Pregătirile pentru alegerile din regiunea transnistreană, programate pentru 30 noiembrie, sunt pe ultima sută de metri. Votul anticipat va începe pe 24 noiembrie, iar în prezent se tipăresc buletinele de vot și se finalizează dotările tehnice ale secțiilor de votare. Potrivit așa-zisei comisii electorale centrale, în campanie sunt înscriși 890 de candidați, transmite corespondentul IPN de pe malul stâng al Nistrului.
La ședința administrației de la Tiraspol, președintele așa-zisei comisii electorale, Stanislav Casap, a anunțat că înregistrarea candidaților s-a încheiat. În campanie sunt incluși 890 de candidați.
La cele 33 de locuri din așa-numitul soviet suprem candidează 45 de persoane. În consiliile orașelor și raioanelor, pentru 183 de mandate, concurează 235 de candidați. Pentru cele 76 de funcții de președinte al consiliilor și șef al administrațiilor satelor s-au înscris 119 persoane. De asemenea, în consiliile sătești și locale, pentru 469 de locuri, sunt înregistrați 491 de candidați.
Potrivit datelor autorităților de la Tiraspol, în listele electorale sunt înscriși aproximativ 395 de mii de locuitori ai regiunii. Campania electorală este în desfășurare. Totodată, a început tipărirea buletinelor de vot, care urmează să fie transmise birourilor electorale pe 23 noiembrie, iar votarea anticipată va începe pe 24 noiembrie.
În comunicatele de presă ale autorităților din regiune se menționează că ziua unică a alegerilor este stabilită pentru 30 noiembrie, însă alegătorii vor putea vota anticipat începând cu 24 noiembrie. Participarea anticipată este disponibilă pentru toți, inclusiv pentru membrii consiliilor electorale. Pentru aceasta, este suficient să depună o cerere la locul votării. Astfel, de fapt, votul va fi deschis aproape o săptămână, însă data oficială a alegerilor rămâne neschimbată – 30 noiembrie.
În total, funcționează 246 de consilii electorale de circumscripție. Pentru acestea se pregătesc spațiile și se achiziționează echipamentele necesare. Casap a menționat lipsa imprimantelor, copiatoarelor și seifurilor, iar structurilor de profil li s-a cerut să remedieze acest deficit.
În mai multe case de cultură nu este asigurată încă încălzirea, însă se promite că aceasta va fi funcțională până pe 28 noiembrie. În Bender, transportul este disponibil pentru 25 dintre cele 31 de comisii. În cele 24 de sate unde secțiile nu se vor deschide, locuitorii vor fi transportați cu autobuze școlare.
Alegerile de toamnă din regiunea transnistreană sunt finanțate integral din bugetul regiunii. Pentru întreaga campanie au fost prevăzuți 17,99 milioane de ruble (aproximativ 1,12 milioane de dolari). Din această sumă, 12,08 milioane de ruble vor fi alocate alegerilor pentru așa-numitul soviet suprem, iar 5,91 milioane de ruble – pentru autoritățile locale.
Aproape 6 milioane de ruble, care anterior urmau să fie alocate din bugetele locale, vor fi redistribuite pentru a acoperi deficitul acestora – astfel de modificări sunt prevăzute în amendamentele la buget și la așa-zisul cod electoral.
The post Pregătirile pentru alegerile din regiunea transnistreană, pe ultima sută de metri appeared first on ipn.md.
MAI MULT IPN

