Președinta Partidului Republican „Inima Moldovei”, Irina Vlah, a solicitat Canadei excluderea din lista persoanelor sancționate, după ce a examinat răspunsul Biroului pentru Sancţiuni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Canadei la adresarea sa din data de 10 septembrie, din care a reieşit că nu au existat argumente pentru a fi sancţionată.
„Analizând răspunsul autorităţilor canadiene la adresarea mea din data de 10 septembrie 2025, m-am convins încă o dată că am avut dreptate atunci când am presupus din start că urmele vor duce la Chişinău. Autorităţile canadiene spun că au lucrat cu date deschise şi chiar am ataşat unele linkuri în acest sens. Nu vreau să dau denumiri de site-uri (cel puţin nu la această etapă), dar ţin, totuşi, să precizez că e vorba de site-uri dubioase din Republica Moldova, despre care se ştie că fac partizanat politic. Am menţionat acest lucru în noua mea adresare către autorităţile canadiene şi am adus argumente că informaţiile denigratoare în adresa mea nu corespund realităţii, iar unele, în genere, nu au nici o relevanţă în contextul deciziei adoptate în raport cu mine”, a menţionat Irina Vlah.
Lidera Partidului Republican „Inima Moldovei” a atras atenţia autorităţilor canadiene că decizia de a fi inclusă în lista de sancţiuni a fost folosită ulterior de oponenţii săi politici de la Chişinău pentru a o persecuta.
Irina Vlah a cerut autorităţilor canadiene să repare nedreptatea care consideră că s-a comis în raport cu ea, prin excluderea din lista persoanelor sancţionate.
Articolul Irina Vlah a solicitat Canadei excluderea din lista persoanelor sancţionate apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA


