Parlamentul de legislatură a XII-a va avea 12 delegații la organizațiile parlamentare bilaterale și multilaterale. Componența numerică și nominală a acestora a fost aprobată în ședința din 13 noiembrie, iar opoziției i-au revenit funcțiile de conducere în cinci dintre aceste delegații, transmite IPN.
Delegația Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană va fi condusă de președintele Comisiei pentru integrare europeană, Marcel Spatari, deputat al fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate.
Deputatul PAS Ion Groza va conduce, ca și în legislatura anterioară, Delegația la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE). Veronica Roșca își păstrează funcția de șefă a delegației la Adunarea Parlamentară a OSCE, iar deputatul Adrian Băluțel va conduce Delegația la Adunarea Parlamentară a Parteneriatului Estic (EURONEST).
Opoziției îi revine șefia Delegației la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice la Marea Neagră (APCEMN), care va fi condusă de Petru Burduja, deputat al fracțiunii Partidului Socialiștilor.
Deputatul fracțiunii „Democrația Acasă”, Alexandru Verșinin, va conduce Delegația la Uniunea Interparlamentară (UIP).
În fruntea Delegației la Adunarea Parlamentară a GUAM se va afla Olga Ursu, deputată a fracțiunii „Alternativa”, iar Delegația la Dimensiunea Parlamentară a Inițiativei Central Europene va fi condusă de Renato Usatîi, deputat al fracțiunii Partidului Nostru.
Funcția de copreședinte al Adunării Parlamentare a Republicii Moldova și a Republicii Polone, care revine opoziției, rămâne deocamdată vacantă.
The post Opoziția deține șefia în cinci dintre cele 12 delegații parlamentare appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN


