Doi bărbați din Ungheni, condamnați la ani grei de închisoare pentru trafic de droguri

Doi bărbați din raionul Ungheni au fost condamnați la șase și opt ani de închisoare pentru trafic de droguri în proporții deosebit de mari. Procurorii au descoperit, în timpul perchezițiilor, peste 2 000 de plicuri cu substanțe interzise, transmite IPN.

Potrivit Procuraturii Generale, cei doi făceau parte dintr-un grup care vindea PVP, mephedronă, hașiș și marijuana în diferite localități, inclusiv în municipiul Bălți și raionul Ungheni. Unul dintre ei se ocupa de distribuția drogurilor, celălalt – de ambalare și transportare.

Primul bărbat, în vârstă de 39 de ani, va face pușcărie 8 ani și 6 luni, pedeapsa fiind cumulată cu o condamnare anterioară pentru o infracțiune similară. Iar al doilea, în vârstă de 23 de ani, a fost condamnat la 6 ani și jumătate. Ambii vor executa pedeapsa în penitenciar de tip închis.

În total, autoritățile au ridicat zeci de grame de droguri și mii de plicuri pregătite pentru vânzare.

Ambii indivizi și-au recunoscut vina și au cerut judecarea în procedură simplificată.

The post Doi bărbați din Ungheni, condamnați la ani grei de închisoare pentru trafic de droguri appeared first on ipn.md.

MAI MULT IPN

Recomandăm și ..

Ion Ceban: Fracțiunea parlamentară ALTERNATIVA solicită depolitizarea instituțiilor de stat, a instituțiilor-cheie care trebuie să fie independente într-un stat de drept

Președintele Mișcării Alternativa Națională, Ion Ceban, declară că fracțiunea parlamentară ALTERNATIVA vine cu o declarație și solicită depolitizarea instituțiilor de stat, a instituțiilor-cheie care trebuie să fie independente într-un stat de drept și candidat la Uniunea Europeană, precum este Republica Moldova. Potrivit lui Ion Ceban, este timpul să acționăm dacă se dorește cu adevărat integrarea...

Ultima orǎ ..

Fadei Nagacevschi: Genial! Partidele de opoziție, scoase din alegeri pe niște „suspiciuni” inventate de finanțare de la Șor. Iar PAS? Are deputat cu bani confirmați de la Șor

Avocatul Fadei Nagacevschi, care reprezintă Partidul Republican „Inima Moldovei” - exclus din alegerile parlamentare pe motiv că au existat suspiciuni de finanțare externă, se arată indignat de cazul Mariei Acbaș, deputat al PAS - care și-a depus ieri demisia, pe contul firmei căreia au intrat 20 mii de dolari din partea fugarului Ilan Șor.

Selecționerul „tricolorilor”, înainte de meciul Moldova-Italia: Este cel mai important în cariera mea de antrenor

Meciul Republica Moldova – Italia din cadrul preliminariilor Campionatului Mondial de fotbal din 2026 va fi cel mai important de până la moment în cariera de antrenor a lui Lilian Popescu. În cadrul conferinței de presă, selecționerul „tricolorilor” a explicat și neconvocarea la lot a jucătorilor Iurie Iovu și Nichita Moțpan. În postura de jucător, Popescu s-a confruntat cu fotbaliști cu nume din Europa precum Nemanja Vidić sau Nikola Žigić, iar ca selecționer urmează...

Premierul Alexandru Munteanu va avea la Bruxelles o întâlnire cu diaspora moldovenească

Premierul Alexandru Munteanu va avea la Bruxelles o întâlnire cu cetățeni ai Republicii Moldova, stabiliți peste hotare. Evenimentul va avea loc marți, 18 noiembrie, atunci când prim-ministrul va efectua o vizită la Bruxelles, transmite MOLDPRES. &bdqu...

Lui Usatîi nu i-au plăcut ghindele primite pentru împădurire: „Nici mistreții nu-i hrănim, nici copaci nu o să avem”

Renato Usatîi consideră campania de împădurire anunțată de Guvern ineficientă. Deputatul a găsit pe masă ghinde și a spus „nici mistreții nu-i hrănim, nici copaci nu o să avem” cu ele. În opinia parlamentarului, autoritățile imită grija pentru păduri. Conform lui, puieții primiți anterior de la autoritățile centrale mureau. Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM! „Ca primar de Bălți, m-am săturat să primesc din partea Ministerului un fel de puieți care în 90%...

CNED, PNUD și Danemarca oferă sprijin gratuit pentru eficiența energetică a blocurilor locative din R. Moldova

Alte 25 de asociații de locatari din Republica Moldova vor beneficia de audituri energetice gratuite pentru blocurile lor, în cadrul unui apel lansat de Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED), în parteneriat cu PNUD Moldova și cu sprijinul Danemarcei. Auditul energetic va sta la baza viitoarelor proiecte de reabilitare a clădirilor rezidențiale, menite să reducă consumul de energie și costurile pentru termoficare.

După trei ani petrecuți în spital, Mihail Saakașvili se întoarce în detenție

Fostul președinte al Georgiei, Mihail Saakașvili, a fost transferat dintr-o clinică din Tbilisi înapoi în penitenciarul nr.12, scrie Astra, cu referire la comunicatul Serviciului Special Penitenciar al Ministerului Justiției al Georgiei.

R. Moldova avansează în modernizarea sistemelor de apă și canalizare cu sprijinul Băncii Mondiale

Rezultatele implementării proiectului „Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova” (SAASM) au fost discutate ieri, în cadrul unei ședințe prezidate de vicepremierul  Vladimir Bolea, ministru al Infrastructurii şi Dezvoltării Re...