Drumul de acces spre satul Budești, pe segmentul cuprins între traseul național M5 și strada Bălțata din localitate, se află în ultima etapă de reparație capitală.
Primăria Municipiului Chișinău, prin Direcția Mobilitate Urbană, desfășoară lucrările de turnare a ultimului strat de asfalt.
Artera de circulație are o importanță majoră pentru localitate, întrucât asigură accesul către principalele instituții din sat, inclusiv grădinița și Primăria. De asemenea, pe acest drum circulă transportul public municipal.
Lucrările au fost complexe, deoarece drumul central nu dispunea anterior de fundație rutieră.
Echipele au îndepărtat complet straturile de asfalt și de sol existente, iar structura rutieră a fost reconstruită de la zero prin metoda stabilizării.
După consolidarea fundației, a fost aplicat stratul de egalizare, iar în prezent se așterne stratul final de asfalt.
Proiectul este finanțat integral din bugetul municipal, fără contribuții externe.
În prima etapă a lucrărilor, au fost executate intervenții în valoare de peste 5,6 milioane de lei.
Articolul Primăria Chișinău finalizează reparația capitală a drumului de acces spre Budești apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA
