Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că rafinăria „Petrotel-Lukoil” din Ploiești, deținută de compania petrolieră rusă „Lukoil”, ar putea fi preluată temporar de către statul român, în contextul sancțiunilor impuse de Statele Unite asupra companiei, transmite IPN.
Într-o conferință de presă, Nicușor Dan a precizat că, în prezent, rafinăria de la Ploiești este închisă pentru lucrări de mentenanță. Aceasta urmează să fie redeschisă în următoarele săptămâni.
Președintele României a subliniat că, pe durata închiderii rafinăriei, aprovizionarea cu combustibil nu este afectată, însă pe termen mediu și lung, dacă rafinăria nu va mai procesa petrol, autoritățile române ar fi nevoite să crească importurile de țiței.
În același timp, Nicușor Dan a asigurat că nu există riscul ca rafinăria să fie preluată de o eventuală „companie paravan” rusă, subliniind că statul român monitorizează și evaluează toate tranzacțiile care implică entități cu interes strategic.
Statele Unite au impus luna trecută sancțiuni împotriva a două dintre cele mai mari companii petroliere ruse, „Rosneft” și „Lukoil”, ca urmare a războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Măsurile vor intra în vigoare pe 21 noiembrie. „Lukoil” deține în România o rafinărie și peste 300 de stații PECO.
The post Rafinăria „Lukoil” din Ploiești ar putea fi preluată temporar de statul român appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN
