Într-un context regional marcat de tensiuni și riscuri de securitate, cooperarea strânsă cu România și Ucraina rămâne un pilon esențial pentru avansarea Republicii Moldova pe calea integrării europene. Declarația a fost făcută de vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, după întrevederile bilaterale cu Ana Tinca, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe al României, și Olexandr Mischenko, viceministru al afacerilor externe al Ucrainei, transmite IPN.
Întrevederile au avut loc în marja „Moldova Security Forum”, organizat la Chișinău.
În cadrul discuțiilor cu Ana Tinca, oficialii au abordat consolidarea parteneriatului strategic dintre Chișinău și București, subliniind sprijinul constant al României pentru parcursul european al Republicii Moldova. De asemenea, au fost discutate aspecte legate de cooperarea în domeniul securității, combaterea amenințărilor hibride și extinderea investițiilor, precum și implementarea proiectelor comune de dezvoltare.
Dialogul cu Olexandr Mischenko s-a axat pe analiza situației de securitate din Ucraina și pe implicațiile regionale ale agresiunii ruse, subliniind impactul acestora asupra stabilității regiunii. Cei doi oficiali au abordat, de asemenea, teme esențiale privind cooperarea bilaterală și trilaterală, în special în cadrul „Triunghiului Odesa”, și au reafirmat angajamentul Chișinăului de a susține necondiționat Ucraina în fața provocărilor actuale.
The post Doar împreună cu România și Ucraina putem avansa pe calea integrării europene, vicepremier appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN