O moldoveancă de 31 de ani și mamă a doi copii de 7 și 11 ani, a fost găsită moartă vineri, 14 noiembrie, într-o zonă împădurită de la marginea localității Cave, lângă capitala Italiei.
Cu numai o zi înainte, joi dimineața, ea își dusese copiii la școală și apoi dispăruse fără urmă, scrie Rotalianul.com. Victima locuia de doi ani și jumătate la Valmontone, în provincia Roma.
Potrivit sursei citate, după ce i-a lăsat joi pe ce doi copii la școală, s-a urcat la volanul mașinii sale și a plecat. Din acel moment, familia nu a mai reușit să ia legătura cu ea.
Îngrijorat, partenerul ei a mers imediat la carabinierii din Cave și a depus o plângere de dispariție. Vineri dimineața căutările s-au încheiat. Corpul neînsuflețit al tinerei mame a fost descoperit într-o zonă cu vegetație de lângă via di Santa Maria del Monte.
La aproximativ 200 de metri distanță se afla mașina ei, parcată, cu portierele închise. Cheile automobilului erau încă asupra femeii, iar lângă corp au fost găsite și geanta ei personală, precum și alte bunuri. Potrivit informațiilor apărute până acum, nu părea să lipsească nimic.
Axenia Manoli purta aceleași haine cu care fusese văzută cu o zi înainte: o bluză sport roz, pantaloni tip colanți negri și pantofi sport albi. Carabinierii ajunși la fața locului au efectuat toate cercetările necesare în zona în care au fost găsite mașina și corpul tinerei. De asemenea, cazul fusese semnalat și unei asociații specializate în căutarea persoanelor dispărute.
Pe trupul ei nu au fost observate, cel puțin la o primă examinare, urme evidente de violență. Printre elementele care îi conduc în acest moment pe anchetatori către ipoteza unui gest extrem se numără și existența unui bilet de adio găsit la fața locului, transmite sursa citată.
Cu toate acestea, doar autopsia va putea stabili cu exactitate cauza morții și momentul în care tânăra și-a pierdut viața. Anchetatorii încearcă acum să reconstituie în detaliu ultimele 24 de ore înainte de descoperirea trupului.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Sursa citată scrie că, în trecut, Axenia își denunțase fostul partener la forțele de ordine pentru rele tratamente.
Articolul Tragedie în Italia. O moldoveancă a fost găsită moartă după ce și-a dus copiii la școală apare prima dată în Realitatea.md.
MAI MULT REALITATEA



