.

Incidentul de le Leova: împușcările nu îl vizau pe Bujorean, anunță oamenii legii. Ce spune candidatul la funcția de primar

Cele două focuri de armă, trase noaptea trecută în orașul Leova, nu au legătură cu alegerile locale noi ce urmează să aibă loc pe 16 noiembrie și nici nu l-ar fi vizat pe Alexandru Bujorean, candidat la funcția de primar, susține Inspectoratul General al Poliției (IGP).

Ziua Națională a Tineretului: aproape 23% din populația R. Moldova sunt tineri cu vârste de 15 – 34 de ani

Sunt vocea unei generații care visează, luptă și nu renunță. În fiecare zi, tinerii din Republica Moldova arată că pot construi o țară mai modernă și mai aproape de Uniunea Europeană. De Ziua Națională a Tineretului, echipa de filmare a postului public de televiziune a ieșit în stradă ca să afle ce îi motivează, ce îi nemulțumește și ce așteptări au tinerii de la autorități.

Festivalul Vinului de la Comrat a adunat peste 15 întreprinderi vinicole și zeci de vinificatori amatori

La Comrat a fost sărbătorit duminică tradiționalul Festival anual al vinului. Vinării din autonomia găgăuză și din întreaga țară, împreună cu producători de vin de casă, și-au prezentat recoltele, alături de multe bucate tradiționale. Iar zeci de dansatori și ansambluri folclorice au adus ritm și voie bună. Vinificatorii s-au ales cu premii.

Căutări disperate, cu final tragic: Bărbatul din capitală, dispărut cu tot cu mașină, a fost găsit mort

Căutările bărbatului din Chișinău, dat dispărut de familie după ce a plecat de acasă cu mașina și nu s-a mai întors, s-au încheiat tragic.