Bugetul UE 2028-2034, pe masa Parlamentului European

Parlamentul European dezbate miercuri după-amiază, 12 noiembrie curent, arhitectura şi guvernanţa noului buget pe termen lung al Uniunii Europene (2028-2034) cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedinţia daneză a Consiliului UE.

Comisia Europeană doreşte să reformeze bugetul multianual al UE printr-o prioritizare a cheltuielilor legate de apărare şi competitivitate, adăugând noi surse de venituri şi modificând criteriile de finanţare. Potrivit executivului comunitar, viitorul buget al UE pentru perioada 2028-2034 ar urma să fie în jur de 2.000 de miliarde de euro, cu aproximativ 700 de miliarde de euro mai mare decât este estimat în prezent pentru actuala perioadă de programare financiară multianuală (2021-2027), anunță Agerpres.

Proiectul de buget multianual al UE prezentat în luna iulie de executivul comunitar prevedea o fuziune între fondurile de coeziune (menite să reducă diferenţele între nivelurile de dezvoltare ale regiunilor Uniunii Europene) şi subvenţiile agricole, în planuri naţionale centralizate ce ar totaliza 865 de miliarde de euro.

Această propunere a întâmpinat opoziţie din partea eurodeputaţilor din grupurile pro-europene, dar şi din partea regiunilor şi a fermierilor europeni. Într-o scrisoare adresată preşedintei CE Ursula von der Leyen în urmă cu două săptămâni, liderii grupurilor Partidului Popular European (PPE), Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor (S&D), Renew Europe (liberal) şi Verzilor avertizau că ”Parlamentul European nu poate accepta această propunere ca bază de începere a negocierilor”.

De asemenea, liderii celor patru grupuri europarlamentare amintite au solicitat ca politica agricolă comună, ce asigură condiţii echitabile pentru fermierii din Uniunea Europeană, să fie păstrată separat, susţinând un rol mai puternic pentru Parlamentul European în aprobarea şi revizuirea planurilor de cheltuieli ale ţărilor UE.

Duminică, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a sugerat o serie de modificări juridice ale propunerii iniţiale privind bugetul UE pentru 2028-2034, printre care garantarea finanţării adecvate a fermierilor şi măsuri de salvgardare pentru implicarea regiunilor.

A doua zi, Ursula von der Leyen a discutat despre amendamente cu preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, şi cu premierul danez Mette Frederiksen în numele preşedinţiei semestriale a Consiliului UE. Prin această procedură neobişnuită, Von der Leyen a reuşit să oprească ameninţarea eurodeputaţilor că vor respinge proiectul Comisiei.

Executivul UE susţine că prin modificările operate propunerii iniţiale s-ar aduce încă 64 de miliarde de euro, dintre care 49 de miliarde finanţare suplimentară pentru zonele rurale. Restul de 15 miliarde de euro ar proveni din împrumuturi.

Însă, potrivit Euractiv, grupul de reflecţie Farm Europe argumentează că noile planuri tot presupun o tăiere de 17,6% a fondurilor pentru principalele măsuri ale politicii agricole comune (PAC), comparativ cu actualul ciclu financiar multianual (2021-2027), şi afirmă că, în pofida schimbărilor, Ursula von der Leyen continuă să mute povara tăierilor bugetului PAC către regiuni şi pe guvernele naţionale.

Puternica asociaţie a fermierilor europeni Copa-Cogeca a respins la rândul său propunerea Comisiei, susţinând că ea ”pare să fie doar o încercare de a schimba lucrurile fără a schimba nimic”.

Parlamentul European are posibilitatea de a aproba sau de a respinge versiunea finală a bugetului multianual al UE, ce este aşteptată să fie gata la începutul anului 2027. Până atunci, este de aşteptat ca în 2026 statele membre să îşi prezinte poziţia pe acest subiect.

Articolul Bugetul UE 2028-2034, pe masa Parlamentului European apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ..

Ion Ceban: Bugetul de stat pentru 2026 este un test pentru noul Guvern și pentru întreaga țară

Ion Ceban, primarul general al municipiului Chișinău, constată că în ultimii ani, bugetul de stat era propus și votat în doar trei ore, fără dezbateri reale și fără a ține cont de propunerile venite din partea administrațiilor publice locale. Propunerile erau esențiale pentru implementarea proiectelor locale, însă erau ignorate sistematic. Spre deosebire de Chișinău, unde...

Ultima orǎ ..

Bărbat din Sângerei, reținut pentru șantaj: a cerut 40.000 de lei pentru o datorie inventată

Ar fi inventat o datorie de 40.000 de lei și șantaja victima să-i dea banii. Ultima a alertat oamenii legii și șantajistul a fost reținut în momentul în care primea 30.000 de lei din suma pretinsă.

VIDEO Un bărbat din Sângerei, reținut pentru șantaj de 40.000 lei

Ofițerii Direcției investigații „Nord” și cei de urmărire penală ai Inspectoratului Național de Investigații, în comun cu procurorii PCCOCS și cu suportul mascaților din cadrul BPDS „Fulger”, au reținut un bărbat pentru șantajarea unei persoane cu întoarcerea unei datorii inventate de peste 40.000 de lei. Potrivit oamenilor legii, bărbatul de 33 de ani, originar din Sângerei, ar fi exercitat presiuni și amenințări sistematice asupra victimei, cerându-i să restituie o sumă de bani pe care aceasta nu o datora defapt. În urma acestor acțiuni, victima i-ar fi transmis bănuitului suma de 30.000 de lei, în preajma Primăriei din Bălți. Ulterior, bărbatul șantajat...

ULTIMA ORĂ: Maia Sandu a semnat cererile de demisie a șefului SPPS și a unui adjunct. În conducere a rămas doar Gheorghe Josanu

Președinta Maia Sandu a demnat cererile de demisie a șefului Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS), Vasile Popa, și a unuia dintre adjuncți – Vitalie Lupașcu. Informația a fost confirmată pentru Realitatea.md de consilierul prezidențial Igor Zaharov. „Decretele au fost semnate în urma cererilor de demisie depuse de persoanele în cauză”, ne-a spus la Președinție. Pe site-ul oficial al SPPS, se menționează că în conducere a rămas doar directorul adjunct Gheorghe Josanu. Articolul Maia Sandu a semnat cererile de demisie a șefului SPPS și a unui adjunct. În conducere a rămas doar Gheorghe Josanu apare prima dată în Realitatea.md.

Tânăr, reținut pentru șantaj. Pretindea o datorie inventată de 40 de mii de lei

Un tânăr din raionul Sângerei a fost reținut, fiind bănuit de șantajarea unei persoane, pretinzându-i restituirea unei datorii inventate de peste 40 de mii de lei, transmite IPN. Inspectoratul General al Poliției precizează că bărbatul în vârstă de 33 de ani ar fi amenințat în mod repetat victima, constrângând-o să-i dea o parte din sumă. În urma presiunilor exercitate, victima i-ar fi transmis 30 de mii de lei în preajma Primăriei municipiului Bălți. Imediat după ce victima a depus o plângere, forțele de ordine au organizat acțiunea de reținere, iar la solicitarea procurorilor, judecătorul de instrucție a dispus aplicarea arestului preventiv. IGP...

(video) O mașină de taxi și un Alfa Romeo, făcute zob într-un accident pe bulevardul Traian: Două persoane, transportate la spital

Un accident grav a avut loc în această noapte pe bulevardul Traian. Potrivit informațiilor, două persoane au fost transportate la spital, după ce o mașină de taxi și s-a lovit violent cu un Alfa Romeo.

VIDEO: La Chișinău a fost deschis oficiul Ambasadei Norvegiei. Mihai Popșoi: „Un pas important care marchează o nouă etapă în relațiile bilaterale”

La Chișinău a fost inaugurat oficiul Ambasadei Norvegiei în Republica Moldova. Vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al Afacerilor Externe, a afirmat că acesta este un pas important care marchează o nouă etapă în relațiile dintre cele două state, transmite MOLDPRES. Vicepremierul Mihai Popșoi a participat la evenimentul de inaugurare alături de secretarul de stat al Ministerului de Externe al Norvegiei, Eivind Van Petersson. În mesajul său, vicepremierul Popșoi a subliniat că noua prezență diplomatică va contribui semnificativ la aprofundarea relațiilor moldo-norvegiene, care au cunoscut o dezvoltare dinamică în ultimii ani, datorită sprijinului continuu și proiectelor implementate de Norvegia. „Parteneriatul nostru este cu adevărat...

VIDEO: Un bărbat din Sângerei a fost reținut pentru șantaj

Un bărbat de 33 de ani din raionul Sângerei a fost arestat preventiv după ce ar fi șantajat o persoană, cerându-i să restituie o datorie fictivă de peste 40.000 de lei. Incidentul s-a produs la Bălți, unde suspectul a fost reținut în flagrant de către procurorii PCCOCS și ofițerii de poliție. Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, victima a fost amenințată în repetate rânduri până a fost constrânsă să-i ofere bănuitului suma de 30.000 de lei, în apropierea Primăriei municipiului Bălți. În momentul în care a avut loc transmiterea banilor, forțele de ordine au intervenit și au...