Creștere alarmantă a numărului de copii care trăiesc în sărăcie absolută. Explicațiile experților la RLIVE TV

În ultimii cinci ani, rata sărăciei absolute în rândul copiilor din Republica Moldova a crescut cu aproape 40%. Anul trecut, 33,6% dintre copii nu își permiteau un consum minim decent, față de 24% în 2019. Statisticile arată și o creștere a numărului celor care trăiesc în sărăcie extremă – de la 11,3% în 2019 la 17,1% anul trecut.

Prezentă la emisiunea „Consens Național” de la RLIVE TV, Mariana Ianachevici, directoarea asociației AVE Copiii, a explicat creșterea numărului de copii expuși sărăciei prin crizele regionale prin care a trecut Republica Moldova în această perioadă.

„În ultimii cinci ani Moldova a trebuit să depășească COVID-ul și imediat Moldova a trebuit să depășească războiul. Aceste două crize care au venit una după alta, iar Moldova fiind o țară foarte mică, trăind pe seama remitențelor, sigur că a fost afectată foarte mult. Aceste două crize mari au influența nu doar situația din Republica Moldova, da și alte țări. Neșansa noastră este că suntem prea mici și că avem prea puține resurse”, a punctat Mariana Ianachevici.

Tatiana Badan, primara satului Selemet, raionul Cimișlia, a spus că astăzi primarii sunt responsabili de copiii aflați în situații de risc, atâta doar că ei nu au nici bani și nici resurse pentru a interveni, iar direcțiile de asistență socială s-au pierdut în propriile regulamente.

„Vreau să vă spun că am avut situații, și nu doar una, când mi s-au adus copiii la mine acasă. Noi avem un centru social care poate acorda anumite servicii temporare, dar nu toate localitățile au așa ceva. Trebuie să clarificăm cum funcționează centrele de plasament, pentru că adesea ne adunăm, discutăm cu structurile de asistență socială teritoriale sau raionale, dar până la urmă, rămânem tot noi, autoritatea publică locală, să găsim o soluție”, a afirmat Tatiana Badan.

Unul din trei copii din Republica Moldova trăiește în sărăcie absolută. Potrivit Biroului Național de Statistică, cei mai afectați sunt copiii din familiile numeroase care au un venit lunar mai mic de 3493 de lei. Majoritatea acestora locuiesc în mediul rural și au cel puțin un părinte care lucrează pe cont propriu sau este plecat peste hotare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Articolul Creștere alarmantă a numărului de copii care trăiesc în sărăcie absolută. Explicațiile experților la RLIVE TV apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ..

VIDEO | Ion Ceban, după tragedia de la Național, unde o copilă a murit: Unii „patrioți” apărau cu scandal clădirea. Solicit Guvernului să fie amplasată paza

Primarul capitalei, Ion Ceban, a transmis condoleanțe din partea Primăriei familiei îndoliate a fetiței de 13 ani, găsită fără suflare la Hotelul Național, pe 6 noiembrie. „Solicit Guvernului RM împreună să facem ceva în această privință, când e vorba de clădirile publice, să fie amplasată paza, iar cât privește clădirile private, să fie găsită o...

Ultima orǎ ..

Aproape 400 de mii de moldoveni s-au înregistrat pentru a primi compensații la căldură. Ce urmează

Într-o singură săptămână, 391 229 de cetățeni au depus cererea pentru compensații la căldură în perioada rece a anului. Potrivit datelor prezentate de Ministerul muncii, 200 989 de consumatori au fost ajutați de registratori: asistenți sociali sau specialiști CUPS. Totodată, la centrul de apel au parvenit 9 772 de solicitări. Termenul limită pentru depunerea cererii este 28 noiembrie 2025. Cei care se vor înregistra până la această dată vor beneficia de compensații începând cu această lună. Persoanele care nu se vor înregistra până pe 28 noiembrie, vor putea depune cererea și ulterior, însă vor primi compensațiile începând cu luna următoare. Pentru...

Agenția Servicii Publice a deschis noi puncte de înmatriculare a vehiculelor la Chișinău și Rezina

Agenția Servicii Publice (ASP) anunță extinderea rețelei de prestare a serviciilor publice în domeniul înmatriculării vehiculelor, prin deschiderea a două noi locații în municipiul Chișinău și orașul Rezina, transmite MOLDPRES. Potrivit ASP, &icirc...

Ion Ceban, după tragedia de la Hotelul Național: Clădirile abandonate trebuie securizate

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, susține că clădirile abandonate trebuie securizate și propune Guvernului să colaboreze cu municipalitatea pentru a găsi soluții în acest sens. Declarația vine după cazul tragic al unei fete de 13 ani, găsită moartă într-o clădire părăsită a fostului Hotel Național, transmite IPN. La ședința operativă de la Primărie, Ion Ceban a amintit că acea clădire a fost subiectul multor controverse și că numeroși „patrioți” încercau să o protejeze. El a menționat că, deși atunci era proprietate privată, împreună cu colegii săi a propus naționalizarea edificiului și s-a discutat despre includerea acestuia în Registrul monumentelor ocrotite...

Moldova obține argintul și bronzul la europenele de taekwondo

Anastasia Selivestru a cucerit medalia de argint, iar Serghei Borovic – medalia de bronz la Campionatul European de taekwondo pentru cadeți, transmite IPN. Anastasia Selivestru a cedat în finala categoriei de greutate de până la 51 de kg în fața actualei campioane mondiale, Yilmaz Sena, la doar un punct. La rândul său, Serghei Borovic a evoluat în categoria de greutatea de până la 57 de kg și a învins sportivii din Cipru și Azerbaidjan, cedând doar în fața viitorului campion din Spania. Campionatul European de taekwondo pentru cadeți a avut loc în perioada 6-8 noiembrie în orașul Atena, Grecia. The post Moldova obține...

BNM: Activele de rezervă au scăzut într-o lună cu 22 mln euro

La data de 31 octombrie 2025, activele oficiale de rezervă ale Băncii Naționale a Moldovei (BNM) au constituit 5,14 miliarde euro, potrivit datelor publicate de instituție. Suma este în scădere cu 22,26 milioane euro comparativ cu nivelul de 5,16 miliarde euro înregistrat la 30 septembrie 2025, transmite BANI.MD.  BNM precizează că diminuarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată în principal de intervențiile de vânzare pe piața valutară internă în valoare de 33 milioane euro, plățile aferente serviciului datoriei publice externe ale Republicii Moldova în sumă de 25,72 milioane euro, ieșirile nete aferente rezervelor obligatorii în valută ale băncilor licențiate...

Moldova, printre cele mai vulnerabile ţări europene la schimbările climatice. ONU lansează o campanie de informare

Republica Moldova se află printre cele mai vulnerabile ţări europene în faţa schimbărilor climatice, cu o creştere medie a temperaturii de aproximativ 0,58 °C pe deceniu.  În acest context, Organizația Națiunilor Unite lansează o campanie de informare şi conştientizare adresată tinerilor, menită să impulsioneze acţiuni concrete pentru reducerea riscurilor climatice pe întreg teritoriul ţării, informează IPN. Campania, intitulată „Adaptarea la schimbările climatice nu mai este o opţiune în Moldova. Este o necesitate. Adaptarea începe cu tine”, vine în sprijinul protejării sănătăţii, mijloacelor de trai şi mediului, din cauza intensificării fenomenelor extreme precum secetele, inundaţiile şi valurile de căldură, şi transmite...

Șefa BNM: Economisirea e necesară chiar și în caz de inflație moderată

Chiar dacă inflația rămâne la un nivel moderat, economisirea devine o condiție esențială pentru stabilitatea și libertatea financiară a fiecărei persoane, afirmă guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM). Anca Dragu menționează că un comportament financiar responsabil poate fi menținut inclusiv într-un context economic marcat de scumpiri și incertitudine, transmite IPN. Guvernatoarea a explicat, în podcastul BNM „Sensul banilor”, că economisirea nu e o constrângere, ci un pas spre libertate, or o rezervă de bani oferă siguranță și independență în luarea deciziilor. „Când ai o sumă ce îți acoperă câteva luni de cheltuieli, ai libertatea de a-ți schimba locul de muncă,...