Fuga lui Dani Mocanu s-a încheiat. A fost reținut într-un sat din sudul Italiei

Manelistul român, condamnat la 4 ani de închisoare pentru tentativă de omor, a fugit din țară și s-a ascuns luni întregi în Italia, împreună cu fratele său, Ionuț.

Potrivit poliției din Brescia, cei doi au locuit o perioadă într-una dintre cele mai luxoase zone turistice din Italia, la Desenzano del Garda, pe malul Lacului Garda. Este o zonă scumpă, plină de resorturi și hoteluri de lux.

Polițiștii italieni au aflat unde se află, dar atunci când au mers la apartament, Dani și fratele său deja fugiseră, dându-și seama că sunt urmăriți. De atunci, autoritățile au extins căutările în toată Italia.

Frații Mocanu au fost găsiți în cele din urmă lângă Napoli, într-o localitate mică numită Caivano, cu doar 1.500 de locuitori. Acolo se ascundeau în speranța că vor scăpa de arest. În momentul reținerii, au cooperat cu polițiștii.

Acum, Dani și Ionuț Mocanu sunt în custodia autorităților din Napoli și așteaptă decizia judecătorilor italieni privind extrădarea lor în România. Procedura s-ar putea complica, pentru că în ultimii ani Italia a refuzat extrădarea mai multor români celebri, motivând condițiile proaste din închisorile românești.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Dani Mocanu este condamnat definitiv în România, iar pe lângă sentința de 4 ani pentru tentativă de omor, ar mai avea și alte dosare — inclusiv pentru evaziune și proxenetism.
Fratele lui are o condamnare de 7 ani, după ce a agresat un bărbat într-o stație PECO.

Decizia finală privind extrădarea lor urmează să fie luată în zilele următoare.

Manelistul Dani Mocanu merge la închisoare. Decizia definitivă a instanței

Articolul Fuga lui Dani Mocanu s-a încheiat. A fost reținut într-un sat din sudul Italiei apare prima dată în Realitatea.md.

MAI MULT REALITATEA

Recomandăm și ..

Renato Usatîi: Statul ar trebui să preia în mod transparent activele companiei Lukoil

Statul ar trebui să preia în mod transparent activele companiei Lukoil-Moldova pentru a permite controlul asupra prețurilor la combustibil și a evita înțelegerile de cartel. Declarația a fost făcută de președintele fracțiunii parlamentare a „Partidului Nostru”, Renato Usatîi. „Deținerea acestor active de către o companie de stat ar fi un beneficiu foarte mare pentru cetățeni,...

Ultima orǎ ..

Elevi din 20 de raioane concurează anual pentru burse de studii în SUA și Marea Britanie: „Profesorii de acolo sunt foarte deschiși”

Peste 200 de elevi din 20 de raioane ale Republicii Moldova se înscriu anual la concursurile pentru bursele de studii în Marea Britanie și Statele Unite ale Americii, prin intermediul programelor HMC și ASSIST. Dintre aceștia, doar 50–60 ajung în etapa finală, iar între opt și 15 tineri obțin burse complete în fiecare an.

Inflația va fi mai mare în 2026, potrivit unui raport prezentat de BNM

Banca Națională a Moldovei (BNM) a prezentat noul raport asupra inflației, confirmând prognozele privind evoluția prețurilor pentru anul 2025, dar avertizând că presiunile inflaționiste vor fi mai accentuate în 2026 decât se estima anterior. Instituția a revizuit în creștere prognoza inflației cu 0,4 puncte procentuale, invocând contribuții suplimentare din partea prețurilor alimentare, tarifelor reglementate și, ulterior, a costurilor combustibililor. Potrivit raportului, rata anuală a inflației va continua să scadă până în prima jumătate a anului...

Fost lider teritorial al Partidului „Șor”, condamnat la trei ani de închisoare pentru finanțare ilegală a formațiunii

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat astăzi sentința de condamnare a președintelui Oficiului Teritorial Florești al fostului Partid Politic „Șor”, pentru complicitate la acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic din partea...

Prim-ministrul Alexandru Munteanu anunță principalele direcții ale agendei Chișinău-București: „Avem voință politică și România alături”

Republica Moldova și România au o agendă comună foarte clară, pentru următorii zece ani, iar Guvernele de la Chișinău și București au angajamentul ca aceasta să fie implementată, astfel încât rezultatele concrete să fie resimțite cât mai rapid...

(video) Glume în Parlament, pe cererea de demisie a lui Ceban: „- Cineva ține la coleg. – La Primăria Chișinău”

Cererea primarului capitalei, Ion Ceban, prin care renunță la mandatul de deputat, a fost inclusă pe ordinea de zi a ședinței plenare de astăzi. Alesul PCRM Vladimir Voronin a fost singurul care a votat împotrivă. „Totuși, este cineva care ține la coleg”, a comentat, în glumă, speakerul Igor Grosu.

Premiera filmului kazah «Răsăritul Marii Stepe» va avea loc pe 18 noiembrie la Cinema Loteanu, Chișinău

Chișinău va găzdui, pe data de 18 noiembrie 2025, proiecția filmului kazah «Răsăritul Marii Stepe». Evenimentul se va desfășura la Cinema „Loteanu”, Sala 2, iar primirea invitaților va începe de la ora 17:30. Filmul prezintă perioada de aur a Hanatului Kazah, când Kasym Han a urcat pe tron. Sub conducerea sa, Hanatul Kazah a atins un nou vârf, consolidând puterea și stabilind poporul kazah ca națiune independentă. De asemenea, Kasym Han a introdus primul cod...

Dezbatere IPN | Soluțiile Republicii Moldova pentru sancțiunile SUA asupra Lukoilul rusesc

Agenția de presă IPN invită reprezentanții mass-media la dezbaterea publică de informare electorală la tema: „Soluțiile Republicii Moldova pentru sancțiunile SUA asupra Lukoilul rusesc”, ediția a 338-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice” Dezbaterea are loc vineri, 14 noiembrie 2025, cu începere de la ora 12:00, în Sala de conferințe a Agenției IPN, stradela Teatrală 2/2, etajul 3. Participanți: Alexandr Slusari, membru al Consiliului Energocom SA, ex-deputat al Parlamentului Republicii Moldova; Eugen Muravschi, expert în securitate energetică,...