Blocul Național Sindical – a doua cea mai mare confederație sindicală din România – a transmis, luni, scrisori oficiale liderilor coaliției de guvernare. Sindicaliștii solicită întâlniri cu conducerile PSD, PNL, USR și UDMR pentru a discuta revendicările bugetarilor înaintea protestului programat miercuri în Piața Victoriei din București, transmite IPN.
Prin acest demers, sindicaliștii urmăresc deschiderea unui dialog între partenerii sociali și reprezentanții formațiunilor politice, cu scopul de a identifica soluții concrete la problemele semnalate de confederație. Ei cer dreptate socială, respect și politici publice care să reflecte nevoile reale ale muncitorilor.
Printre temele propuse pentru dialog se numără măsuri urgente pentru stoparea scăderii puterii de cumpărare și reducerea inflației, majorarea salariului minim și aplicarea corectă a formulei legale de calcul, precum și relansarea negocierii colective și garantarea libertății sindicale.
Sindicaliștii au anunțat pentru miercuri un protest în Piața Victoriei, în fața Guvernului, urmat de un marș către Piața Constituției din fața Parlamentului. Ei spun că acțiunea este un semnal de alarmă față de scăderea puterii de cumpărare și politicile anti-salariați din ultimii ani.
The post Sindicaliștii cer discuții cu liderii coaliției de guvernare înainte de protest appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN
