Cele mai reușite imagini participante la concursul național „Porțile Moldovei”, care aduc în prim-plan simbolul porților tradiționale ca expresie a ospitalității, tradiției și legăturii dintre oameni și locuri, au fost expuse în spațiul exterior al Muzeului Național de Istorie a Moldovei, transmite IPN.
Tatiana Solonari, secretară generală a Alianței Asociațiilor de Băștinași, organizația care a lansat această inițiativă, a subliniat importanța campaniilor care unesc oamenii și le redau mândria de a fi parte a poporului moldovenesc.
„Oamenii au doruri , iar noi, ca Alianță, ne propunem să le transformăm în lucruri concrete: din dor în acțiune și din acțiune în investiții și proiecte care îmbunătățesc viața din satele și orașele Moldovei”, a menționat reprezentanta Alianței Asociațiilor de Băștinași.
Ambasadorul Germaniei, Hubert Knirsch, a vizitat vernisajul, menționând că aceste „uși deschise” sunt simboluri pe care fiecare moldovean le recunoaște.
„Ele trezesc sentimentul de apartenență și acel moment în care inima îți bate mai tare când te întorci în orașul sau satul natal. Aceste porți transmit mesajul că ai ajuns acasă”, a declarat diplomatul, evidențiind admirația sa pentru tradițiile locale.
Vernisajul marchează încheierea seriei de expoziții fotografice dedicate identității și valorilor comunităților din Republica Moldova. Lucrările pot fi admirate până la 16 noiembrie.
The post „Porțile Moldovei”, într-o expoziție la Muzeul Național de Istorie appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN

