Fracțiunea parlamentară a blocului Alternativa a cerut de la tribuna Parlamentului depolitizarea instituțiilor statului. Membrii formațiunii afirmă că Moldova s-a pomenit din nou „stat capturat”.
Conform deputaților menționați, „orice alternativă democratică la puterea actuală este lipsită de prezumția nevinovăției și este calificată public drept o amenințare la adresa securității naționale”.
„Constatăm că, în perioada guvernării PAS, instituțiile statului, care prin definiție trebuie să fie independente, neutre și imparțiale, au fost din nou capturate, subordonate politic și utilizate exclusiv în interese netransparente ale nomenclaturii de partid aflate la putere”, transmit reprezentanții „Alternativa”.
Membrii formații susțin că a politizarea și controlul asupra puterii executive, legislative și judiciare, controlul monopartinic asupra principalelor instituții ale statului, restrângerea libertății de exprimare și încălcarea legislației electorale de către partidul de guvernământ reprezintă semne are caracterului anticonstituțional al Guvernării.
„Dimensiunea excesivă a politizării tuturor instituțiilor statului de către PAS riscă să devină un obstacol serios în procesul negocierilor Republicii Moldova cu Uniunea Europeană”, mai afirmă reprezentanții „Alternativa”.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/Declarație-Alterantiva-Parlament.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]
Redacția Realitatea a solicitat reacția serviciului de presă al PAS, cu referire la subiect. La momentul publicării știrii, un răspuns nu a fost recepționat. Comentariul formațiunii va fi publicat imediat ce îl obținem.
Articolul „Alternativa” cere depolitizarea instituțiilor statului de la tribuna Parlamentului: Poate fi obstacol pentru aderare apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA
